Comentarii

6/recent/ticker-posts

Indivizi care instigau pe TikTok la crime în campania electorală, anchetați: ”Se apropie și ziua masacrului”

12 persoane au fost plasate sub control judiciar în urma perchezițiilor care au avut loc sâmbătă în București și în cinci județe. Vizați au fost cei care instigau pe internet la ură și violențe, dar și cei care amenințau alte persoane. În casele lor, anchetatorii au găsit un întreg arsenal de arme, steaguri, uniforme și însemne legionare.



Ridicați de mascați și duși la audieri au fost și unii dintre cei care au participat la comemorarea legionarului Corneliu Zelea Codreanu pe 30 noiembrie, la Tâncăbești. În Capitală, mai multe persoane care au instigat la ură și au făcut amenințări pe internet au fost ridicate de mascați. La Parchetul General, 5 dintre cele 6 persoane aduse pentru audieri în fața procurorilor au fost plasate sub control judiciar. Ele sunt cercetate pentru că au instigat la violențe și au adus amenințări în spațiul public și mai exact pe internet unui anumit candidat la alegerile prezidențiale, dar și susținătorilor acestuia.

Proprietarul unui cont de Instagram a fost dus la Parchetul General după ce, în preajma alegerilor, anunța pe profilul său un masacru și publica fotografii cu arme și săbii, în timp ce purta echipament de camuflaj și arăta uniformele legionare. Dar se afișa cu fața acoperită de o cagulă, ținând în mâini steagul Mișcării Legionare. Tiktoker: ”Evreii și țiganii trebuie eliminați”

“Vă vânăm pe toți”, “Evreii și țiganii trebuie eliminați” - ar fi scris acesta în privat unei activiste pentru drepturile rromilor.

Un alt tiktotker a fost dus, de asemenea, la audieri dupa ce a îndemnat la revoltă și violențe.

“Au anulat alegerile și se reiau de la zero. Bine ar fi ca diseară toată România să iasă în stradă și să intre peste ei”.

Un alt tiktoker care îndemna oamenii la revoluție a fost dus la Parchet și este anchetat acum pentru incitare la ură.

„Tiktoker: Platforma mea de Tik Tok era în spam și am văzut că melodia respectivă era în floare și am postat-o și eu ca să fac like-uri.

Reporter: S-a luat vreo măsură asupra dumneavoastră?

Tiktoker: Să vedem... O să fiu chemat, mi s-a oprit telefonul”.


Tot sâmbătă dimineață, luptătorii de la Serviciul de Acțiuni Speciale din Ilfov au intrat la 6 dimineața și în casele celor au participat pe 30 noiembrie la comemorarea lui Corneliu Zelea Codreanu, organizată la troița de la Tâncăbești.

La IPJ Ilfov au fost aduse 7 persoane pentru audieri și toate 7 au primit control judiciar. O măsură pentru 60 de zile, timp în care nu au voie să părăsească localitatea și trebuie să meargă la secția de poliție ori de câte ori sunt chemați. Cei care au fost acolo sunt cercetați pentru că au afișat simbolurile legionare și au purtat uniforma legionară.

Polițiștii au vizat în total 9 adrese din Ilfov, Neamț, Maramureș, Timiș și Sălaj. În locuințele cercetate au fost găsite mai multe uniforme și insigne legionare.

La sediul IPJ Ilfov au fost aduse la audieri 6 persoane bănuite că au promovat în public idei, concepții sau doctrine fasciste legionare ori xenofobe. Printre cei aduși la audieri se numără și cel care se autoproclama șeful mișcării legionare din România. La adunarea de la Tâncăbești, acesta a purtat uniforma cu însemne legionare, dar ar fi efectuat salutul legionar.

Organizatorul evenimentului legionar de la Tâncăbești: ”Chestie strict religioasă”

Cel la care fac referire anchetatorii este Șerban Suru. Bărbatul de 65 de ani a mai fost cercetat și în trecut pentru aceleași acuzații.


”Reporter: Au efectuat acolo salutul legionar?

Luminița Grigoraș, avocată: Da, l-au efectuat.

Reporter: Și nu are legătură cu situația actuală? Se pregăteau pentru ceva?

Luminița Grigoraș: Nu are nicio legătură cu situația actuală. Această comemorare are loc de 30 de ani. E pur și simplu o coincidență”.

La audieri a fost adus și Florin Dobrescu, organizatorul evenimentului, și soția acestuia.

Florin Dobrescu, organizatorul evenimentului de la Tâncăbești: „E o chestie strict religioasă și istorică. Nu ne propunem acolo să înviem mișcarea legionară”.

Citați au fost și alți martori.

Dragoș Ghiță, martor: „În ziua respectivă s-a ținut ca în fiecare an un parastas. Forțele de ordine au fost acolo și am colaborat. S-a efectuat salutul nazist? Nu știu dacă cineva a facut-o și dacă a făcut-o, a făcut-o pe propria răspundere”.

Percheziții au fost și în județul Timiș. Potrivit unor surse din anchetă, la audieri a fost dus un suspect aflat deja în atenția autorităților pentru că de mai multe ori și-a manifestat public simpatiile legionare.

În România, Codul Penal pedepsește incitarea publicului la violență, ură sau discriminare cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau amendă. Promovarea fascismului, legionarismului și a simbolurilor care aparțin acestor ideologii sunt pedepsite de asemenea cu închisoare sau amendă penală.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii