Comentarii

6/recent/ticker-posts

Campania electorală coboară la alt nivel: Șoșoacă susține că Simion are relații cu bărbați și că “vinde ferme de troli celorlalți candidați!”

Atacurile de campanie comboară la alt nivel, cu 11 zile înainte de alegeri. Eurodeputata Diana Șoșoacă și-a „amintit” după patru ani că l-ar fi prins pe George Simion în pat cu un bărbat, iar informația este preluată inclusiv de Antena 3 CNN. George Simion neagă vehement.



Într-o intervenție telefonică la Realitatea PLUS, Diana Șoșoacă a relatat un presupus episod din 2020, petrecut înainte de alegerile parlamentare din acel an. Candidată AUR la acel moment, Șoșoacă s-ar fi cazat la același hotel cu Simion și l-ar fi căutat pe acesta la o oră târzie. Liderul AUR ar fi ieșit din cameră în lenjerie intimă, iar în pat s-ar fi aflat și șoferul lui Simio, potrivit relatărilor actualei eurodeputate. Nu este clar de ce a ținut Șoșoacă secret acest episod timp de patru ani, în ciuda numeroaselor conflicte cu Simion. Cert este că afirmațiilui Dianei Șoșoacă au fost ulterior prezentate pe larg și la Antena 3 CNN, fiind introduse ca o „bombă de campanie”.

Ulterior, George Simion s-a aflat în studioul Realitatea PLUS, fiind intervievat de Anca Alexandrescu. Liderul AUR a afirmat că nu este nici homosexual, nici bisexual, reafirmând principiul că familia este între bărbat și femeie.



Eurodeputata SOS România susține că liderul AUR ar avea ferme de troli. Mai mult, le-ar vinde celorlalți candidați la prezidențiale

Diana Șoșoacă mai susține că George Simion este omul serviciilor și că CCR ar fi trebuit să interzică candidatura liderului AUR la prezidențiale, nu pe a ei.
Diana Șoșoacă, acuzații la adresa lui George Simion

Eurodeputata SOS România a mai afirmat că președintele AUR este format de serviciile secrete și că are afaceri în Ucraina, Transnistria, Găgăuzia.

“Eu sunt siderată că cineva l-a lăsat pe Simion să candideze în condițiile în care SRI și SIE dețin informații despre afacerile pe care AUR le dezvoltă în Ucraina, Transnistria, Găgăuzia și care nu sunt tocmai ortodoxe, inclusiv fermele de troli îi aparțin lui Simion și le vinde celorlalți candidați.

Simion este proprietarul unor ferme de troli. În 2020 avea acolo, într-o casă veche, în spatele casei în care era, vezi Doamne, sediul partidului, vreo 50 de cetățeni moldoveni care erau plătiți cu aproximativ 5.000 de euro pe lună fiecare pentru a putea exista aceste ferme de troli.

Se pare că Coldea l-a apărat foarte bine pe Simion din acest punct de vedere. CCR nu cred că pe mine trebuia să mă interzică la prezidențiale, ci pe Simion, pentru că Simion nu e al românilor, Simion aparține oricărui alt popor, dar nu poporului român, este format de serviciile secrete”, a acuzat Diana Șoșoacă, la Realitatea PLUS.

Existența fermelor de troli în România, confirmată de SRI


Ioan Chirteș, președintele Comisiei de Control și supraveghere a activității SRI, a adresat o interpelare către Serviciul Român de Informații pe tema fermelor de troli/boți.

Serviciul a confirmat existența fermelor de troli, specificând însă că este vorba despre elemente specifice campaniei electorale și nu dezinformări ale unor actori externi.

”Până în prezent nu au fost identificate elemente de conținut specifice campaniilor de propagandă sau dezinformare orchestrate de actori externi ostili la adresa României.

În context electoral, fermele de troli/boți reprezintă, în general, instrumente utilizate pentru creșterea popularității candidaților sau atacuri asupra contracandidaților (respectiv asupra unor entități online, pagini web sau conturi deschise la nivelul platformelor de socializare care aparțin acestora), aspecte specifice campaniilor electorale online sau off-line”, se precizează în răspunsul SRI, care a înaintat totuși datele către MAI și alte instituții competente pentru a lua măsurile necesare.


Trimiteți un comentariu

0 Comentarii