Sameday, compania de curierat din grupul eMAG, estimează o creștere de peste 40% a numărului de colete livrate de Black Friday la nivel regional (România, Bulgaria, Ungaria), față de anul trecut. În România, vârful de comenzi este așteptat să atingă aproximativ 850.000 de colete într-o singură zi, o creștere de peste 80% față de cea mai aglomerată zi din luna septembrie.
Cum și luna decembrie, cunoscută pentru volumul mare de comenzi, se așteaptă la fel de solicitantă, firma de curierat a apelat la deținuți pentru procesarea coletelor comandate în cea mai aglomerată perioadă a anului, conform Profit.ro. Potrivit reprezentanților Sameday, este vorba despre 50 de persoane aflate în detenție în regim deschis sau semi-deschis, declarate apte, conform legii, pentru a lucra. Cooptarea deținuților este un program-pilot, conform Sameday și ar putea fi extins anul viitor, în funcție de rezultate.
„Inițiativa este și un răspuns la îndemnul public formulat de ministrul Justiției către mediul de afaceri, de a apela la persoane private de libertate pentru a-și completa personalul și, totodată, pentru a sprijini reintegrarea acestora în societate. Prin acest program, le oferim celor 50 de persoane un mediu de lucru în care pot contribui activ și își pot consolida încrederea în propriile abilități, sprijinind astfel reintegrarea lor în viața socială și profesională. Conform unui studiu recent implementat de ANP, 84% dintre persoanele private de libertate consideră că locul de muncă este cel mai important factor în prevenirea recidivei. Considerăm că astfel de inițiative au un rol important în construirea unei comunități mai inclusive, cu o relevanță deosebită în contextul actual al pieței muncii, unde deficitul de personal este o provocare majoră pentru multe sectoare. În urma rezultatelor obținute și feedbackul colectat, vom analiza oportunitatea de a extinde acest program și în 2025“, au transmis reprezentanții companiei.
Peste 65% dintre românii care vor face cumpărături de Black Friday vor alege livrarea la easybox, spune compania.
Peste 90% dintre produsele comandate în acest an de Black Friday vor ajunge la destinatar în 24 – 48 de ore din momentul în care ajung în rețeaua Sameday, promite compania.
În România, Sameday estimează că în primele zile ale campaniei Black Friday vor fi livrate peste 1,6 milioane de colete la easybox, cu o medie zilnică de aproximativ 330.000 de colete.
În prezent, rețeaua regională easybox a Sameday a ajuns la aproximativ 7.000 de unități, în creștere cu 40% față de anul trecut.
În România, pentru a gestiona volumul ridicat de comenzi din perioada de vârf, Sameday spune că a extins echipa de curieri și a suplimentat personalul din hub-uri cu aproape 60% față de perioadele obișnuite.
0 Comentarii