Comentarii

6/recent/ticker-posts

Cristian Tudor Popescu, despre declarațiile lui Călin Georgescu: „Un ayatollah al iraționalului. Încă un vot pentru George Călinescu?”

Gazetarul Cristian Tudor Popescu a transmis marți, 26 noiembrie, că mulți l-au votat „pe George Călinescu” în primul tur al prezidențialelor fără măcar să știe cum îl cheamă, dar cine îl va vota și în turul 2 este „prostul satului sau rău zdruncinat psihic”.



După ce PNL a anunțat prin vocea președintelui interimar Ilie Bolojan că o susține pe Elena Lasconi, iar Mircea Geoană a făcut același lucru, CTP a scris că e important cum se vor poziționa și ceilalți. „Poziția PSD, cel mai mare partid din România, va fi crucială în ce urmează. Acum, când s-au autodecapitat, e timpul să probeze dacă în anul Domnului 2024 mai sunt sau nu conduși de Ceaușescu”, a scris gazetarul. Despre candidatul din primul tur, Cristian Diaconescu, CTP a remarcat că acesta nu a anunțat pe cine susține în turul 2: „Cristian Diaconescu, fost fruntaș PSD, trecând drept atlantist, european, apărător al democrației și libertății, n-a spus până acum că își îndeamnă votanții să susțină orientarea euroatlantică a României, tace”.

Cristian Tudor Popescu a făcut apoi o trecere în revistă a declarațiilor controversate făcute de Călin Georgescu. „Ies acum la lumină declarațiile sale despre „Nanocipurile din apa îmbuteliată care intră în om ca în laptop”, „Războiul din Ucraina nu există”, „NATO e cea mai slabă alianță de pe glob și trebuie abandonată”, „Cel mai periculos om este Mihai Eminescu. El și Iisus Hristos”, „În școli nu se studiază Eminescu și Blaga”, „Eu comunic direct cu Dumnezeu”. Și câte și mai câte”, a punctat gazetarul.

În legătură cu afirmația lui C. Georgescu „Americanii, de fapt, n-au fost pe Lună, a fost o manipulare”, l-aș întreba: Dacă a fost o manipulare, un trucaj, se putea ca rușii să nu bage de seamă asta și să n-o spună întregii lumi? Asta, dacă ar avea vreun sens să discuți rațional cu un ayatollah al iraționalului.CTP:

Cristian Tudor Popescu a mai remarcat că „au fost mulți cei care l-au votat pe George Călinescu fără să știe bine nici măcar cum îl cheamă” și înțelege acest lucru, dar a precizat că cine îl mai votează și în turul al doilea este „prostul satului sau rău zdruncinat psihic”.

În final, CTP a scris că Georgescu refuză orice întrebări din partea presei, adică „exact ce a făcut K. Iohannis timp de 10 ani”.

Primul tur al alegerilor prezidențiale din România s-a terminat cu victoria neașteptată a lui Călin Georgescu. Inițial, Marcel Ciolacu era pe primul loc în sondaje, iar duminică seară, 24 noiembrie, exit-poll-urile l-au confirmat câștigător.

Peste noapte însă, după numărarea oficială a voturilor, lucrurile au luat o întorsătură neașteptată. Luni dimineață, 25 noiembrie, Marcel Ciolacu a căzut pe locul al treilea, după Călin Georgescu și Elena Lasconi.


Trimiteți un comentariu

0 Comentarii