Anamaria Prodan vrea să își facă dreptate și nu mai acceptă sub nicio formă acuzațiile jignitoare care i s-au adus. Impresara a cerut despăgubiri de 3 milioane de euro de la „Dinte”, martorul lui Laurențiu Reghecampf în procesul de divorț.
Telenovela divorțului dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf continuă cu noi episoade tensionate. Impresara a depus cinci procese împotriva lui Petrișor Valentin, cunoscut sub numele de „Dinte”, martorul lui Reghecampf în procesul de divorț. Vedeta solicită despăgubiri de 3 milioane de euro, acuzându-l pe martor de mărturie mincinoasă și defăimare.
Cele cinci acțiuni legale includ patru procese civile, în care se cer daune morale pentru afirmații considerate calomnioase, și un proces penal pentru mărturie mincinoasă. Plângerile au fost depuse după ce „Dinte” ar fi făcut declarații controversate în instanță, susținând că Anamaria Prodan „s-a întins cu tot fotbalul românesc”.
„Ca răspuns la mai multe întrebări din partea presei legat de mărturia făcută de dl Petrişor Valentin în procesul de divorţ între soţii Anamaria Reghecampf – Prodan şi Laurenţiu Reghecampf, pornind de la faptul că relaţiile dintre oameni în societate trebuie să se bazeze doar pe adevăr, confirm că am iniţiat mai multe procese penale şi civile domnului Petrişor Valentin, alias «Dinte».
Îi solicităm daune de peste 3.000.000 de euro pentru prejudicierea imaginii doamnei Anamaria Reghecampf şi am cerut să răspundă şi în faţa legii penale pentru mărturia mincinoasă în procesul de divorţ!”, a declarat avocatul Oleg Burlacu pentru FANATIK.
„Martorul lui a venit și a spus că eu «m-am întins» cu tot fotbalul românesc. A dat și nume…”
La ultima înfățișare, pe 9 octombrie, conflictul dintre cele două tabere a atins noi culmi. Laurențiu Reghecampf s-a prezentat alături de Petrișor Valentin, în timp ce Anamaria Prodan a fost susținută de Lena Enache, soția fotbalistului Gabi Enache. Impresara consideră afirmațiile martorului drept o încercare de a-i distruge reputația și imaginea publică fără nicio bază adevărată.
„Martorul lui a venit și a spus că eu «m-am întins» cu tot fotbalul românesc. A dat și nume… Ferească Dumnezeu! Deci oamenii ăia… Tot fotbalul românesc, toți oamenii importanți.
Toată crema… Gigi, Giovanni, Cristi Borcea, Florin Răducioiu… A spus numele astea la audierile de la tribunal. Și l-a întrebat judecătorul: «Aveți probe pentru așa ceva?». Asta a spus martorul lui Reghe. Și era fericit”, sunt dezvăluirile făcute de Anamaria Prodan.
Procesul de divorț dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf durează de peste trei ani și a fost marcat de numeroase scandaluri publice. Pe lângă bătălia pentru avere și custodia copilului, cele două părți se confruntă acum și pe terenul juridic, în contextul acuzațiilor de defăimare și declarațiilor controversate făcute în instanță.
0 Comentarii