Călin Georgescu este numele de pe buzele tuturor, după ce a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale din România. Candidatul independent în vârstă de 62 de ani este marea surpriză a alegerilor prezidențiale din România. De fapt, cuvântul „surpriză” nici măcar nu descrie starea în care se află mass-media și alegătorii după rezultatul lui Georgescu.Și totuși, Călin Georgescu nu a apărut de nicăieri.
În timpul emisiunii, de la înălțimea poziției de fost expert ONU, Georgescu afirma că „România este o mină, din care se scoate, în fiecare zi, din decembrie 1989 încoace, aur. Și când nu va mai fi aur, mina se va închide. Falimentul este o chestiune de probabilitate matematică pentru România”.
Georgescu a spus, apoi, că România este o corporație condusă de străini, iar din 1989 încoace, s-a furat mai mult decât au făcut-o turcii în ultimii 500 de ani. El introducea și conceptul de „corectitudine politică”, mult înaintea intelectualilor conservatori mainstream. (sublinierile ne aparțin).
„În ultimul ceas, putem avea o vocație. În primul rând este un fenomen global. Ne naștem cu toții din iubire și intrăm într-o mare manipulare, în care nu există democrație, ci doar corectitudine politică. La nivel mondial. Menționez că sclavagismul nu a dispărut. Ci doar e o altă formă. România a ajuns aici pentru că e într-un haos bine calculat.
Trăim într-o formă anti culturală, s-a pierdut rușinea. Și s-a pierdut rușinea pentru că lichelele și lacheii de serviciu și-au văzut visul cu ochii: cozile de topor au devenit topoare, după 1989 și au vândut pe mărgele de plastic întreaga țară. România a fost vândută de cei care au preluat puterea în 1989 și apoi și-au dat-o unul altuia timp de 26 de ani. Au vândut-o cu bună știință, România nu mai deține nimic, nu are economie. România nu este un stat, ci o corporație. Capitalul străin este cel care deține puterea, deține peste 60% din activele țării, peste 50% din profit și ceea ce este cel mai grav: stăpânește pârghiile strategice, de condus, ale țării: industria de petrol gaze, distribuția de energie…nu ne mai aparține.
Industria ca atare, marile întreprinderi au fost distruse. Privatizarea s-a făcut în dezinteresul României. Cel mai grav e că a fost vândut pământul. Și a fost vândut de cei care sunt astăzi la putere, pe vremea când erau miniștri ai agriculturii. Pădurile, apele, se vând. Totul este de vânzare. Mai puțin sufletul românesc și eu pe asta mă bazez. Sufletul românesc va triumfa.În 26 de ani, România a pierdut, și pot spune asta cu certitudine, peste 1 TRILION de euro. Toate pierderile României, de la Ștefan cel Mare încoace, sunt mai mici decât ce s-a pierdut în acești 26 de ani”, a spus Georgescu în direct la Televiziunea Română.
Poate că aceste afirmații și emisiunea, – între timp, scoasă de pe siteul TVR -, nu ar fi avut un impact deosebit, dacă nu ar fi fost preluate de presa alternativă.
Potrivit unor surse din rândul organizațiilor de măsurare a traficului pe internet, un singur articol care a publicat afirmațiile lui Georgescu, de-atunci, a sărit de un milion de vizualizări în câteva săptămâni.
Viralizarea fără tiktok
Pe vremea când tiktok nu exista-n România (se înființase abia în septembrie 2016), articolul s-a viralizat, dar, așa cum se întâmplă, a fost ignorat de mainstream. Textul a fost preluat și copiat de mai multe siteuri și pagini de facebook din zona conservatoare, așa că impactul vorbelor fostului expert ONU a fost uriaș.
Evident, acest succes l-a făcut pe Georgescu să fie băgat în seamă din ce în ce mai mult.
Georgescu a apărut la podcasturi și televiziuni mai mici, ținând conferințe prin țară.
Georgescu a revenit și la TVR: doar această emisiune din 2018 are aproape un milion de vizualizări pe Youtube.
Opt ani mai târziu, este câștigătorul primului tur al alegerilor prezidențiale din România.
0 Comentarii