De multe ori, șoferii grăbiți nu mai așteaptă ca cei care circulă, mai lent, pe banda 2 să se dea din drumul lor. Așa că îi depășesc, prin dreapta, pe banda 1, revenind apoi pe banda 2. Este, însă, această manevră legală?
Pe drumurile cu două sau mai multe benzi de circulație, depășirea vehiculelor lente se face mai ușor. Conducătorii auto trebuie să fie atenți, însă, în continuare la indicatoarele și marcajele rutiere și să respecte regulile de depășire. Singura diferență este că din sens opus nu circulă alte vehicule. Ce este și cum se execută, corect, manevra de depășire Codul Rutier definește ce este depășirea și în ce situații se consideră că un șofer a efectuat această manevră.
„Depăşirea este manevra prin care un vehicul trece înaintea altui vehicul ori pe lângă un obstacol, aflat pe acelaşi sens de circulaţie, prin schimbarea direcţiei de mers şi ieşirea de pe banda de circulaţie sau din şirul de vehicule în care s-a aflat iniţial”, se precizează în Art. 45, alin. (1) din legea 195/2002.
Pentru a efectua o depășire, șoferul vehiculului trebuie să se asigure că automobilul care circulă în fața sau în spatele lui nu a inițiat o manevră similară.
Conform legii, depășirea poate fi executată doar pe partea stângă a vehiculului care urmează să fie depășit. Numai în cazul în care tramvaiul sau automobilul care e depășit s-a încadrat pentru a vira la stânga, poate fi depășit prin partea dreaptă.
Și, desigur, depășirea nu poate fi efectuată decât în zonele unde marcajele și indicatoarele rutiere permit acest lucru.
Reguli de depășire
Depășirea poate fi efectuată numai daca marcajul alb care desparte benzile între ele este întrerupt.
Așadar, nu vom efectua niciodată depășirea încălcând linia continuă de pe carosabil. Și, cu atât mai puțin, linia dublă continuă.
Potrivit Codului Rutier, șoferii care vor să se înscrie într-o depășire sunt obligați să respecte următoarele reguli:să semnalizeze intenția de efectuare a depășirii;
să se asigure că șoferul din spate sau din față nu a semnalizat, la rândul lui, intrarea în depășire;să păstreze în timpul depășirii o distanță laterală suficientă față de vehiculul depășit;
să reintre pe banda sau în șirul de circulație inițial după ce a semnalizat și s-a asigurat că poate efectua această manevră în condiții de siguranță.
Pe un drum cu o singură bandă pe sens, conducătorii auto care depășesc trebuie să se asigure că nu pun în pericol și nici nu încurcă circulația din sens opus.
Ce este manevra de devansare
Conform legislației rutiere din România, manevra de devansare nu e considerată depășire.
„Nu constituie depășire, în sensul alin. (1), situaţia în care un vehicul circulă mai repede pe una dintre benzi decât vehiculele care circulă pe altă bandă în acelaşi sens de circulație”, se arată în Art. 45, alin. (4) din Codul Rutier.
Așadar, devansare înseamnă trecerea pe lângă un vehicul care circulă mai lent, aflat pe o altă bandă de circulație. Se poate realiza numai pe drumurile prevăzute cu cel puțin două benzi de circulație pe sens, inclusiv în cazul în care vehiculul devansat circulă pe banda 2.
Dacă un vehicul lent circulă pe banda 2, e legal să-l depășești pe banda 1?
Așa cum reiese din legea circulației, există o diferență importantă între devansare și depășire.
Depășirea presupune ieșirea de pe banda pe care circuli pentru a trece în fața altui vehicul. Iar devansarea presupune ca fiecare vehicul să circule pe o altă bandă, iar cel rapid să treacă pe lângă cel lent fără a face o manevră de schimbare a benzii.
Devansarea se poate face pe drumurile locale, naționale sau europene prevăzute cu cel puțin două benzi pe sensul de mers, sau pe autostradă.
Însă, depășirea prin partea dreaptă este interzisă în oricare dintre aceste situații.
Așadar, dacă circuli pe banda 2 și întâlnești în fața ta un vehicul mai lent, nu este legal să treci pe banda 1 pentru a-l depăși. Fie depășirea se va face pe banda 3, fie aștepți ca vehiculul mai lent să treacă pe banda 1 pentru a-l depăși.
„Se interzice depășirea prin dreapta fiindcă este periculos. Pentru a respecta legea, într-o astfel de situație poți să treci pe banda 1. Dar, nu îl depășești imediat, ci rulezi câteva sute de metri păstrând aceeași distanță față de el. Apoi, dacă acesta rămâne în continuare pe banda 2, poți să îl devansezi prin dreapta. Dar fără a reveni pe banda 2 după ce ai trecut de el”, a explicat pentru ProMotor instructorul auto Marian Croitoru.
Șoferii care fac o depășire neregulamentară pot primi o amendă de peste 1.300 de lei și vor avea permisul reținut pentru 60 de zile.
0 Comentarii