Cum arătau iernile de altădată ale românilor: „Satele sunt terorizate de haite de lupi. Lumea arde gardurile, cine mai are”

Numeroasele fotografii publicate pe rețelele de socializare înfățișează „iernile de altădată”,cu copii jucându-se pe ulițele satelor înzăpezite și familii strânse în jurul meselor de sărbători. Imaginile fac furori, trezesc nostalgii, dar și controverse.

Mărturiile despre iernile grele din comunism păstrate în arhive sau publicate ca amintiri pe rețelele de socializare oferă perspective cu totul diferite decât imaginile idilice care stârnesc emoții. Atât în primii ani de comunism, dar și în anii ‘80, când regimul Ceaușescu începea să se clatine în fața lipsurilor care afectau România, iernile erau privite de numeroși români cu îngrijorare.

În anii ‘50, România a trecut printr-unele dintre cele mai grele ierni din istoria sa. În iarna anului 1954, sudul țării a fost „paralizat” de un viscol puternic, care s-a abătut în perioada 30 ianuarie - 4 februarie 1954, îngropând în troiene de zăpadă mai multe orașe, printre care și Capitala.
Viscolul care a blocat România

Fenomenul extrem a fost un ciclon mediteraneean care a adus zăpezi de peste 115 litri pe metru pătrat în Capitală, troiene de peste cinci metri în regiunea sudică a țării și vijelii cu viteze ale vântului de peste 130 de kilometri pe oră. Viscolul și valul de temperaturi scăzute până la minus 30 de grade nu a afectat numai România.

„Europa cunoaște cea mai grea iarnă din ultimii șapte ani. În numeroase regiuni ale Europei occidentale circulația trenurilor a fost oprită, râurile au fost transformate în uriașe rezervoare de gheață, firele electrice au fost rupte, iar sute de localități lipsite de comunicație cu restul lumii. Meteorologii declară că există perspectiva unor temperaturi și mai scăzute”, informa revista Apărarea Patriei în februarie 1954.

Mii de români au fost mobilizați de autorități să înlăture efectele ninsorilor abundente care au blocat drumurile, căile ferate și rețelele de electricitate.

„Din cauza viscolului puternic care bântuie în mai multe ţări din Europa şi a cuprins cea mai mare parte a regiunilor ţării noastre s-au creat dificultăţi în ceea ce priveşte circulaţia trenurilor, cât şi a mijloacelor de transport. Toţi cetăţenii capabili de muncă sunt datori de a lua parte la lucrările de deszăpezire şi de asigurare a aprovizionării populaţiei. Pentru aprovizionarea cu lemne de foc a populaţiei se va intensifica transportul lemnelor, utilizându-se la maximum toate mijloacele de tracţiune locale. La Bucureşti s-au luat măsuri pentru desfacerea pâinii, direct de la fabricile de pîine şi brutării, la întreprinderi şi la instituţiile mari”, informa Consiliul de Miniștri al României, în februarie 1954.
Românii, în ger, fără lemne și alimente

Marele viscol din 1954 a înrăutățit situația grea prin care treceau numeroși români nevoiți să facă față lipsurilor tot mai mari în timpul iernii. În sate, relatau unii dintre ei, românii munceau în noile gospodării de stat, câștigând bani care nu le mai ajungeau nici pentru alimente. Iarna, sufereau din cauza întârzierilor cu care le erau livrate lemnele și unii ajunseseră să își pună pe foc gardurile.

„Lumea arde gardurile (cine le mai are). Iar pe deasupra mai bântuie şi gripa pe care nu o putem combate nici cu aspirină. Nu ştim cum vom ieşi din iarna sta care a venit târziu şi o să ţină mult. Dar noi, aici, tot ne mai încropim zilele. Cei care o duc rău de tot sunt cei de la sate. Nu au de niciunele. Mama îmi scrie că nu a mai aprins lampa în casă de astă toamnă. Nu are gaz şi nici sticlă de lampă. Vaca era bolnavă şi a dat-o la tăiere. Ce a luat pe ea abia a putut să-şi cumpere un purcel de îngrăşat”, relata un bărbat din Craiova, într-o scrisoare trimisă în 1954 postului de radio Europa Liberă (RFE).

Lemnele de foc lipseau și din orașe, unde atât ele cât și motorina erau raționalizate. Localnicii primeau cartele pentru lemne de foc, iar unei familii de trei persoane îi reveneau circa 1.800 de kilograme de lemne pentru întreaga iarnă și circa doi litri de motorină pe lună. Aprovizionarea orașelor cu lemne era însă extrem de deficitară, arătau ziarele vremii, iar pe piața neagră a lemnelor și combustibilului puteau fi procurate la prețuri exorbitante. Țăranii erau înștiințați de autorități să nu mai aducă lemne de vânzare în orașe, pentru că și în sate consumul de lemne a fost raționalizat.

Alimentele erau și ele scumpe și greu de procurat, chiar și la țară, astfel că oamenii pe lângă frig ajunseseră să rabde foametea. Autoritățile române erau nevoite să recunoască, în ziarul Scânteia din 29 octombrie 1954, faptul că recoltele din 1954 erau extrem de reduse: puțin peste jumătate de tonă de grâu, orz sau ovăz la hectar și o tonă de porumb la hectar. Spre deosebire anii ‘50, în ultimii ani în România producția de cereale este cifrată la circa 4.000 de kilograme la fiecare hectar cultivat.

„Cooperativele nu vând marfa decât celor care aduc în schimb produse. Ca să obţină sare, gaz ori chibrite gospodarul trebuie să dea ouă, lapte, păsări, lână, cereale pe un preţ de nimic. În schimb mărfurile de la cooperative sunt nemaipomenit de scumpe”, arăta un localnic din Craiova în scrisoarea către Europa Liberă.
Iernile grele ale anilor ‘50

Iernile anilor următori au fost la fel de severe. Luna decembrie a anului 1955 a adus temperaturi de minus 25 de grade, numeroși români sufereau în lipsa combustibilului și alimentelor și, pe deasupra, trebuiau să facă față epidemiilor de gripă și pneumonii care au lovit în România.

„Ţăranii au fost mobilizaţi să cureţe şoselele de zăpadă, muncă pentru care nu au fost plătiţi, desigur. Dunărea a început să îngheţe, iar blocuri imense de gheaţă se aglomerează în jurul ambarcaţunilor de pe ape. Vasele din Brăila şi Galaţi au fost scoase, deoarece porturile acestor oraşe sunt în pericol să rămână blocate din cauza gheţii. Toate ambarcaţiunile sunt ancorate în portul Constanţa”, arăta un alt document din arhvele RFE, dn decembrie 1955.

În timpul iernii, autoritățile erau nevoite adesea să suspende cursurile din cauza frigului din clasele neîncălzire. Unii părinți nu își mai trimiteau copii la școală, deoarece nu aveau încălțămintea potrivită pentru iarnă. În satele izolate din România, oamenii se confruntau și cu pericolele reprezentate de haitele de lupi, care se înmulțiseră după război și, în lipsa hranei, dădeau târcoale gospodăriilor. Braconajul intens făcuse ca animalele vânate de obicei de lupi să se împuțineze în păduri.

„Satele de la poalele munţilor sunt terorizate de hate de lupi care apar chiar şi în timpul zilei, făcând mari pagube la vite, întrucât ţăranii nu au arme de apărare. Numeroase persoane au murit îngheţate. În regiunile păduroase, ţărani, înfrângând ordinele sfaturilor populare şi ale miliţiei, au intrat în păduri şi au tăiat lemne pentru nevoile casei. Unii ţărani au fost arestaţi şi daţi în judecată”, informa o notă informativă de la RFE, în 1956.

Și locuitorii Capitalei se confruntau cu lipsurile iernii. Gerul din iarna anului 1956 făcuse ca tramvaiele să rămână blocare pe linii, iar în locuințele neîncălzite conductele de apă plesneau. Pâinea devenise un lux chiar și pentru bucureșteni.

„Şi ca un corolar al acestor suferinţe, populaţia are de luptat acum cu epidemia de gripă, care nu poate fi combătută findcă lipsesc medicamentele. Singurele doftorii eficace contra gripei sunt cele americane care, însă, se găsesc cu greu la bursa neagră şi costă enorm”, relata o localnică în 1956.