Radu Ștefan Bănică, fiul actorului Ștefan Bănică Jr., a dezvăluit într-un podcast realizat pentru „Asociația Taci” despre experiențele traumatizante din școală. El spune că a fost umilit de colegi și bătut de profesori.
Pentru Radu Bănică bullying-ul a început în clasa a treia, atunci când colegii săi au semnat o petiție în care cereau ca el „să dispară”. „De exemplu, am avut în clasa a 3-a petiția anti-Radu, semnată de copii ca să dispar. Nu știu de ce. Și țin minte de atunci subiectul banilor. Se vorbea numai despre bani, bani, bani și eu nu știam la ce se referă ei, pentru că nu înțelegeam. Că tu ai bani, că tu trăiești în puf, că tu stai la castel. Dar de unde știi tu unde stau eu sau ce se întâmplă la mine acasă?”, a povestit Radu Ștefan Bănică.
Cea mai marcantă experiență a fost în clasa a 8-a, când profesorul său de limba română l-a bătut fără ca el să aibă vreo vină.
„Cea mai marcantă pentru mine a fost în clasa a 8-a, când aveam un profesor de română foarte bun. Se supărase pe noi că nu făcusem tema sau ceva și era foarte sever. Când dădea cu pumnul în masă toți eram... Dar știu că a ieșit în timpul cursului și n-am fost printre cei care nu și-au făcut tema, chiar îmi făcusem tema. Și stăteam și în prima bancă, a venit la mine, băi, și am primit niște pumni în burtă! Că eu sunt motivul pentru care el pleacă, că s-a uitat la mine în timpul discursului și nu știu ce.
Și m-am dus și m-am ascuns în baie și singura persoană care m-a scos de acolo a fost doamna directoare.Culmea e că e și un after bullying, adică când am intrat acolo și încercam să par că n-am plâns deloc, deși plânsesem de nu mai puteam, și mai rău începea. Acum se lua de mine că de ce plângi, ești fetiță? Păi după 6 pumni în burtă plânge oricine la 13 ani”, povestit Radu.
El a mai dezvăluit că a fost recent victima unor acte de agresiune. „M-am mutat și mi s-a tot vandalizat mașina: cuțite în anvelope, zgârieturi pe uși și lovituri în bară, bara din fața, bara din spate, șuturi”, a mai spus Radu Bănică.
0 Comentarii