Comentarii

6/recent/ticker-posts

România a pierdut investiția de 1,4 miliarde de euro într-o giga-fabrică de baterii a belgienilor de la ABEE

ABEE, firma despre care s-a spus anul trecut că va face o giga-fabrică de baterii la Galați, a anunțat între timp că este în cautare de noi locații pentru investiție, pentru că a încheiat colaborarea pentru proiectul din România.




“Decizia ABEE cu privire la locația giga-fabricii va fi influențată de factori precum infrastructura, disponibilitatea forței de muncă și sprijinul guvernamental. Compania intenționează să finalizeze discuțiile privind locația în următoarele luni și să înceapă construcția la scurt timp după aceea. ABEE a decis să își încheie colaborarea pentru proiectul din România, continuăm să explorăm alte locații promițătoare pentru a ne susține creșterea strategică”.

Informația apare pe site-ul ABEE, și este destul de veche, fiind publicată la începutul lunii iunie. Atunci, ABEE a anunțat că este în căutarea unei locații pentru giga-fabrica sa de baterii.

“Avesta Holding, lider în soluții inovatoare pentru baterii și energie, este încântată să anunțe planurile sale de a înființa o nouă gigafabrică dedicată producției de celule de baterii avansate Litiu-Fier-Fosfat (LFP). Această instalație ultramodernă va începe cu o capacitate impresionantă de 5 gigawați oră (GWh) anual, sprijinind exclusiv Avesta Battery & Energy Engineering (ABEE), BE-Volt și alți parteneri strategici. Pe măsură ce instalația se extinde, se preconizează că va ajunge la o capacitate de 20 GWh, poziționând ABEE în fruntea revoluției europene a bateriilor”, a anunțat compania în iunie.
România a fost în cărți pentru giga-fabrica de baterii

În iunie 2023, Primăria Galați anunța că Avesta Battery and Energy Engineering ABEE va dezvolta în România proiectul ROMVOLT, o fabrică de producție de celule pentru bateriile proiectate pentru mașini electrice ce va necesita o investiție de 1,4 miliarde de euro. Fabrica de baterii litiu-ion ar fi urmat să aibă o capacitate totală de producție de 22 GWh, potrivit anunțului de atunci.

„Producția de baterii este crucială pentru UE datorită situației actuale a pieței în care China domină aprovizionarea cu baterii Li-ion. Sunt necesare mai multe capacități de producție în viitor pentru a satisface cererea europeană aflată în creștere. Romvolt va furniza baterii în principal pentru industria auto, în România aflându-se Renault/Dacia și Ford, dar și pentru piața staționară, deoarece stocarea este necesară pentru tranziția la energie regenerabilă. Romvolt se aliniază viziunii guvernului român de integrare a României în lanțul valoric al bateriilor la nivel european și își propune să facă din România o sursă de aprovizionare cu baterii în producția și utilizarea durabilă a bateriilor pentru întreaga Europă”, au transmis atunci într-un comunicat, reprezentanții companiei ABEE.

Fondată în 2019 de Noshin Omar, fost profesor la Free University of Brussels, compania Avesta Battery & Energy Engineering (ABEE), are, deocamdată, două unități de producție în Belgia și Macedonia.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii