Comentarii

6/recent/ticker-posts

Chirurgul MIRCEA BEURAN, despre simptomele tăcute ale CANCERULUI și pericolele din frigider: „Mesele de noapte sunt un calvar”

Dr. Mircea Beuran, unul dintre cei mai apreciați și respectați medici chirurgi din România, a oferit un interviu complex, o adevărată lecție despre ce și cum să mâncăm ca să trăim sănătos. Invitat în cel mai nou episod de podcast „Altceva cu Adrian Artene”, medicul povestește scurt și la obiect care seste cel mai periculos stil de viață pe care, dacă-l respectăm timp îndelungat, ne poate distruge sănătatea și, în esență, viața.




Chirurgul Mircea Beuran: „Trebuie să mâncăm în așa fel încât niciodată să nu ne ridicăm sătui”. Speriat de numărul tot mai mare de patologii maligne, chirurgul Mircea Beuran ridică un semnal de alarmă despre importanța nutriției și maniera simplă prin care putem avea o sănătate de fier. În primul rând, dr. Mircea Beuran a explicat că ultima masă a zilei ar trebui să fie luată în jurul orei 19:00. De asemenea, atunci când mâncăm, nu trebuie să ne ridicăm sătui de la masă. Iată explicațiile medicului.

„Din punct de vedere al volumului de mâncare, trebuie să mâncăm în așa fel încât niciodată să nu ne ridicăm sătui. Trebuie să lași această liniște a organismului de a-și prelucra bolul alimentar.

Pentru că efortul de a prelucra un volum foarte mare înseamnă un consum energetic pentru unele glande cu secreție foarte mare, pentru tubul digestiv. De foarte multe ori, volumul mare de mâncare, dacă se amestecă și cu alcool, declanșează o reacție pancreatică.

La un astfel de efort există pancreatite cu fracturarea pancreasului. El se rupe. Adică atâta este de stimulat ca să producă ca să poată să prelucreze, încât, uneori, în pancreatitele la care ajungem să operăm, găsim un pancreas cu 2 părți.

De foarte multe ori, lumea știe că această patologie pancreatică este foarte severă. Ar trebui în special să ținem cont de momente acestea festive, sărbătorile în care ne adunăm cu toții și uităm să ne mai ridicăm de la masă. E bine să mănânci ceva, să te mai plimbi, să stai separat de masă, pentru a se digera totul liniștit. Mesele de noapte sunt un calvar”, a precizat dr. Mircea Beuran.

În plus, medicul a reamintit cât sunt de nocive zahărul, făina albă, alcoolul, dar și fumatul.


Trimiteți un comentariu

0 Comentarii