Secțiunea lipsă din Autostrada Lugoj-Deva (A1) – cei 13,16 km de autostradă lipsă de pe întreaga A1 de la Sibiu la granița de Vest, inclusiv porțiunea cu tuneluri dintre Margina și Holdea – se află în prezent în construcție de către o asociere dintre UMB (România) și Euro-Asfalt (Bosnia), care lucrează în ritm accelerat.
Lucrările au început în această vară. Execuția tunelurilor – cea mai importante componentă a contractului – încă nu a pornit. Pentru tuneluri proiectul tehnic a fost în întârziere, iar constructorul primise inițial autorizație de construirea doar pentru restul tronsonului, pentru componenta de drum, arată Hotnews.
Conform condițiilor din Acordul de mediu, în 2013, a fost prevăzută realizarea a două tuneluri în cadrul Secțiunii E2 în contextul evitării problemelor de stabilitate și a impactului negativ cu implicații majore asupra mediului.
Cele două tuneluri au fost impuse prin acordul de mediu după ce loturile 2, 3 și 4 din A1 Lugoj – Deva au fost contractate în baza unor documentații care prevedeau săpături în acele locuri.
Li s-au spus „tuneluri pentru urși” pentru că au fost impuse prin acordul de mediu și pentru a păstra intacte la suprafață culoarele de tranzit pentru mamiferele mari într-o zonă de legătură între masivele Carpaților Occidentali.
0 Comentarii