Oana Zăvoranu și-a pierdut casa în instanță. Din nefericire, vedeta a rămas fără casa copilăriei sale, după ce instanța a decis, considerând recursul înaintat de către Oana Zăvoranu ca nefondat. Imobilul intrase în posesia lui Constantin Ion, apropiat al vrăjitoarelor Melissa și Vanessa, care au fost condamnate pentru șantaj și înșelăciune în cazul vedetei.
Din nefericire, Oana Zăvoranu a rămas fără casa copilăriei sale, un imobil de lux din strada Andrei Mureșanu, moștenit de la tatăl său și unde a locuit după divorțul de Pepe. După moartea mamei sale, vedeta a intrat în posesia imobilului. Oana Zăvoranu le-a acuzat pe vrăjitoarele Melissa și Vanessa că au convins-o, prin înșelăciune și șantaj, să le cedeze două imobile și o mașină de lux, în schimbul unor sume derizorii. Cele două au fost găsite vinovate și au fost condamnate în acest dosar, însă Oana nu și-a recuperat casa din strada Andrei Mureșanu. Iată ce a decis instanța!
Oana Zăvoranu și-a pierdut casa în instanță. Cui va rămâne vila din Andrei Mureșanu
Veste rea pentru Oana Zăvoranu, care se luptă de ani buni în instanță cu cei din cauza cărora a pierdut un imobil de care o leagă multe amintiri. Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca nefondat recursul declarat de Oana Zăvoranu în ceea ce privește anularea unui contract de înstrăinare a unui imobil de lux din zona Dorobanți. Vila a intrat în posesia lui Constantin Ion, unul dintre apropiații vrăjitoarelor Melissa și Vanessa, condamnate pentru șantaj și înșelăciune în cazul Oanei Zăvoranu, notează FANATIK. Înalta Curte de Casație și Justiție menținut decizia Curții de Apel București, din anul 2023, decizând că 'reclamanta nu a reușit să facă dovada contrară mențiunilor privitoare la existența consimțământului pentru încheierea actului a cărui anulare se solicită'.
În cererea inițială, Oana Zăvoranu a declarat că imobilul a ajuns în posesia lui Ion Constantin ca urmare a unui contract fictiv de împrumut, pentru suma de 174.800 de euro, susținând că nu a văzut niciodată banii. Timp de șapte ani, Oana Zăvoranu a încercat să anuleze contractul cu Ion Constantin, însă fără niciun rezultat. Decizia ICCJ din 17 septembrie 2024 este definitivă.
'În fapt, reclamanta a arătat că a fost victima unui grup organizat, din care face parte și pârâtul, care, prin șantaj și inducere în eroare, au determinat-o să încheie Contractul de împrumut cu garanție imobiliară autentificat sub nr.780/22.07.2011, prin care pârâtul Constantin Ion a acordat un împrumut de 174.800 euro reclamantei Ioana Zăvoranu, aceasta din urmă garantând restituirea sumei împrumutate cu apartamentul nr.2 situat în București, (…), mezazin, sector 1.
Astfel, reclamanta a învederat că în realitate nu a dorit să încheie contractul de împrumut și nu a primit nicio sumă de bani cu titlu de împrumut, declarația acesteia cuprinsă în contract în sensul de a primi cu titlu de împrumut suma de 174.800 euro fiind nereală și reprezentând consecința presiunilor, șantajului și activității dolosive, aspect ce rezultă din derularea evenimentelor și declarația unor martori audiați în Dosarul penal nr…./93/2012.
Dosar în care, prin Decizia penala nr. …/A din 14.12.2016 pronunțată de Curtea de Apel Bucuresti, secția I Penală, instanța a condamnat pe inculpata Lider Roxana la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru savârșirea infractiunii de înșelăciune (fapta având ca obiect autoturismul marca Porsche Cayman) și pe inculpata Minca Rada la pedeapsa de 3 ani cu închisoare pentru săvârsirea infractiunii de înșelăciune (în dauna persoanei vătămate loana Zavoanu). În cuprinsul acțiunii a redat contextul încheierii contractului de împrumut cu garantie imobiliara autentificat sub nr 780/22 iulie 2011', se arată în cerere, conform sursei citate.
Oana Zăvoranu și-a recuperat, totuși, o casă
Înainte de acest eșec răsunător în instanță, Oana Zăvoranu a reușit să recupereze totuși un apartament, situat pe Bulevardul Iancu de Hunedoara, pe care l-a deținut înainte de divorțul de Pepe. Proprietatea ar fi intrat tot în posesia apropiaților vrăjitoarelor Vanessa și Melissa și, la fel ca și în cazul vilei din strada Andrei Mureșanu, acesta a fost vândut și revândut, recuperarea devenind extrem de dificilă.
Curtea de Apel București a dat verdictul, recent, în litigiul care se judecă între Oana Zăvoranu și cumpărătorii apartamentului din Iancu de Hunedoara, care l-au achiziționat de la Buzea Sava Craif, zis Manix, fiul tămăduitoarei Brățara. Craif a depus în instanță documente conform cărora i-ar fi plătit 50.000 de euro Oanei Zăvoranu. La puțin timp după ce a intrat în posesia imobilului, acesta l-a vândut mai departe cu 100.000 de euro.
Decizia Curții de Apel a fost, de data asta, în favoarea Oanei Zăvoranu, care a cerut desființarea actelor de vânzare, pe motiv că acestea au avut la bază o înșelătorie, iar judecătorii au decis ca vedetei să-i fie înapoiat apartamentul.
'Admite în parte cererea de chemare în judecată. Obligă pârâta M. Aristeia Ileana să lase reclamantei în deplină proprietate şi liniştită posesie apartamentul situat în București, B-dul Iancu de Hunedoara, înscris în cartea funciară nr. Dispune rectificarea cărţii funciare nr.(…)(CF vechi …), având numărul cadastral (…), în sensul radierii dreptului de proprietate al pârâtei şi înscrierii dreptului de proprietate al reclamantei. Păstrează celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Respinge apelul principal formulat de apelantul-pârât S. Tiberiu împotriva sentinţei civile nr. 2152/26.10.2018 pronunţate de Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a Civilă, ca nefondat', se arată în decizia instanței.
Hotărârea nu este definitivă, fiind deja atacată cu apel. Fiul vrăjitoarei Bărțara este 'chemat în garanție', în acest proces. El a declarat în fața judecătorilor că i-a plătit deja Oanei Zăvoranu despăgubiri de 20.000 de euro în procesul penal. Acesta a mai susținut că, în schimbul acestei sume, vedeta ar fi trebuit să-și retragă toate pretențiile civile față de el, mai afirmă sursa citată.
0 Comentarii