În spitalele din România, erorile medicale nu există. Și nu pentru că nu s-ar produce, ci pentru că nu sunt raportate. Deși bolnavii sunt constant victimele greșelilor medicale, țara noastră are un sistem în care pot fi înregistrate doar cazurile cu consecințe foarte grave.
Însă și acestea, sunt raportate într-un număr mult mai mic comparativ cu realitatea. Medicii se ascund de frică, sistemul e îngropat în birocrație și nimeni nu vorbește despre adevărata problemă: orice eroare medicală trebuie raportată și analizată ca să nu mai fie repetată. Alte state au făcut din raportarea culpelor medicale o practică uzuală care vindecă sistemul. La „Pacient în România” vedem cum a transformat România acest subiect într-unul tabu. Virgil Miron, tatăl Alexandrei: O întrebare fără răspuns este un adevăr care nu că doare, ustura: De ce? De ce nu s-a intervenit?
Vlad Miron, fratele Alexandrei: De ce nu s-a dus nimeni să o vadă, de ce nu a băgat-o nimeni în seamă?
Doina Miron, mama Alexandrei: Cerem, deși și eu lucrez în sistemul sanitar, mai multă empatie pentru pacienți.
Sunt strigătele de disperare ale unei familii pentru care un spital din România a fost groapa, nu salvarea unei persoane dragi. Cazul Alexandrei a zguduit opinia publică și a declanșat anchete în lanț. Alexandra a ajuns la Maternitatea din Botoșani cu dureri abdominale și s-a stins în spital după ce a agonizat o noapte întreaga, ignorată de medici. Raportul legiștilor a arătat că tânăra a murit din cauza unei infecții generalizate provocată de moartea fătului. Cazul s-a încheiat cu o amendă pentru spital, managerul schimbat, iar medicul de garda suspendat câteva luni și cercetat penal. Însă nici acum, la mai bine de un an de la tragedie, nimeni nu știe clar ce s-a întâmplat. E modul în care sistemul de sănătate tratează cazurile de culpă medicală. Amenzi, anchete și apoi peste caz se pune praful. Și asta pentru că, în România, erorile medicale nu se raportează, se bagă sub preș.
Dr. Beatrice Mahler, manager Institutul „Marius Nasta”: Din păcate, sistemul în acest moment nu este creat astfel încât raportarea greşelilor medicale să fie apreciată ca fiind un lucru bun din care învăţăm ceva şi nu mai repetăm greşeala.
Daniel Coriu, preşedinte CMR: Există un sistem de raportare destul de stufos, de birocratic, acum ce se întâmplă mai departe, ce face acel birou cu acele erori... nu cred că fac o analiză serioasă, cred că ANMCS trebuie să se restuctureze, să schimbe filosofia.
Un studiu făcut de Observatorul Român de Sănătate imediat după pandemie arată că, în 2020, 42% dintre spitale nu raportaseră nicio eroare medicală gravă. Situația s-a mai schimbat, dar nu cu mult, dar scopul final este în continuare ignorat - greșelile trebuie raportate pentru a învăța ceva din ele, iar pacienții să nu mai aibă de suferit.
Cristian Ungureanu, ANMCS: Am avut 4.500 de evenimente adverse la nivelul întregului an. Din păcate, în acest moment, lucrurile sunt foarte, foarte difuze. E vorba de a schimba mentalitatea... Noi sperăm că în final oamenii vor conştientiza că e bine în primul rând pentru pacienţi şi e bine şi pentru ei să aibă identificate aceste cauze, să nu ajungă în situaţii care din cauza unui defict de comunicare sunt puşi la zid.
Momentan, în România sunt raportate doar erorile medicale cu efecte majore asupra pacientului, numite oficial "evenimente adverse". Însă eroare medicală poate fi orice problemă apărută în cadrul procesului de asistență medicală. Este și cazul acestui pacient, care a simțit pe pielea lui bâlbele sistemului.
Pacient: Într-o săptămână m-am plimbat pe la toate spitalele... Că nu, că e de la inimă, ba că e de la plămâni. Duceţi-vă la inimă, şi numai aşa mă plimbau. Am văzut cam moartea cu ochii. Ştiţi că mulţi mi-au spus: Domnule, ţi-a cam trecut glonţul pe la ureche, pentru că puteaţi să faceţi un preinfract, infarct.
Câte erori medicale de acest fel sunt în spitale, nimeni nu știe clar.
Radu Gănescu, președinte COPAC: Există încă spitale în România care nu au echipamente moderne, care nu au metode de investigare care să ajute pacientul cu un diagnostic timpuriu, duce la ceea ce vedem. În România nu este nici pacientul sigur că va beneficia, dacă are o eroare medicală, va beneficia de ceva, şi nici medicul, pentru că nu este protejat de lege.
Raportarea erorilor medicale este literă de lege în sistemele de sănătate performante. Pacientul care se simte tratat incorect își poate caută dreptatea pe căi legale, dar, în paralel, spitalul vrea să afle unde și de ce a greșit pentru ca pe viitor alți bolnavi să nu mai aibă de suferit. De exemplu, în Marea Britanie, raportarea greșelilor este o practică uzuală, nu o excepție. Erorile sunt analizate în detaliu, iar pacienții sunt informați transparent despre ce s-a întâmplat.
Radu Mihai, medic primar chirurgie endocrină, Spitalul Universitar Oxford: Există o acceptare că nimeni nu are capul pe ghilotină, pentru că s-a întâmplat un astfel de eveniment, pentru că atunci toți le ascundem. Dacă sistemul devine atât de agresiv nu e că problema dispare. Problema doar se maschează și va se va repeta. Obligația de a fi onest, să spunem, e în lege. De data asta spitalul trebuie să informeze pacientul că a fost o astfel de greșeală. De curând, un pacient a așteptat stupid de mult să i se facă o operație, pentru că dintr-un motiv de computere și de administrație, numele lui a dispărut de pe o listă și a fost pus pe altă listă. Cine a comutat un rând dintr-un Excel file dintr-o pagină în altă pagină? Poate nu știm niciodată, dar a fost inacceptabilă întârzierea.
În Suedia, erorile medicale sunt raportate anonim, într-un sistem care pune accent pe învățare, nu pe pedeapsă. Iar în Statele Unite, spitalele au comitete speciale care investighează fiecare eroare medicală raportată. În cazul unei greșeli, pacienții primesc scuze oficiale, despăgubiri și planuri de recuperare. În România, medicii se tem să vorbească, iar pacienții rămân în întuneric.
Vlad Miron, fratele Alexandrei: De ce nu s-a dus nimeni să o vadă, de ce nu a băgat-o nimeni în seamă?
Doina Miron, mama Alexandrei: Cerem, deși și eu lucrez în sistemul sanitar, mai multă empatie pentru pacienți.
Sunt strigătele de disperare ale unei familii pentru care un spital din România a fost groapa, nu salvarea unei persoane dragi. Cazul Alexandrei a zguduit opinia publică și a declanșat anchete în lanț. Alexandra a ajuns la Maternitatea din Botoșani cu dureri abdominale și s-a stins în spital după ce a agonizat o noapte întreaga, ignorată de medici. Raportul legiștilor a arătat că tânăra a murit din cauza unei infecții generalizate provocată de moartea fătului. Cazul s-a încheiat cu o amendă pentru spital, managerul schimbat, iar medicul de garda suspendat câteva luni și cercetat penal. Însă nici acum, la mai bine de un an de la tragedie, nimeni nu știe clar ce s-a întâmplat. E modul în care sistemul de sănătate tratează cazurile de culpă medicală. Amenzi, anchete și apoi peste caz se pune praful. Și asta pentru că, în România, erorile medicale nu se raportează, se bagă sub preș.
Dr. Beatrice Mahler, manager Institutul „Marius Nasta”: Din păcate, sistemul în acest moment nu este creat astfel încât raportarea greşelilor medicale să fie apreciată ca fiind un lucru bun din care învăţăm ceva şi nu mai repetăm greşeala.
În ultimii 30 de ani, România a dezvoltat tacit un sistem care ignoră sau dosește greșelile medicale. Cauzele sunt multe: frica de sancțiuni, protejarea medicilor, asistentelor sau managerilor și, peste toate, modul greoi de raportare. Există o singură instituţie unde spitalele pot anunța, și doar voluntar, greşeli: Autoritatea Naţională pentru managementul Calităţii în Sănătate, instituţie care doar centralizeză, nu analizează.
Daniel Coriu, preşedinte CMR: Există un sistem de raportare destul de stufos, de birocratic, acum ce se întâmplă mai departe, ce face acel birou cu acele erori... nu cred că fac o analiză serioasă, cred că ANMCS trebuie să se restuctureze, să schimbe filosofia.
Un studiu făcut de Observatorul Român de Sănătate imediat după pandemie arată că, în 2020, 42% dintre spitale nu raportaseră nicio eroare medicală gravă. Situația s-a mai schimbat, dar nu cu mult, dar scopul final este în continuare ignorat - greșelile trebuie raportate pentru a învăța ceva din ele, iar pacienții să nu mai aibă de suferit.
Cristian Ungureanu, ANMCS: Am avut 4.500 de evenimente adverse la nivelul întregului an. Din păcate, în acest moment, lucrurile sunt foarte, foarte difuze. E vorba de a schimba mentalitatea... Noi sperăm că în final oamenii vor conştientiza că e bine în primul rând pentru pacienţi şi e bine şi pentru ei să aibă identificate aceste cauze, să nu ajungă în situaţii care din cauza unui defict de comunicare sunt puşi la zid.
Momentan, în România sunt raportate doar erorile medicale cu efecte majore asupra pacientului, numite oficial "evenimente adverse". Însă eroare medicală poate fi orice problemă apărută în cadrul procesului de asistență medicală. Este și cazul acestui pacient, care a simțit pe pielea lui bâlbele sistemului.
Pacient: Într-o săptămână m-am plimbat pe la toate spitalele... Că nu, că e de la inimă, ba că e de la plămâni. Duceţi-vă la inimă, şi numai aşa mă plimbau. Am văzut cam moartea cu ochii. Ştiţi că mulţi mi-au spus: Domnule, ţi-a cam trecut glonţul pe la ureche, pentru că puteaţi să faceţi un preinfract, infarct.
Câte erori medicale de acest fel sunt în spitale, nimeni nu știe clar.
Alexandru Rafila, ministrul Sănătății: Nu știu dacă există o astfel de statistică clară. Pentru a face astfel de statistici, trebuie să avem reglementate inclusiv sistemele informatice. Lucrăm la asta, avem normative de personal vechi de peste 20 de ani.
Radu Gănescu, președinte COPAC: Există încă spitale în România care nu au echipamente moderne, care nu au metode de investigare care să ajute pacientul cu un diagnostic timpuriu, duce la ceea ce vedem. În România nu este nici pacientul sigur că va beneficia, dacă are o eroare medicală, va beneficia de ceva, şi nici medicul, pentru că nu este protejat de lege.
Raportarea erorilor medicale este literă de lege în sistemele de sănătate performante. Pacientul care se simte tratat incorect își poate caută dreptatea pe căi legale, dar, în paralel, spitalul vrea să afle unde și de ce a greșit pentru ca pe viitor alți bolnavi să nu mai aibă de suferit. De exemplu, în Marea Britanie, raportarea greșelilor este o practică uzuală, nu o excepție. Erorile sunt analizate în detaliu, iar pacienții sunt informați transparent despre ce s-a întâmplat.
Radu Mihai, medic primar chirurgie endocrină, Spitalul Universitar Oxford: Există o acceptare că nimeni nu are capul pe ghilotină, pentru că s-a întâmplat un astfel de eveniment, pentru că atunci toți le ascundem. Dacă sistemul devine atât de agresiv nu e că problema dispare. Problema doar se maschează și va se va repeta. Obligația de a fi onest, să spunem, e în lege. De data asta spitalul trebuie să informeze pacientul că a fost o astfel de greșeală. De curând, un pacient a așteptat stupid de mult să i se facă o operație, pentru că dintr-un motiv de computere și de administrație, numele lui a dispărut de pe o listă și a fost pus pe altă listă. Cine a comutat un rând dintr-un Excel file dintr-o pagină în altă pagină? Poate nu știm niciodată, dar a fost inacceptabilă întârzierea.
În Suedia, erorile medicale sunt raportate anonim, într-un sistem care pune accent pe învățare, nu pe pedeapsă. Iar în Statele Unite, spitalele au comitete speciale care investighează fiecare eroare medicală raportată. În cazul unei greșeli, pacienții primesc scuze oficiale, despăgubiri și planuri de recuperare. În România, medicii se tem să vorbească, iar pacienții rămân în întuneric.
.webp)
0 Comentarii