Un proiect gigant planificat în timpul regimului comunist nu a mai ajuns să fie inaugurat. Marea autostradă din România, concepută în deceniul 8, ar fi trebuit să aibă o lungime de aproape 900 de kilometri și urma să ne conecteze cu vestul Europei, ca parte a unui proiect internațional.
Cea mai lungă autostradă din România a fost plănuită la începutul anilor '80, însă nu a fost finazată complet nici până în prezent. Autostrada urma să măsoare 870 de kilometri și ar fi trecut prin 11 județe din sudul țării. Un proiect de referință al Epocii de Aur. Planurile autorităților române erau foarte ambițioase, până în 1990 fiind inaugurați 17 kilometri din Autostrada Soarelui, între Feteşti şi Cernavodă.
Încă de la finalul deceniului 6, Nicolae Ceaușuescu a avut o inițiativă grandioasă, ca mai toate proiectele Epocii de Aur. Liderul comunist a anunțat construcția a 3.200 de kilometri de autostradă, care să includă toate regiunile istorice ale României. Prima autostradă din țara noastră, tronsonul A1 București - Pitești, a fost inaugurată în 1972.
Traseele autostrăzilor propuse inițial au fost schițate într-o hartă publicată în 1968 de fostul Institut de Proiectări pentru Transporturi Auto, Navale şi Aeriene (IPTANA). Harta cuprindea autostrăzile numite Mureş, Argeş, Făgăraş, Litoral, Ardeal Nord, Prahova, Moldova, Oltenia şi Giurgiu. Toate erau interconectate şi se întindeau până la frontierele României. Însă, niciuna dintre ele nu a fost realizată în comunism.
Autostrada transeuropeană urma să străbată tot sudul României
La începutul deceniului 8, autoritățile comuniste vorbeau public despre noua rețea de autostrăzi din Europa, care avea să străbată și România printr-o magistrală rutieră care să traverseze tot sudul țării, potrivit Adevarul.
„La proiectul autostrăzii, sau cum este denumit în organismele internaționale — T.E.M. (Trans-Europa Motorway) participă 10 țări și anume: Austria, Bulgaria, Cehoslovacia, Grecia, Italia, Iugoslavia, Polonia, România, Turcia și Ungaria. Lungimea totală preconizată inițial a fost de 2.700 de kilometri, dar, avându-se în vedere multiplele avantaje pe care le reprezintă pentru multe țări această lucrare (avantaje de ordin economic, social, tehnic, turistic etc.) s-a ajuns, în final, ca lungimea T.E.M.-ului să atingă 10.000 de kilometri”, scria în anul 1982, Mihai Boicu, pe atunci director al Direcției drumurilor din Ministrul Transporturilor și Telecomunicațiilor, în revista Almanah Auto.
Punctul de pornire era portul polonez Gdansk, rețeaua de autostrăzi transeuropeană urmând să treacă prin Varșovia, Cracovia, Brno, Bratislava, Budapesta, Szeged, București, Constanța, Belgrad, Niș, Sofia, Istanbul, Ankara. Urmau alte mari orașe, din Bratislava făcându-se legătura cu Viena și, în continuare, cu Italia, până la Udine. Apoi, de la Budapesta prin Zagreb, magistrala urma să atingă coasta Adriaticei la Rijeka, iar de la Niș, prin Skopje, ajungea la Atena.
Din proiectul de anvergură internațională a mai rămas doar Autostrada Soarelui
În final, din acest plan măreț cu dotări SF pentru acea perioadă istorică a mai rămas doar actuala Autostradă a Soarelui.
„Lungimea totală a tronsonului românesc al autostrăzii transeuropene va fi de circa 870 de kilometri. Itinerarul pe care se va construi magistrala va străbate 11 județe ale țării și va avea ca punct de intrare localitatea Nădlac (punctul de frontieră din județul Arad), de unde va coborî spre sud urmând ruta Lugoj, Drobeta Turnu- Severin, Craiova, Caracal, București, Constanța. Viitoarea autostradă va avea două căi unidirecționale, fiecare cu câte două benzi de circulație, între cele două sensuri fiind amenajată o zonă verde. Accesul pe autostradă va fi controlat și se va realiza prin intersecții denivelate și noduri rutiere la ramificații”, mai explica fostul șef al Direcției de drumuri din minister.
În 1982, oficialul anunța că Institutul de proiectări al M.T.Tc. a finalizat elaborarea studiului de amplasament preliminar al întregului tronson românesc. În egală măsură, celelalte faze ale documentației tehnice pentru fiecare sector în parte erau într-un stadiu avansat.
Planurile sale cu privire la construcția autostrăzii București - Constanța, până în 1990, nu s-au concretizat în final. Doar 17 kilometri din Autostrada Soarelui au fost finalizați în anii ‘80. La mijlocul anilor 2000 a fost finalizat tronsonul București - Cernavodă, iar în 2012 au fost inaugurate ultimele sectoare ale Autostrăzii Soarelui (Cernavodă - Medgidia și Medgidia Constanța).
0 Comentarii