Mircea Badea a explicat, într-un clip postat pe o rețea de socializare, care e toată faza cu "pleava societății" și de ce jurnaliștii Antena 3 CNN nu s-au referit, în niciun caz, la masa votanților lui Călin Georgescu.
"Am zis să am această intervenție publică, inclusiv pe TikTok, ca să demontez un fals, un neadevăr. Și anume că, la Antena 3, electoratul mare, substanțial, două milioane de oameni, electorat de bună-credință al domnului Georgescu, ar fi fost făcut pleava societății. Este fals. Este o minciună (...)", spune Mircea Badea.
"Vă reamintesc că, în tot acest context electoral, eu am fost aproape neemoțional, îndrăznesc să spun chiar aritmetic. N-am avut emoții, intensități din astea flamboaiante. În continuare sunt la fel. Și deci, de pe poziția asta, strict rațională și liniștită, potolită, pe care o revendic eu, n-am nicio emoție teribilă", mai spune el.
"De pe această poziție vă spun că ceea ce se vehiculează în mod oribil, în opinia mea, în aceste momente, pe TikTok și în alte medii de pe internet, cum că electoratul două milioane de oameni al domnului Georgescu ar fi fost făcut la Antena 3 pleava societății este un lucru fals. Nu este adevărat", adaugă acesta.
"Dacă ești un om de bună-credință, ai votat cu domnul Călin Georgescu, pentru că așa ai considerat tu și vezi strict propoziția aia, așa cum este decupată ea pe TikTok, poți să înțelegi la un nivel de intensitate emoțională... nu știu, poate ești într-o stare de emoție din cauza contextului electoral, din cauza a ceea ce s-a întâmplat și ești surescitat și vezi strict propoziția aia, dar ești de bună credință - te poți gândi, bă, stai puțin, deci m-a făcut pe mine pleava societății. Nu. Absolut nu. Nu despre tine era vorba", subliniază Mircea Badea.
"Dacă vezi emisiunea sau o secvență mai largă, nu doar propoziția respectivă, e limpede că acolo era vorba strict, dar strict despre unii care au amenințat cu moartea, care au amenințat cu violența și care s-au manifestat în spațiu public într-un fel oribil, inacceptabil pentru orice om minim rezonabil. Inacceptabil. Deci, absolut că nu era vorba despre electoratul mare, substanțial, al domnului Călin Georgescu", adaugă el.
Nu au gândit vreo secundă asta despre 2 milioane de cetățeni
"Nici Mihai Gâdea, nici domnul Mugur Ciuvică nu au spus despre electoratul domnului Georgescu în integralitatea lui că sunt pleava societății. Nu au spus pentru că n-au gândit așa ceva. Și nu gândesc așa ceva. Deci nu aveau cum să spună asta pentru că nu gândesc asta. Acolo era vorba strict, dar strict, o repet, despre cei care au amenințat cu moartea, despre cei care au amenințat cu violența, despre cei care au spus niște monstruozități amendabile de legile în vigoare, fie ele civile sau penale. Despre ei era vorba. În niciun caz despre 2 milioane de oameni (...).
"(...) Nici domnul Mihai Gâdea, nici domnul Mugur Ciuvică nu au spus, pentru că nu au gândit asta, despre două milioane de cetățeni care au votat cu domnul Georgescu, că sunt pleava societății.
Se refereau strict și, dacă vă uitați la emisiune sau la secvența mai largă, nu doar la propoziția respectivă, este absolut limpede că se refereau doar la cei care au amenințat cu moartea, cu violența sau au spus niște oribilități în spațiul public, inacceptabile și din punct de vedere legal, și din punct de vedere al unei minime rațiuni și unui minim bun-simț. Alea în care, păi stai puțin, că și voi la televizor ați făcut mișto și...
Referitor la comentariile de tipul "păi stai puțin, că și voi la televizor ați făcut mișto și...", Mircea Badea precizează că: "A ironiza anumite lucruri, anumite afirmații sunt într-un context, a amenința și a spune monstruozități și oribilități sunt într-un cu totul alt context. În niciun caz nu pot fi suprapuse. În niciun caz", mai precizează acesta.
Cu cine ar fi votat (sau nu) Mircea Badea
"În legătură cu domnul Georgescu, mai fac o dată precizare asta ca să fiu bine înțeles. Eu n-am să votez și n-am votat cu domnul Georgescu. N-am votat deloc, de fapt, nici la primul tur, n-am votat nici la parlamentare și n-aș fi votat nici în al doilea tur, doar că nu s-a mai ținut. N-a mai votat nimeni în al doilea tur. N-aș fi votat cu domnul Georgescu și nu votez cu domnul Georgescu din niște motive foarte simple, și anume: dânsul delirează mult în opinia mea. Nu mai dau acum exemple", spune Mircea Badea.
"S-a vorbit o grămadă despre tot felul de afirmații ale domniei sale. N-am cum să votez pe cineva care are astfel de concepții, păreri, convingeri. Adică eu nu spun asta ca să îl depreciez pe domnul Georgescu. Spun doar că nu votez cu dânsul, așa cum n-aș fi votat cu doamna Lasconi, de exemplu, nici în turul 2", adaugă el.
"Dintr-un motiv, eu am rămas de pe vremea... De-aia nu mai am intensități emoționale acum, pentru că după 10 ani cu Băsescu și 10 ani cu Iohannis, nu mai am intensități emoționale. M-am epuizat. Deci nu mai am. Nu spun nimic rău despre doamna Lasconi. Spun doar că n-aș fi votat cu dânsa (...). Nu spun nimic rău nici despre domnul Georgescu (...). A, și încă ceva cu domnul Georgescu. Mulți s-au enervat că cum să zici că e pro-rus? Păi e! Mă, pe bune! Și o spun cât se poate de calm. E pro-rus! Pe bune! Deci toate declarațiile domniei sale sunt rușii sunt buni și în principiu occidentalii sunt cam răi și greșesc. Nu e ceva... cum să zic eu... nu e o insultă asta că e pro-rus. E o... remarcă", subliniază Mircea Badea.
Doamna Lasconi: băsistă
"Cu doamna Lasconi, ca să închid și asta - nici cu doamna Lasconi n-aș fi votat dintr-un motiv foarte simplu - e băsistă. Adică, dacă vorbești laudativ despre Băsescu, dacă îți place de Băsescu, sigur, e alegerea ta. E alegerea ta. E libertate. Fiecare admiră pe cine vrea, votează cu cine vrea, sunt ok.
Dar dacă îți place de Băsescu, îl admiri pe Băsescu, îl apreciezi pe Băsescu, nu beneficiezi de votul meu indiferent ce... Păi vin rușii. Dacă vin rușii, mă descurc atunci. Păi vine Putin. Asta e.
Știți că, apropo de intensități și astea, dacă nu spuneai că votezi cu Lasconi, automat primeai eticheta de putinist. Eu nu sunt, totuși, putinist, dar nu votez cu Lasconi. Și vine Putin. Pot să mă descurc când vine Putin. Adică, nu mă apără pe mine o băsistă sau un băsist de Putin. Și, în general, nu mă apără de nimic. Mă apăr eu singur, cât oi putea. Și cu asta basta. Bun.
Asta ca să lămuresc și felul în care mă raportez la aceste alegeri, neavând niciun fel de intensități și de puncte de inflexiune din acestea drastice, nici într-o parte, nici în alta, nici așa, nici așa. Bun. De-aia am mai precizat odată poziția de pe care vorbesc", a mai spus el.
Despre votul din diaspora
"În legătură cu diaspora, simt totuși nevoia să reiterez faptul că eu am aceleași concepții pe care le-am manifestat în spațiul public și m-am ales tone de înjurături. Probabil că o să mă aleg și acum. Sunt obișnuit. N-am niciun fel de străbatere. Concepția mea e următoarea:
Dom'le... locuiești în afara țării. Foarte bine. Muncești în afara țării. Foarte bine. Cele mai multe țări de pe planeta Pământ nu au sistemul nostru, în care organizează alegeri peste tot pe planeta Pământ. Nu. La americani, dacă ești, nu știu, ești cetățean american și locuiești în România, să zicem. Poți să votezi? Sigur că poți. Dar prin corespondență.
Dar nu îți organizează nimeni vot... Și alte țări au această concepție. Ești în diaspora. E în regulă. E ok. Nu-i nicio problemă. Ești în continuare cetățean. E în regulă. Dar nu votezi.
M-am confruntat cel mai rău cu situația în 2014, când a fost, în opinia mea, diversiunea aceea crâncenă cu Ponta care nu îi lăsa pe cei din diaspora să voteze. Nu ai cum să organizezi pe planeta Pământ vot la fel de bine cum organizezi în țară.
De-aia, în alte țări, ești din diaspora - foarte bine, vrei să votezi, foarte bine - ori votezi prin corespondență pe un sistem care există, ori vii în țară și votezi, dacă vrei să votezi. Bun. Asta nu spun în niciun caz ca să depreciez sau să împuținez în vreun fel, Doamne ferește, pe vreun cetățean din diaspora.
Nici vorba. Spun doar că am aceleași concepții care nu mi se par deloc... Adică alte țări, multe alte țări au concepțiile mele, în sensul ăsta, absolut civilizate, respectabile de pe planeta Pământ.
Și vreau să afirm concepția mea despre asta ca să nu existe dubii nici în legătură cu asta. Și să fie clară și poziția mea de pe care vorbesc", conchide Mircea Badea.
Ascultă continuarea despre unele opinii ale votanților din diaspora aici:
@mirceabadeareal Am vorbit despre manipularea "pleava societatii" si despre alte chestiuni relevante ale momentului.
♬ original sound - mirceabadeareal
0 Comentarii