Candidatul care a reușit să ajungă pe primul loc la turul I al prezidențialelor surprinde analiștii, nu doar prin rezultatul obținut, ci și prin opiniile sale. Profesorul de istorie Theodor Paleologu a catalogat discursul candidatului independent Călin Georgescu ca fiind unul „de guru de sectă”, fiind de părere că „este un caz de paranoia”.
„Nu am prevăzut așa ceva, dar recunosc că mă uit la discursurile lui Georgescu, de ceva vreme, ca să râd. Pentru că este foarte comic, e un caz de paranoia, se crede Mesia, spune, expressis verbis, că prin el acționează Dumnezeu”, a spus Theordor Paleologu într-o analiză Euronews, catalogând discursul lui Călin Gerogescu drept unul „de guru de sectă, de iluminat”. Potrivit expertului, felul în care candidatul independent „accentuează cuvintele denotă o țăcăneală serioasă”.
Paleologu a mai argumentat că actualul candidat clasat pe primul loc la scrutinul de pe 24 noiembrie și-a trăit tinerețea în anii 80, în „delirul protocronist din vremea lui Ceaușescu de la revista Săptămâna”.
„Sunt oameni care trăiesc într-o lume paralelă”, a mai indicat expertul, punctând afirmațiile lui Călin Geogescu cu privire la existența războiului din Ucraina sau a coronavirusului.
Demisia generalilor SRI
Dan Jurcan, sociolog, director cercetare al IRES, a indicat că a observat o creștere a lui Călin Georgescu, pe măsură ce George Simion a început să renunțe la discursul extremist, încercând să fie mai frecventabil. „Dar trendul proiectat nu arăta niciodată asta, mergea undeva spre maximum 9-10%, în niciun caz 22. (...) A existat și un gest al celor de la BEC, care, la un moment dat, i-au cerut să-și retragă materialele online. E posibil ca inclusiv acest tip de atitudine a autorităților să fi generat un bulgăre de zăpadă”, a explicat Dan Jurcan.
Președintele Expert Forum, Sorin Ioniță, a susținut că generalii SRI ar fi trebuit să plece înaintea șefilor PSD și PNL, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă. „Trebuiau întâi să-i de afară pe generalii SRI care trebuiau să știe aceste chestii și nu le-au știut, sau le-au știut și au pus cupola peste ele”, este de părere Sorin Ioniță.
0 Comentarii