Comentarii

6/recent/ticker-posts

Omul de afaceri Adrian Marțian reclamă că i-au dispărut copiii: sunt învățați cu o viață de lux, cu piscine, cu Dubai

Stabilit în Cluj, omul de afaceri Adrian Marțian, cunoscut din perioada în care investea la formația de fotbal UTA Arad, a sunat zilele trecute la 112 pentru a anunța că i-au fost răpiți copiii de sub ochii lipsiți de vigilență ai autorităților. Asta după ce, la rândul său, a fost implicat într-un scandal de răpire, când copiii săi, tustrei minori, au fost găsiți în Serbia.




Adrian Marțian a avut interdicție până pe 18 decembrie, când i-a expirat ordinul de restricție față de copii, dar i-a fost prelungit cel față de partenera de viață, Roxana Adriana Marțian, cu care are urmașii. Cei doi își dispută în instanțe copiii și se acuză reciproc de răpiri.



Ca urmare a scandalului conjugal, copiii lui Adrian Marțian, Rania, Raisa și Antonio, au fost plasați, pe 18 august, într-un centru de minori din Deva care aparține de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Hunedoara.


Pentru condițiile din centru, omul de afaceri a depus plângere penală și ulterior a cerut ordin de protecție față de Monica Urs, șefa centrului din Deva. Copiii au fost luați de mamă din centru pe 18 decembrie, iar 3 zile mai târziu, fără ca DGASPC să miște vreun deget, susține Marțian, i-ar fi urcat în avionul de Spania. Cursa ar fi decolat de pe aeroportul din Cluj.

Face plângere penală la aeroport

„Am sunat la 112 să reclam dispariția copiilor. Procurorul a spus ieri că ai mei copii au părăsit țara în data de 21 decembrie! Cu toate că am trimis mail peste tot, se pare că autoritățile au închis ochii!

Au putut pleca în baza unei hotărâri a Curții de Apel, fără care eu să-mi dau încuviințarea. Și fără ca mama lor să declare o locuință, un loc de muncă în Spania. Așa ceva nu este posibil! Eu nu știu unde dorm copiii mei acum. Cei de la DGASPC nu i-au supravegheat, așa cum erau obligați de lege.

Copiii mei sunt învățați cu o viață de lux, cu piscine, cu Dubai. Au dus o viață de lux. Cântau la pian, la vioară, la chitară, făceau judo. Aveau o educație. Iar instanța spune că nu am fost un tată bun...”, a declarat astăzi Marțian pentru „Adevărul”.

„Ce se întâmplă cu copiii mei dragi este incredibil și de neimaginat. Nu mai știu cum să procedez, pentru că autoritățile nu fac nimic. O să le fac plângere penală și celor de la aeroportul din Cluj”, adaugă afaceristul.

Certat și cu Mutu

Adrian Marțian susține că știe despre faptul că micuții sunt în Spania de la o fetiță cu care Rania, fata lui cea mare, ținea legătura: „Fetița mea cea mare, Rania, a luat legătura cu o fetiță cu care s-a împrietenit în Deva. I-a spus ca mama i-a mințit că numai așa îl pot întâlni pe tati, dacă pleacă cu ea în Barcelona și așa se pot și muta în vila lui tati cu piscină, jacuzzi, sală de cinemă, sală de sport, sală de jocuri, saune, parc de distracție, pentru că altfel nu își vor mai vedea tatăl niciodată!”.

Marțian era cunoscut pentru prietenia avută cu Adrian Mutu, cu care între timp a rupt relațiile. Omul de afaceri nu vrea să-și mai aducă aminte. „Mutu n-a avut nicio afacere, niciodată. Totul s-a rupt când maică-sa a vrut să devină patroană. Mutu nu s-a certat doar cu mine, s-a certat cu nașul său, Gheară, s-a certat cu Beinur”, afirmă Marțian.

Redacția a contactat și partea adversă implicată în dispută, pentru un punct de vedere. Avocata Delia Bota, care o reprezintă pe mama copiilor, a refuzat să comunice, motivând că este dispusă la dialog abia începând de mâine.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii