Secțiunea lipsă din Autostrada Lugoj-Deva (A1) – cei 13,16 km de autostradă lipsă de pe întreaga A1 de la Sibiu la granița de Vest, inclusiv porțiunea cu tuneluri dintre Margina și Holdea – se află în prezent în construcție de către o asociere dintre UMB (România) și Euro-Asfalt (Bosnia).
Lucrările au început în această vară, însă execuția tunelurilor – cea mai importante componentă a contractului – încă nu a pornit. Pentru tuneluri proiectul tehnic a fost în întârziere, iar constructorul primise inițial autorizație de construirea doar pentru restul tronsonului, pentru componenta de drum. Conform ultimei centralizări CESTRIN, stadiul fizic înregistrat este de 1,27%.
VIDEO – Cum arată acum Autostrada A1 Margina – Holdea, inclusiv zona tunelurilor
Finanțarea prin PNRR, în pericol
Proiectarea și finalizarea secțiunii lipsă din Autostrada Lugoj-Deva (A1) – cei 13,16 km de autostradă lipsă de pe întreaga A1 de la Sibiu la granița de Vest – a fost contractată în 14 octombrie 2022 cu o asociere dintre UMB (România) – Euro-Asfalt (Bosnia).
Contractul presupune proiectarea și execuția a 4 km de autostradă de pe lotul D (Margina) și cei 9,16 km de autostradă de pe Lotul E, lot care conține și tuneluri forate în lungime de 2,13 km.
Contractul de 1,83 miliarde de lei fără TVA prevedea 11 luni pentru proiectare și alte 34 de luni pentru execuția proiectului.
Reamintim că tronsonul A1 Margina – Holdea a fost prins pe finanțare prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), planul pe termen scurt gândit de UE pentru relansarea economiilor post-pandemie. Condiția esențială pentru proiectele din PNRR este ca acestea să fie finalizate până în 2026.
Cum Proiectul Tehnic pentru tuneluri a fost abia recent aprobat și abia a fost emisă autorizația de construire pentru acel segment, este puțin probabil că termenul din PNRR va putea fi respectat. Dacă termenul PNRR nu va fi respectat, finanțarea proiectului va veni exclusiv de la bugetul de stat.
Hartă – Unde sunt tunelurile pe traseul autostrăzii A1 Lugoj – Deva:
Tunelurile „uitate” de pe autostrada A1 Lugoj – Deva
Contractul actual pentru realizarea secțiunii cu tuneluri de pe autostrada Lugoj – Deva a fost contractat după o licitație din 2021, relansată pe repede înainte după un eșec al ultimei proceduri pornite încă din 2019. Însă și acea licitație venise după ani de zile de tergiversări, amânări și promisiuni.
Despre nevoia tunelurilor se știa încă din 2013, la un an după ce toate loturile fuseseră deja contractate, iar din 2015 tot a fost promisă o licitație pentru construirea lor.
Soluția inițială din proiect prevedea ca autostrada să treacă prin zone excavate complet, iar noul acord de mediu a impus soluții moderne în schimb.
Conform condițiilor din Acordul de mediu, în 2013, a fost prevăzută realizarea a două tuneluri în cadrul Secțiunii E2 în contextul evitării problemelor de stabilitate și a impactului negativ cu implicații majore asupra mediului.
Cele două tuneluri au fost impuse prin acordul de mediu după ce loturile 2, 3 și 4 din A1 Lugoj – Deva au fost contractate în baza unor documentații care prevedeau săpături în acele locuri.
Li s-au spus „tuneluri pentru urși” pentru că ele au fost impuse prin acordul de mediu și pentru a păstra intacte la suprafață culoarele de tranzit pentru mamiferele mari într-o zonă de legătură între masivele Carpaților Occidentali.
Unde vor fi tunelurile (lungimi estimative) – conform planurilor în CNAIR:
Bucata cu tuneluri, „gaura” din Sibiu – Nădlac care dă bătăi de cap șoferilor
Bucata cu tuneluri reprezintă practic o „gaură” de circa 13 km în toată autostrada de la Sibiu până la Nădlac mai ales după ce Loturile 3 și 4 din Lugoj – Deva au fost deschise traficului în 2019.
În 2013, după ce au fost contractate loturile 2, 3 și 4 din A1 Lugoj – Deva, Acordul de Mediu a fost modificat și a impus realizarea unor tuneluri între Holdea și Margina, în locul unor săpături uriașe care practic ar fi despicat muntele în două.
Cum contractele erau deja semnate, Compania de Drumuri avea de scos bucata cu tuneluri separat și să lanseze separat o procedură pentru proiectarea și execuția tunelurilor.
Au urmat, însă, ani la rândul de bâlbâieli și răzgândiri birocratice. Încă din 2015 șeful de atunci, Narcis Neaga (n.r. care a mai trecut o dată între timp pe la șefia Companiei), promitea că la final de an va scoate la licitație tunelurile de pe A1 Lugoj – Deva.
0 Comentarii