Comentarii

6/recent/ticker-posts

Dezgust la premierile propuse de FR Canotaj: „Contabila ia 162.000 de euro, mai mult decât David Popovici. E nesimțire, doamna Lipă nu mai are limite!”

Imediat după Jocurile Olimpice de la Paris, unde România a câștigat 9 medalii, dintre care 5 (două de aur și 3 de argint) au venit de la canotaj, federația de profil, condusă de Valentin Gavril, a întocmit propunerile de premiere pentru toți cei implicați, dar și pentru restul angajaților.



Iar suma totală se ridică la 8.750.000 de euro, unii dintre angajații FR Canotaj având sume mai mari chiar și decât sportivii. Eduard Novak e dezgustat de premierile de la FR Canotaj: „Secretarul general și contabilul șef iau câte 162.000 de euro de la COSR. Popovici, doar 140.000. De noaptea minții!” Eduard Novak, fostul șef al MTS și campion paralimpic, a reacționat pe pagina sa de Facebook: „La prima vedere pare o glumă, însă e o realitate tristă. Când vine vorba de performanță, valorile și criteriile actualilor decidenți din sport sunt de noaptea minții. 

Pentru medalia de aur de la Jocurile Olimpice de la Paris, David Popovici a primit, din partea COSR, un premiu în valoare de 140.000 de euro, în timp ce Erhan Cătălin, secretar general FR Canotaj, și Roxana Petrescu, contabilul șef al FR Canotaj, au primit un premiu de câte 162.000 de euro. Adică mai mare decât premiul obținut de David Popovici”.

GSP.ro l-a contactat pe Eduard Novak, care a dezvoltat subiectul: „Nu e normal ce se întâmplă! E un sistem frumos pus la punct! Nu degeaba doamna Lipă e motivată cu canotajul. Vorbim despre un star al lumii, David Popovici, iar secretarul general al unei federații, un neica nimeni, ia mai mult decât David Popovici?! Nu cred că e ceva ilegal, dar arată că legile care privesc sportul românesc sunt dezastruoase, adică te duc într-o situație care frizează penibilul”.



Eduard Novak: „David Popovici ar fi trebuit să ia un milion de euro!”

A continuat pe același ton: „În Italia, un antrenor precum Calamonici, dacă are trei sportivi care câștigă medalia de aur, de argint și de bronz, este premiat doar pentru cea de aur, nu pentru toate cele trei medalii. La noi, un antrenor, dacă are 20 de sportivi medaliați, câștigă 50% din cât ia fiecare medaliat. E corect așa ceva?! Eu zic că este nesimțire! Ce simte David Popovici când vede aceste lucruri?! Repet, e un star al lumii. Noi nu ne dăm seama de asta, că îl vedem în pantaloni scurți în stație la RATB. Ăsta e stilul lui, e băiat simpatic, modest.


224.000 de europrimește David Popovici de la COSR pentru medaliile de la Jocurile Olimpice. 140.000 de euro pentru aur, 84.000 pentru bronz

Dar Popovici ar fi trebuit să ia un milion de euro! Și ajungem în situația penibilă că genii d-astea din administrație iau mai mult decât el. Nu-i descurajează pe sportivi când văd asta?! Așa ceva nu se întâmplă nicăieri în lume. Nu se mai poate așa! Ăștia chiar nu au nicio rușine! Măcar dacă ar face astfel încât să fie de bun-simț. Nu poți să speculezi legea și canotajul să ia bani de peste tot, de la ANS, de la COSR, de la cluburi!”.


Eduard Novak: „Din ce văd, doamna Lipă conduce și federația de canotaj. Este peste tot, la ANS, la canotaj, nu are nicio treabă, nicio limită!”



Mai mult, Novak consideră că Elisabeta Lipă e principala vinovată de această situație. Fiindcă „după ce văd, din poze, din reportaje, e prezentă la toate festivitățile, la premieri, la anunțarea de noi sponsori! Eu zic că tot dânsa conduce și federația de canotaj. Este peste tot, la ANS, la canotaj, nu are nicio treabă, nicio limită!

Probabil că are și conotații politice, că altfel nu e de înțeles. Dacă făceam eu așa, la ciclism, când eram ministru, ce-ar fi zis lumea?! Nu, nu se mai poate ca lucrurile să meargă așa. Trebuie schimbate legile, regulile, pentru că, repet, e penibil ce se întâmplă!”.

Conform organigramei oficiale, Federația Română de Canotaj e condusă de Valentin Gavril.Contactată de GSP, Elisabeta Lipă a răspuns succint: „Sunt la Chișinău, intru într-o serie de întrevederi, voi reveni cu un răspuns pe acest subiect”.
DOCUMENT EXCLUSIV: GSP a intrat în posesia tabelelor de premieri propuse de FR Canotaj către COSR: secretarul general și contabilul, câte 162.000 de euro. Antrenorul principal, 475.000. Secunzii, câte 309.400. Total: aprox. 9 milioane



GSP.ro a intrat în posesia tabelelor de premieri propuse de FR Canotaj către COSR, în urma rezultatelor de la Olimpiada de la Paris. Documentele sunt semnate chiar de contabilul șef Roxana Petrescu, care figurează pe listă cu suma de 162.000 de euro. La finalul tabelelor, suma totală solicitată pentru premieri la canotaj este de 8,75 milioane de euro.

