Fostul ministru al Culturii, Theodor Paleologu, a spus că rezultatele din primul tur al alegerilor prezidențiale sunt „moștenirea lui Iohannis”. De asemenea, acesta a spus despre Călin Georgescu că are același aer de mister ca liderul legionar Corneliu Zelea Codreanu.
„Un eșec monumental pentru această președinție” Theodor Paleologu s-a declarat nemulțumit de rezultatul alegerilor prezidențiale, spunând că este „un eșec monumental pentru această președinție mediocră și complet sterilă”, conform ziare.com. Acesta l-a numit pe candidatul independent un demagog care vorbește cu „un ton de guru”. „Cum poți să crezi bazaconiile pe care le debitează un șarlatan precum Călin Georgescu?” s-a întrebat retoric fostul ministru al Culturii.
„A fost absolut lamentabilă și de aia ne trezim cu un nebun în turul II, pentru că în comparație cu mediocritatea celorlalți, ăsta spune niște bazaconii care rețin atenția. Oamenii politici se joacă cu focul, partidele se joacă cu focul, tot propunând candidați mediocri, lipsiți de cultură, fonfi, în felul ăsta ridică un asemenea demagog, care are aplomb, vorbește cu aplomb, spune bazaconii, dar le spune cu aplomb. În comparație cu el, ceilalți sunt incapabili să înșiruiască niște fraze”, a declarat fostul ministru la RFI.
Ce părere are Paleologu despre Călin Georgescu
„Călin Georgescu are și un ton de guru, pentru că a învățat, a citit despre Codreanu, despre felul misterios în care se exprima, nu spune niciodată ceva clar, sunt numai generalități despre Dumnezeu, despre Iisus Hristos, știința toată este Iisus Hristos, ăsta este un citat din gândirea lui Călin Georgescu”, a mai spus Paleologu.
Fostul ministru a declarat că îl critică pe candidatul independent la fel de mult cum l-a criticat pe Klaus Iohannis în 2019.
„Acum primesc același tip de reproșuri, pentru că vă avertizez în privința lui Călin Georgescu: tipul e dus cu pluta, se crede Mesia, spune că prin el acționează Dumnezeu, atribuie aiurea tot felul de citate, debitează sentențios și apodictic aberații despre orice, admiră pe Codreanu, Antonescu și Putin”, a scris Paleologu și pe Facebook.

0 Comentarii