Comentarii

6/recent/ticker-posts

Delia, Erika Isac și videoclipul piesei care i-a scandalizat pe bărbații din România: ”Să te duci... cu tot cu mă-ta și cu tactu!”

Delia este, fără doar și poate, una dintre cele mai cameleonice artiste de la noi. Cântăreața nu încetează să își surprindă fanii de pe rețelele de socializare, iar de curând s-a afișat cu un look atipic. Artista s-a transformat complet pentru cel mai nou videoclip al său, iar reacțiile nu au întârziat să apară.




Piesa scandaloasă care a făcut furori în rândul bărbaților. După colaborarea incredibilă pe care Delia a făcut-o cu solista Erika Isac, pentru piesa Abracadabra, lansată la jumătatea anului 2024, cele două artiste au revenit în forță cu ceea ce mulți internauți numesc ”cel mai duo din muzica românească contemporană”. Jurata iUmor și fosta concurentă de la X Factor România și-au unit, din nou, forțele pentru a lansa ”Ratat”, piesa care a scandalizat opinia publică masculină din România.

Mesajul și videoclipul melodiei reprezintă o satiră îndreptată cuplurilor din România, în care urmașele Evei se îndrăgostesc de anumiți Adami care nu le-ar merita sentimentele.

Versurile cântecului sunt, fără îndoială, greu de ignorat, refrenul având un impact puternic asupra memoriei colective:

”Da’ nu vrei tu să te duci dracu’?

Cu tot cu mă-ta și cu tactu!

Că ne-ai făcut pe toți cu capu’!

Nu știu de ce m-am complicat,

Știi și tu că ești ratat!”



Look-ul cu care Delia a făcut furori


Delia demonstrează, încă o dată, că este capabilă să poarte orice și să îi stea bine. Dacă de obicei apare cu haine largi și accesorii inedite, de data aceasta a schimbat complet registrul. Artista a avut parte de o transformare totală pentru cel mai nou videoclip al său, iar rezultatul i-a cucerit pe cei care o urmăresc pe rețelele de socializare.


Cu părul excesiv de tapat și cu bucle bine definite, cu o rochie într-o culoare pastel, cu mult puf în partea de sus și cu machiaj asortat, artista arată ca o divă a anilor ’60. Cei care au văzut imaginea pe contul ei de Instagram i-au transmis că seamănă cu Marilyn Monroe, dar au existat și alte păreri.

”Ești superbă, mătușa mea”, ”M-ați nenorocit, doamnă”, ”Wow, doamna Delia, sunteți minunată”, ”Zici că ești păpușă Barbie”, ”Vai doamnă, dar suntem la televizor”, ”Doamna Delia e delululu”, ”Marilyn Monroe”, ”Bună mătușa, bună și pe munte, bună și pe bike…”, ”Doamna Delia pare ruptă din Hache (n.r. serial pe Netflix)” – au fost câteva dintre comentariile pe care le-a primit la postare.

Detaliul pe care fanii nu îl știau despre Delia


Cântăreața a declarat, în repetate rânduri, că nu își dorește să aibă copii, însă puțini știu că în copilărie a avut grijă de sora ei, atunci când mama lor lipsea. Invitată recent într-o emisiune online, Gina Matache a povestit că Delia a fost foarte implicată în creșterea Oanei atunci când aceasta era mică. Pentru că mama lor a plecat în Germania pentru a onora un contract, artista a avut grijă de surioara ei, care avea câțiva ani la vremea respectivă.

”Delia crescuse și mă suplinea cu brio (…) Delia cred că a ținut-o de mână să meargă, cred că primii pași cu Delia i-a făcut. M-a suplinit foarte, foarte bine. Atât, asta mi-a luat, anii de copilărie ai Oanei. (…) Delia nu, era încântată că are o surioară. Eu am făcut al doilea copil, pentru că Delia începuse școala și studia foarte mult în casă, ea avea cum să meargă la copii, afară, și la un moment dat, stând la geam așa, pe atunci încă făcea pian: ‘Eu nu mai mă joc și eu cu copiii afară? N-am măcar, n-am și eu un frate sau o soră’, dar a zis-o așa… din adâncul sufletului, știi? Și zic… ce egoistă sunt, eu mă gândesc să-mi fie numai mie bine, are dreptate copilul, ia să mai fac eu un copil!”, a povestit Gina Matache, în cadrul emisiunii ”În Oglindă”.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii