Judecătorii Curții Constituționale mai au puterea de a face dreptate democrației din România, transmite fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, care lansează un atac indirect către actualul președinte, Klaus Iohannis.
În caz contrar, consideră Georgescu, „vor crea un precedent internațional: orice lider de țară își va putea astfel prelungi mandatul într-un mod imoral și ilegitim”, transmite acesta, pe X. „Devine dictatură” „Nimeni nu va mai avea încredere în democrația europeană. Când 9 judecători ajung să 'voteze' și să decidă pentru 19 milioane de oameni, asta nu mai este o democrație, din acel moment devine dictatură! Am mai experimentat dictatura în Europa, nu vrem să ne întoarcem la acele vremuri”, a spus Georgescu.
Despre decizia CCR
Vineri, 6 decembrie, Curtea Constituţională a analizat aspectele referitoare la corectitudinea şi legalitatea procesului electoral cu privire la alegerile pentru preşedintele României din anul 2024, aduse la cunoştinţă publică în 4 decembrie 2024 prin declasificarea conţinutului ”Notelor de informare” ale Ministerului Afacerilor Interne - Direcţia Generală de Protecţie Internă, ale Serviciului de Informaţii Externe, ale Serviciului Român de Informaţii şi ale Serviciului de Telecomunicaţii Speciale.
În motivarea deciziei de anulare a alegerilor, Curtea Constituţională a României a arătat că a constatat că procesul electoral privind alegerea preşedintelui României a fost vicia
t pe toată durata desfăşurării lui şi în toate etapele de multiple neregularităţi şi încălcări ale legislaţiei electorale.
„Principalele aspecte imputate procesului electoral privind alegerea Preşedintelui României din anul 2024 sunt cele privind manipularea votului alegătorilor şi distorsionarea egalităţii de şanse a competitorilor electorali, prin utilizarea netransparentă şi cu încălcarea legislaţiei electorale a tehnologiilor digitale şi a inteligenţei artificiale în desfăşurarea campaniei electorale, precum şi prin finanţarea din surse nedeclarate a campaniei electorale, inclusiv online”, a subliniat CCR.

The judges of the constitutional court still have the power to do justice to democracy in Romania! Otherwise they will set an international precedent. Any country leader will thus be able to extend his mandate in an immoral and illegitimate way. No one will trust European…
— Călin Georgescu OFFICIAL ACCOUNT (@CG_Romania) December 17, 2024
0 Comentarii