România a câștigat cu 3-0 la ”masa verde” meciul cu Kosovo, după ce UEFA a decis că elevii lui Franco Foda au părăsit nejustificat terenul în prelungiri, la scorul de 0-0. Presa din Ungaria: ”La pedeapsa românilor au contribuit și cântecele anti-maghiare”
Totuși, FRF a fost sancționată drastic de către forul continental. În total, Federația Română a primit nu mai puțin de 7 amenzi, în cuantum de 128.000 de euro, cea mai mare penalizare financiară luată din partea UEFA, după un singur meci.
Cea mai mare amendă, 50.000 de euro, și închiderea stadionului pentru un joc au fost sancțiunile primite de FRF nu pentru mesaje împotriva kosovarilor, ci pentru scandările anti-maghiare ale ultrașilor români.
Presa din Ungaria a aflat acest lucru și a reacționat prompt: ”La pedeapsa românilor au contribuit și cântecele anti-maghiare”, au titrat cei de la Nemzeti Sport, care au continuat: ”FRF a fost sancționată de Comisia de Disciplină a UEFA pentru scandări anti-maghiare, deși naționalei României i s-au acordat cele trei puncte. Cea mai mare dintre cele 7 amenzi (50.000 de euro) a fost aplicată pentru comportamentul discriminatoriu al fanilor”.
De ce a fost amendată RomâniaAmendă de 50.000 de euro și stadionul închis la următorul meci de acasă - din cauza comportamentului rasist sau discriminatoriu al suporterilor (scandări xenofobe împotriva Ungariei)
Amendă de 30.000 de euro - din cauza transmiterii unor mesaje politice
Amendă de 9.000 de euro - pentru aruncarea unor obiecte în teren
Amendă de 4.500 de euro - pentru aprinderea materialelor pirotehnice
Amendă de 8.000 de euro - pentru folosirea unor lasere
Amendă de 12.500 de euro - pentru huiduirea imnului
Amendă de 14.000 de euro - pentru blocarea căilor de acces
0 Comentarii