Desemnat candidat la președinția României de către PSD, PNL, UDMR şi grupul minorităților, Crin Crin Antonescu a avut o carieră cu suișuri și coborâșuri, dar și cu detalii controversate. În 1985, Crin Antonescu a absolvit Universitatea București, fiind licențiat în istorie-filosofie. După absolvire, Crin Antonescu a predat istoria la o școală din satul Stiobăreni, comuna Solești din județul Vaslui.
În urmă cu 15 ani, site-ul Vremea Nouă a realizat un reportaj chiar în satul unde a predat Crin Antonescu la începutul carierei, vorbind inclusiv cu foști elevi ai acestuia. Ancuța, o fostă elevă a lui Crin Antonescu, a rămas în satul natal după absolvire. „A venit la noi când eu eram în clasa a VII-a și părea un altfel de profesor. Era prezentabil, drăguț aș putea spune, cu ochi albaștri, dar și cu… părul cam măricel. Era foarte bun cu noi, ne ajuta, ne vorbea frumos. Credeți-mă că dacă ar fi fost altfel, aș fi spus. Dar de ce să critic un om degeaba. Singura lui problemă era că… era cam sărac. Și se observa asta. Cu clasa noastră a fãcut și franceza“, le povestea Ancuța în urmă cu 15 ani reporterilor de la Vremea Nouă.
Și Elena Fluieraș, mamă a unui fost elev al lui Crin Antonescu, avea amintiri speciale despre fostul profesor al băiatului său: „Știți cum mi-am dat eu seama cã dânsul e profesorul băiatului? Cel cu care au jucat pe maidan, mingea ori cum i se spune acum, fotbal?! Când a ajuns Ministrul Tineretului. A vorbit la televizor odatã si m-am uitat eu bine asa la sticlă și zic: măi, ăsta a fost profesor băiatului meu, al lui Ionel. M-am crucit, zic, nu se poate! Știam că era dezghețat tare, cã l-a ajutat mult pe băiat la toate obiectele, ca sã dea la liceu, dar nu mã asteptam sã ajungã chiar ministru. Avea o vorbă blândă, domoală și îi păsa foarte mult de copii, îi îndemna să dea la liceu…. Si îi pregãtea fãrã niciun ban. Îi plăcea lui sã ajute copiii. Poate unde și el a fost necăjit și îi era poate milã“.
Ulterior, Crin Antonescu s-a întors în Tulcea, județul natal, continuându-și activitatea didactică până în 1989 în comuna Niculițel, unde a predat istoria și limba franceză.
După 1990, Crin Antonescu a intrat în PNL, a fost deputat timp de trei mandate și a ajuns să aibă două funcții importante: ministrul Tineretului și Sportului (1997-2000), președintele Senatului (2012-2014).
Când a candidat prima oară la alegerile prezidențiale
În anul 2009, în urma dezvăluirilor jurnalistului Ioan T. Morar, Crin Antonescu a recunoscut că a repetat doi ani în timpul facultății, motivând că prima dată a repetat deliberat anul, iar a doua oară pentru că a dorit să stea în București alături de soția sa ce era încă studentă.
În 2009, Crin Antonescu a candidat la alegerile prezidențiale, fiind susținut de personalități importante ale societății civile, precum Doina Cornea, surorile lui Corneliu Coposu și istoricii Lucian Boia și Neagu Djuvara.
Numai că în primul tur de scrutin pentru alegerea președintelui României, desfășurat la 22 noiembrie 2009, Crin Antonescu a terminat pe locul al treilea, întrunind 20,02% din voturi. În al doilea tur, Crin Antonescu l-a susținut pe Mircea Geoană, candidatul PSD.
Pe 5 februarie 2011, între liderii partidelor componente ale Alianței de Centru Dreapta (Crin Antonescu, Daniel Constantin) și liderul PD, Victor Ponta, a fost semnat protocolul de formare a Uniunii Social Liberale (USL). Scopul declarat al USL a fost acela de îndepărtare de la putere a președintelui Băsescu, de câștigare a alegerilor din 2012 și a alegerilor prezidențiale din 2014.
În 2012, după suspendarea președintelui Traian Băsescu, Crin Antonescu a preluat funcția acestuia, ca președinte interimar. Acesta a rămas la Cotroceni până la invalidarea de către instituțiile în drept referendumului pentru demiterea președintelui în exercițiu, decizie ce a fost publicată în Monitorul Oficial pe data de 27 august 2012.
0 Comentarii