Comentarii

6/recent/ticker-posts

Cât costă o carte scrisă de Cristela Georgescu. Soția lui Călin Georgescu vinde și cursuri de sute de lei

Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu, este autoarea mai multor programe educaționale dedicate familiilor, practician și educator holistic. Iată cât costă o carte scrisă de partenera candidatului independent care a reușit să urce pe podium în primul tur al alegerilor prezidențiale din 2024.



Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu, candidatul independent care a reușit să urce pe podium în primul tur al alegerilor prezidențiale din 2024, este o figură bine-cunoscută în lumea programelor de educație holistică. Autoare, practician și educator, Cristela oferă cursuri și cărți ce pun accent pe sănătatea naturală, nutriție holistică și regenerare celulară.Cristela Georgescu nu este doar autoare și practician holistic. Cu studii universitare în economie și finanțe, ea a lucrat peste 15 ani în domeniul bancar și al managementului executiv, fiind activă și în public speaking și voluntariat educațional. În 2021, ea și familia s-au întors din Austria, stabilindu-se din nou în România.

Cărțile semnate de ea, printre care bestsellerul „Diversificarea, pur și simplu”, se bucură de succes. Această lucrare dedicată educației alimentare costă 165 de lei. Pentru cei interesați de o colecție mai amplă, cu 300 de lei pot achiziționa seria „Simplu”, „cărți pentru familie cu ilustrații și povestiri în versuri despre sănătate naturală, nutriție holistică, funcționarea organismului uman, buna rânduială a obiceiurilor alimentare și imunitate sufletească”.

Pe lângă cărți, Cristela Georgescu a dezvoltat și o serie de cursuri online, ale căror prețuri încep de la câteva sute de lei. „Nu mânca sănătos degeaba!” și „Bazele alimentației” costă fiecare 1.700 de lei, „Secretele comportamentului alimentar” – 1.900 de lei și„Cum să faci rost de timp și energie” – 600 de lei. Soția lui Călin Georgescu colaborează și cu alți specialiști pentru diverse programe, fiecare având prețuri diferite, în funcție de tematică.

Cine este Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu


Cristela Georgescu este soția lui Călin Georgescu, candidatul independent la alegerile prezidențiale 2024. Este autoare a mai multor programe educaționale dedicate familiilor, practician și educator holistic, conform informațiilor disponibile pe site-ul său.

Cristela Georgescu este specializată în „sănătate naturală, nutriție integrativă, detoxifiere și regenerare celulară, iridologie clinică, terapii de echilibrare energetică”. A scris cărțile „Diversificarea, pur și simplu”, „Simplu. Versuri hrănitoare” și este coautor al cărții „Nu hrăni cancerul”.

„Are studii postuniversitare și certificări profesionale de la Institute for Integrative Nutrition și Departamentul de Stat pentru Educație din New York (Certified Integrative Nutrition Coach), prestigioasa Universitate Cornell – Catedra de Nutriție Vegetariană și Centrul pentru Studii în Nutriție «Dr. T. Colin Campbell» (Certificate in Plant Based Nutrition), American Association for Drugless Practitioners (Certified Holistic Health Practitioner), Școala Internațională de Detoxificare Regenerativă coordonată de Dr. Robert Morse (Certified Regenerative Detoxification Specialist)”, se arată în descrierea disponibilă pe site-ul său.

De asemenea, are studii universitare și în economie și finanțe. În plus, a activat mai bine de 15 ani în banking, management executiv, public speaking și voluntariat în educație.

Cristela Georgescu a trăit în Austria, iar în urmă cu trei ani, în 2021, s-a întors cu familia în țară. Călin Georgescu, candidatul independent la președinția României, s-a clasat pe podium în primul tur al alegerilor prezidențiale 2024, conform exit poll-urilor. Soțul Cristelei Georgescu are 63 de ani și a absolvit Facultatea de Agronomie.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii