Relatările tinerilor care s-au mutat în ultimii ani de la oraș în satele din România arată modul în care i-a bulversat noul stil de viață pe care audecis să îl înceapă odată mutați la țară. Unii dintre cei care și-au împărtășit experiențele au ajuns la concluzia că „viața nu este deloc roz” la sat.
Numeroase sate din România au ajuns în ultimii ani aproape pustii, iar locuitorii lor permanenți sunt, în general, vârstnici. Depopularea treptată a așezărilor, izolarea lor și lipsa investițiilor majore în infrastructură și utilități a făcut ca prețul de achiziție al unor gospodării în mediul rural să rămână accesibil față de locuințele în marile orașe. Tineri „speriați” de liniștea satelor
Pe platforma Reddit, numeroși tineri români mutați de la orașe la țară și-au împărtășit experiențele trăite în urma schimbării pe care au decis să o facă în viața lor.
„M-am mutat la țară și am ajuns înapoi la oraș”, povestește unul dintre români. Bărbatul spune că a lucrat în Craiova și în București, dar a decis să renunțe la viața în oraș pentru a se muta în casa străbunicii sale, unde credea că se va descurca mai bine.
„Am găsit un loc de muncă în apropiere și am zis să mă bucur de viața la țară, de libertatea de acolo, de aerul curat și de spațiul mare. Problema a fost că după ce ai stat foarte mult timp la oraș este foarte greu să faci față la țară. Uneori nu puteam să dorm din cauza lipsei totale de zgomot, era mult prea liniște față de oraș, iar unde stăteam eu chiar dacă era la strada satului, nu mă simțeam bine deloc. Voiam să mă uit pe geam, să mai văd ceva, dar acolo nu vedeai nimic”, relatează tânărul.
Acesta spune că a trebuit să se familiarizeze cu o mulțime de lucruri pe care le-a descoperit în satul românesc: tăierea lemnelor, curățenia în curte, grija pentru animale, reparațiile din gospodărie.
„Eu acolo aveam niște găini, le-am îngrijit cât am putut de bine, dar puiul de țară nu mi-a plăcut, era tare în comparație cu cel de la magazine. Dacă stai la țară și ai un job în oraș ești nevoit să te trezești mai devreme, să nu lași lucrurile nasoale prin gospodărie (apoi spun vecinii că ești leneș). Sunt multe de spus, eu după aproape un an am renunțat și am venit înapoi în Craiova, pentru că la țară pentru mine a fost mult prea obositor. Credeam că o să îmi schimbe viața statul, dar nu era chiar așa. Dacă ai stat toată viața la oraș, trecerea spre a locui la țară mi se pare dificilă. Să mergi la sfârșitul săptămânii mi se pare în regulă, dar să stai acolo toată ziua e ceva obositor. Dacă vrei comanzi mâncare, acolo nu există posibilitatea aceasta, iar la mine în comună erau pene de curent multe, nici să citesc nu puteam”, scrie tânărul din Craiova.
În niciun caz să nu te muți într-un sat izolat, este de părere un alt internaut. „La țară este mișto din mai până în octombrie. În rest este frig, noroi, se întunecă devreme, stai numai în casă”, adaugă acesta.
0 Comentarii