Astfel, antrenorul principal al lotului, Antonio Colamonici, are suma de 475.000 de euro, iar antrenorii secunzi, Ciprian Atomei, Sorin Bahnarel, Rodica Macovei, Despina Marcus și Cosmin Boguș au câte 309.400 de euro.


În tabele mai figurează și alți 8 antrenori secunzi, care au fost propuși cu câte 238.000 de euro.

În total, cei 14 antrenori au de încasat 3.927.000 de euro!

Alți 39 de antrenori, care au depistat și pregătit de-a lungul carierei sportivii medaliați la Paris, ar urma să încaseze în total 928.200 de euro.

Tehnicienii și specialiștii, 13 persoane, figurează cu suma totală de 476.000 de euro.

Ultimele tabele din listă conțin sumele cerute separat inclusiv pentru antrenorii care au contribuit la formarea sportivilor medaliați la tineret și juniori.

Caz unic: figurează la două categorii în lista de premieri



În tabelele cu premierile, Veronica Cochelea figurează la antrenori lot olimpic seniori, la poziția 7, cu 238.000 de euro. Cochelea apare însă și la capitolul antrenori care au depistat și pregătit sportivii, la poziția 39, cu alți 28.350 euro!

Ce spune legea » Modificare făcută de Guvernul Ciolacu înainte de JO

Premierile sportivilor și ale celor care i-au ajutat să ajungă acolo este reglementată prin Hotărârea Guvernului nr. 1.447/2007 și modificată și completată în 11 iulie 2024, cu două săptămâni înainte de startul Jocurilor Olimpice de la Paris.

Astfel, un aur olimpic sau paralimpic este premiat cu 140.000 de euro, un argint cu 112.00 și un bronz cu 84.000. Premiile prevăzute inițial erau 35.000 de euro, 28.000 și 21,000 de euro.

În cazul antrenorilor:

La disciplinele sportive individuale:

– antrenorul sau antrenorul național care a pregătit un singur sportiv premiat/recompensat poate primi un premiu/o recompensă, al cărui/cărei cuantum este cel mult egal cu valoarea celui acordat sportivului premiat/recompensat;

– antrenorul care a pregătit mai mulți sportivi premiați/recompensați poate primi un premiu/o recompensă al cărui/cărei cuantum este cel mult egal cu valoarea cumulată a premiilor/recompenselor unitare ale sportivilor pregătiți.

La disciplinele sportive individuale olimpice la care pregătirea este asigurată de mai mulți antrenori, iar competiția se desfășoară pe mai multe probe la care se întocmesc clasamente oficiale separate, premierea/recompensarea persoanelor respective se face astfel:

– antrenorul principal sau antrenorul național poate primi un premiu/o recompensă compus/compusă din valoarea cea mai mare a unui premiu/unei recompense, cumulată cu valoarea fiecăruia/fiecăreia dintre celelalte premii/recompense obținute de către sportivii pregătiți;

– antrenorii secunzi pot primi câte un premiu/o recompensă de până la 75% din valoarea premiului/recompensei acordat/acordate antrenorului principal, în raport cu contribuția adusă la obținerea rezultatelor.

În cazul specialiștilor:

- Ceilalţi specialişti şi tehnicieni din cadrul colectivelor tehnice aprobate de structurile sportive conform normelor proprii pot primi un premiu unitar de până la 35% din valoarea premiului acordat antrenorului cu premiul cel mai mare.

- Valoarea totală a premiilor acordate acestor specialişti nu poate depăşi nivelul premiului acordat antrenorului cu premiul cel mai mare.

În cazul personalului administrativ, premierea este reglementatată de articolul 34:

1) Personalul din cadrul federațiilor sportive naționale, care a contribuit la clasarea sportivilor pe locurile I-VI la jocurile olimpice, jocurile olimpice de tineret, jocurile paralimpice, campionatele mondiale și europene, Jocurile Mondiale de Plajă, Jocurile Europene, Festivalul Olimpic al Tineretului European, poate beneficia de premii la încheierea fiecăreia dintre aceste competiții, astfel:

a) pentru disciplinele sportive individuale, valoarea totală a acestui premiu va fi de până la 40% din suma valorii unitare a premiilor corespunzătoare fiecărui loc ocupat și se acordă de Agenția Națională pentru Sport sau de Comitetul Olimpic și Sportiv Român, după caz;

b) pentru jocurile sportive, valoarea premiului va fi de până la 100% din valoarea unitară a premiului corespunzător locului ocupat și se acordă de Agenția Națională pentru Sport sau de Comitetul Olimpic și Sportiv Român, după caz.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii