Aplicarea în practică a liniei politice a radicalilor de dreapta, ar aduce, în scurt timp, un dezastru economic total. E vorba de controlul mișcărilor de capital și de naționalizările pe care aceștia le propun. Măsurile dorite de ei ne-ar arunca în afara lumii dezvoltate în foarte, foarte scurt timp, scrie în Contributors.ro Eugen Rădulescu, consilier al guvernatorului Băncii Naționale a României.
Eugen Rădulescu, fost director al Direcției de Stabilitate din BNR, spune că niciuna dintre țările dezvoltate ale lumii nu are vreo restricție de capital: oricine poate investi liber în țările respective, în orice domeniu. Același lucru este, de altfel, valabil în toate țările avansate economic. Motivul: mișcarea liberă de capital asigură mai multă competiție, mai multă eficiență, mai multă productivitate în țara care primește investițiile pentru că intrările de capital nu înseamnă doar bani, afirmă Rădulescu.
Ce au în comun cele mai dezvoltate țări ale lumii
„Cele mai dezvoltate țări ale lumii nu sunt, nici pe departe, cele mai bogate în resurse, nici neapărat cele cu populații foarte mari. În vârf de tot sunt țări mici, iar o analiză aprofundată realizată de International Institute for Management Development din Lausanne dă explicații valoroase pe această temă, în “IMD World Competitiveness Report 2024” (la noi, “Initiativa pentru Competitivitate” realizează o sinteza a raportului, sub titlul: “Reîntoarcerea la meritocrație, educație de calitate și profit sunt esențiale pentru creșterea competitivității în România și UE”).
Potrivit Raportului citat, primele 5 poziții sunt ocupate în prezent de țări care au o populație totală de 33 milioane de locuitori. Acestea sunt: Singapore, Elveția, Danemarca, Irlanda și Hong Kong.
Romania se situează pe locul 50, în coborâre cu două locuri față de anul precedent. Ce putem învăța de la acești 5 performeri? Ce îi unește? În câteva cuvinte, capitalismul liberal, așezat pe câțiva piloni cheie: calitatea educației, curățenia, finanțele puternice, taxele mici, inovația permanentă, infrastructura de înaltă calitate, birocrația mică, transparența guvernamentală și deschiderea pentru cooperarea internațională. Adică, nu este absolut nimic nou sub soare: țările cu politici care sunt consecvent și constant atașate valorilor capitalismului liberal sunt cele care culeg roadele acestor politici, prin performanță și competitivitate, care duc la bunăstare în cel mai înalt grad.
Despre „o singură trăsătură, a cărei încălcare flagrantă se regăsește explicit în programele partidelor auto-denumite suveraniste”
Nu vreau să intru foarte mult în a discuta toate trăsăturile, descrise mai sus, ale capitalismului liberal. În acest articol voi vorbi doar despre o singură trăsătură, a cărei încălcare flagrantă se regăsește explicit în programele partidelor auto-denumite suveraniste. Aplicarea în practică a liniei lor politice, în aparență nevinovate și chiar „patriotică”, ar aduce de fapt, în scurt timp, un dezastru economic total: controlul mișcărilor de capital.
Şi am să încep prin a cita din programul electoral al partidului AUR: „Statul român va fi deținătorul pachetului majoritar de acțiuni la companiile din domeniile strategice, precum și la cele care prelucrează bogățiile naturale, iar cetățenii români vor avea acces facil și drept de preempțiune la cumpărarea de acțiuni în aceste companii. Pachetele majoritare de acțiuni OMV-Petrom și ale altor companii strategice vor fi recuperate treptat, prin intermediul unei despăgubiri corecte, după ce se va verifica îndeplinirea tuturor obligațiilor contractuale, inclusiv a celor de la vânzare”.
Am observat că oameni de bună-credință nu găsesc nimic rău în aceste măsuri de politică economică. Voi explica mai jos de ce acestea nu sunt doar cu totul anti-economice, dar ne-ar arunca afară din lumea dezvoltată, în foarte, foarte scurt timp.
„Intrările de capital nu înseamnă doar bani”
Am început prin a arăta care sunt țările cele mai competitive din lume. Niciuna nu are vreo restricție de capital: oricine poate investi liber în țările respective, în orice domeniu. Același lucru este, de altfel, valabil în toate țările avansate economic. Iar motivul este foarte simplu: mișcarea liberă de capital asigură mai multă competiție, mai multă eficiență, mai multă productivitate, în țara care primește investițiile. Intrările de capital nu înseamnă doar bani, ci și tehnologii, know-how, metode de organizare mai eficientă a producției; toate acestea sunt beneficii pentru țara în care se investește.
Și reciproca este valabilă: cu cât restricționarea mișcărilor de capital este mai severă, cu atât mai mult rămân în urmă țările în cauză, oricâte resurse naturale ar avea ele. În acest sens, este de semnalat că în numărul de săptămâna trecută al prestigioasei publicații „The Economist” editorialul se intitulează „Africa are nevoie de o revoluție capitalistă”. Articolul argumentează de ce “ortodoxia de stat” a adâncit prăpastia veniturilor dintre țările africane și restul lumii și arată că doar prin abandonarea ei țările de pe continent ar putea fructifica oportunitățile uriașe pe care le au.
Cele de mai sus arată de ce una dintre condițiile ce trebuie îndeplinite înainte de a adera la UE este să elimini orice restricție în mișcarea capitalurilor. Noi am făcut-o în 2006, iar de atunci încoace intrările de capital în România au fost spectaculoase.
Astfel, la sfârșitul anului 2005, conform datelor UNCTAD, totalul cumulat al investițiilor străine directe era de 25 miliarde de dolari; în 2023 el ajunsese la peste 125 miliarde de dolari. Dacă adăugăm aici cele circa 68 miliarde euro intrări nete de resurse ale UE în România, de la preaderare până în prezent, avem o imagine a uneia dintre cauzele importante ale progresului uluitor al economiei României din ultimele două decenii. Progres care a atras, printre altele, creșterea puternică a salariilor în economia țării noastre, până la un nivel de peste 1.050 euro net în prezent – la care nici nu am fi visat în anul 2000.
„Ceea ce ne-a făcut foarte bine trebuie schimbat pentru că sună mai patriotic după urechea unora?”
Așadar, angajamentul de a nu restricționa mișcările de capital a fost o precondiție pentru aderarea la UE. În cei aproape 20 de ani care au trecut, am avut un extraordinar câștig ca urmare a acestei stări de lucruri. Deci, ceea ce ne-a făcut foarte bine trebuie schimbat. De ce? Pentru că sună mai patriotic după urechea unora?
Același lucru este valabil pentru orice industrie după privatizare. Îmi vine în minte și cazul dramatic al “Sidex” Galați – unul din coloșii industriei comuniste, care aducea, an de an, pierderi de ordinul zecilor de milioane de euro. În 2001, combinatul a fost cumpărat de LNM Holdings NV. Azi, cu o capacitate de producție de 3 milioane de tone de oțel pe an, “Liberty” Galați este cel mai mare producător de oțel integrat din România.
„Un exemplu luminos: Venezuela”
Mă opresc aici cu exemplificările. Rămâne însă întrebarea: care o fi rațiunea economică de a naționaliza industrii privatizate? Să ne asigurăm că revenim cu mai mult talent la jefuirea banului public? Trec peste faptul că valoarea de piață a Petrom este acum, probabil, de zeci de ori mai mare decât la momentul privatizării. De unde scoate statul român atâția bani? Sau cumva facem o privatizare forțată, sub valoarea de piață, că așa ar fi mai moral?
Aici, avem un exemplu „luminos”: Venezuela – țara cu cele mai mari rezerve cunoscute de petrol din lume. După naționalizarea forțată a industriei petroliere, țara a intrat în marasm, iar în prezent este una dintre cele mai sărace țări din America Latină. Cam asta ne dorim și noi, nu? Mă rog, rezervele noastre de petrol nu sunt oricum cine știe ce, dar dacă tot e să facem praf și ceea ce avem…
Dar asta nici măcar nu e cea mai mare problemă.
Imediat ce România introduce restricții de capital, contravine direct Tratatului UE. Procedura de infringement poate dura ceva timp, dar piața este cu mult mai sensibilă la semnale proaste. Iar capitalurile, care acum intră în țară, s-ar încetini, după care ar începe să plece.
Încă și mai grav de atât: declasarea rating-ului de țară s-ar produce instantaneu – nu când s-ar naționaliza, forțat sau nu, Petrom, ci când guvernul român ar anunța că intenționează să facă asta. Iar cu rating „nerecomandat investițiilor” finanțarea deficitului bugetar se va face la costuri cu mult mai mari, până când piața ar seca de tot. Întreg procesul nu ar dura mai mult de 6 luni. După care „suveraniștii” ar mai rămâne doar cu atât: cu urlete că dușmanii sorosiști și conspirația iudeo-masonică au ceva cu țărișoara. Iar noi vom fluiera a pagubă… Rău de tot! Nu este un scenariu apocaliptic.
În aceste zile, când situația politică rămâne fluidă, iar programul de guvernare al majorității pro-europene este în ceață, dobânda pe piața secundară la titlurile de stat pe 10 ani a trecut de 8%, copios cea mai ridicată din întreaga UE. Cum ar evalua piața un program „suveranist” care pune sub semnul întrebării însăși apartenența țării la UE? Să nu ne facem iluzii.
Libertatea mișcărilor de capital este o trăsătură fundamentală a reglementărilor Uniunii.
Dar partidul la care m-am referit nu vizează doar să nu o mai respecte, dar are și alte idei: „Constituția României, ca lege fundamentală a statului, trebuie să prevaleze, în raport cu reglementările europene”. O şopârliţă nevinovată, în condițiile în care chiar tratatul de aderare prevede limpede că reglementările Uniunii prevalează în fața reglementărilor naționale diferite. Nu este vorba de „umilirea” românilor, ci doar de o regulă elementară: dacă vrei să faci parte dintr-un club, respecți regulile clubului în care vrei să intri. Dacă nu vrei, nu te forțează nimeni să rămai acolo!
„Nu avem mult timp la dispoziție”
În concluzie, România parcurge cea mai fastă perioadă din întreaga sa istorie. Aceasta se materializează prin creșterea fără precedent a producției interne, prin securitate națională cum nu am avut vreodată, ca și printr-o creștere fără precedent a standardului de viață al unei majorități covârșitoare a populației.
Toate acestea au fost posibile prin integrare economică, politică și militară în structurile euro-atlantice. Iată însă că, acum, vine un grup de partide, care se autointitulează „suveraniste” și doresc să întoarcă țara din drumul ei de succes. Se spune că și drumul spre iad este pavat cu bune intenții. Eu nu reușesc să decelez însă nici cea mai vagă bună intenție în aberațiile pe care acești „suveraniști” le-ar pune la cale, dacă ajung la guvernare.
Nu e mai puțin adevărat însă că avansul electoral al „suveraniștilor” a avut drept suport și politicile amețite ale partidelor denumite azi „pro-europene”, care de fapt îndepărtează, și ele, țara de la direcția spre care se îndreaptă țările dezvoltate ale lumii. Spre exemplificare, toate măsurile cuprinse în PNRR ar apropia România de standardele economiilor dezvoltate. Din nenorocire, nu doar că „pro-europenii” nu știu cum să mai fenteze aplicarea lor, dar adeseori susțin că nu autoritățile române au scris programul, ci niscaiva dușmani…
Nu avem mult timp la dispoziție. O înțelege ceva din asta majoritatea care guvernează țara, azi?”.
Ce au în comun cele mai dezvoltate țări ale lumii
„Cele mai dezvoltate țări ale lumii nu sunt, nici pe departe, cele mai bogate în resurse, nici neapărat cele cu populații foarte mari. În vârf de tot sunt țări mici, iar o analiză aprofundată realizată de International Institute for Management Development din Lausanne dă explicații valoroase pe această temă, în “IMD World Competitiveness Report 2024” (la noi, “Initiativa pentru Competitivitate” realizează o sinteza a raportului, sub titlul: “Reîntoarcerea la meritocrație, educație de calitate și profit sunt esențiale pentru creșterea competitivității în România și UE”).
Potrivit Raportului citat, primele 5 poziții sunt ocupate în prezent de țări care au o populație totală de 33 milioane de locuitori. Acestea sunt: Singapore, Elveția, Danemarca, Irlanda și Hong Kong.
Romania se situează pe locul 50, în coborâre cu două locuri față de anul precedent. Ce putem învăța de la acești 5 performeri? Ce îi unește? În câteva cuvinte, capitalismul liberal, așezat pe câțiva piloni cheie: calitatea educației, curățenia, finanțele puternice, taxele mici, inovația permanentă, infrastructura de înaltă calitate, birocrația mică, transparența guvernamentală și deschiderea pentru cooperarea internațională. Adică, nu este absolut nimic nou sub soare: țările cu politici care sunt consecvent și constant atașate valorilor capitalismului liberal sunt cele care culeg roadele acestor politici, prin performanță și competitivitate, care duc la bunăstare în cel mai înalt grad.
Dacă listăm trăsăturile care unesc cele 5 țări, vom vedea că, de fapt, politicile noastre în domeniile respective sunt foarte departe de ceea ce fac aceste țări. Ba chiar, politicile publice par croite în așa fel încât să ne îndepărteze de la liniile de forță ale capitalismului liberal, pentru a satisface doar închipuiri ale unor politicieni demagogi, la rândul lor școliți foarte aproximativ, care de fapt doresc doar să își mențină privilegiile, inclusiv folosind numărul mare al celor cu educație încă și mai sumară decât a lor. Cu alte cuvinte, politicile publice ne îndepărtează tot mai grav de cele care aduc succes țărilor dezvoltate, pentru a ne cantona tot mai greu remediabil în grupul țărilor cu democrație mai mult mimată, pradă unor oligarhii atotputernice, fără o libertate economică reală.
Despre „o singură trăsătură, a cărei încălcare flagrantă se regăsește explicit în programele partidelor auto-denumite suveraniste”
Nu vreau să intru foarte mult în a discuta toate trăsăturile, descrise mai sus, ale capitalismului liberal. În acest articol voi vorbi doar despre o singură trăsătură, a cărei încălcare flagrantă se regăsește explicit în programele partidelor auto-denumite suveraniste. Aplicarea în practică a liniei lor politice, în aparență nevinovate și chiar „patriotică”, ar aduce de fapt, în scurt timp, un dezastru economic total: controlul mișcărilor de capital.
Şi am să încep prin a cita din programul electoral al partidului AUR: „Statul român va fi deținătorul pachetului majoritar de acțiuni la companiile din domeniile strategice, precum și la cele care prelucrează bogățiile naturale, iar cetățenii români vor avea acces facil și drept de preempțiune la cumpărarea de acțiuni în aceste companii. Pachetele majoritare de acțiuni OMV-Petrom și ale altor companii strategice vor fi recuperate treptat, prin intermediul unei despăgubiri corecte, după ce se va verifica îndeplinirea tuturor obligațiilor contractuale, inclusiv a celor de la vânzare”.
Am observat că oameni de bună-credință nu găsesc nimic rău în aceste măsuri de politică economică. Voi explica mai jos de ce acestea nu sunt doar cu totul anti-economice, dar ne-ar arunca afară din lumea dezvoltată, în foarte, foarte scurt timp.
„Intrările de capital nu înseamnă doar bani”
Am început prin a arăta care sunt țările cele mai competitive din lume. Niciuna nu are vreo restricție de capital: oricine poate investi liber în țările respective, în orice domeniu. Același lucru este, de altfel, valabil în toate țările avansate economic. Iar motivul este foarte simplu: mișcarea liberă de capital asigură mai multă competiție, mai multă eficiență, mai multă productivitate, în țara care primește investițiile. Intrările de capital nu înseamnă doar bani, ci și tehnologii, know-how, metode de organizare mai eficientă a producției; toate acestea sunt beneficii pentru țara în care se investește.
Și reciproca este valabilă: cu cât restricționarea mișcărilor de capital este mai severă, cu atât mai mult rămân în urmă țările în cauză, oricâte resurse naturale ar avea ele. În acest sens, este de semnalat că în numărul de săptămâna trecută al prestigioasei publicații „The Economist” editorialul se intitulează „Africa are nevoie de o revoluție capitalistă”. Articolul argumentează de ce “ortodoxia de stat” a adâncit prăpastia veniturilor dintre țările africane și restul lumii și arată că doar prin abandonarea ei țările de pe continent ar putea fructifica oportunitățile uriașe pe care le au.
Cele de mai sus arată de ce una dintre condițiile ce trebuie îndeplinite înainte de a adera la UE este să elimini orice restricție în mișcarea capitalurilor. Noi am făcut-o în 2006, iar de atunci încoace intrările de capital în România au fost spectaculoase.
Astfel, la sfârșitul anului 2005, conform datelor UNCTAD, totalul cumulat al investițiilor străine directe era de 25 miliarde de dolari; în 2023 el ajunsese la peste 125 miliarde de dolari. Dacă adăugăm aici cele circa 68 miliarde euro intrări nete de resurse ale UE în România, de la preaderare până în prezent, avem o imagine a uneia dintre cauzele importante ale progresului uluitor al economiei României din ultimele două decenii. Progres care a atras, printre altele, creșterea puternică a salariilor în economia țării noastre, până la un nivel de peste 1.050 euro net în prezent – la care nici nu am fi visat în anul 2000.
„Ceea ce ne-a făcut foarte bine trebuie schimbat pentru că sună mai patriotic după urechea unora?”
Așadar, angajamentul de a nu restricționa mișcările de capital a fost o precondiție pentru aderarea la UE. În cei aproape 20 de ani care au trecut, am avut un extraordinar câștig ca urmare a acestei stări de lucruri. Deci, ceea ce ne-a făcut foarte bine trebuie schimbat. De ce? Pentru că sună mai patriotic după urechea unora?
Să mergem mai departe. Privatizarea Petrom a dus la o fantastică creștere a eficienței acestei companii. Profitul încasat de statul român, din dividende, a fost cu mult mai mare pentru partea care i-a rămas în proprietate decât încasa din întregul capital. De ce? Pentru că investitorul austriac a venit cu know how și cu metode de management incomparabil mai performante decât cele de care putea dispune statul roman. Un rol a jucat, probabil, controlul mult mai eficient al corupției, care este endemică în entitățile aflate în proprietate publică.
Același lucru este valabil pentru orice industrie după privatizare. Îmi vine în minte și cazul dramatic al “Sidex” Galați – unul din coloșii industriei comuniste, care aducea, an de an, pierderi de ordinul zecilor de milioane de euro. În 2001, combinatul a fost cumpărat de LNM Holdings NV. Azi, cu o capacitate de producție de 3 milioane de tone de oțel pe an, “Liberty” Galați este cel mai mare producător de oțel integrat din România.
„Un exemplu luminos: Venezuela”
Mă opresc aici cu exemplificările. Rămâne însă întrebarea: care o fi rațiunea economică de a naționaliza industrii privatizate? Să ne asigurăm că revenim cu mai mult talent la jefuirea banului public? Trec peste faptul că valoarea de piață a Petrom este acum, probabil, de zeci de ori mai mare decât la momentul privatizării. De unde scoate statul român atâția bani? Sau cumva facem o privatizare forțată, sub valoarea de piață, că așa ar fi mai moral?
Aici, avem un exemplu „luminos”: Venezuela – țara cu cele mai mari rezerve cunoscute de petrol din lume. După naționalizarea forțată a industriei petroliere, țara a intrat în marasm, iar în prezent este una dintre cele mai sărace țări din America Latină. Cam asta ne dorim și noi, nu? Mă rog, rezervele noastre de petrol nu sunt oricum cine știe ce, dar dacă tot e să facem praf și ceea ce avem…
Dar asta nici măcar nu e cea mai mare problemă.
Imediat ce România introduce restricții de capital, contravine direct Tratatului UE. Procedura de infringement poate dura ceva timp, dar piața este cu mult mai sensibilă la semnale proaste. Iar capitalurile, care acum intră în țară, s-ar încetini, după care ar începe să plece.
Încă și mai grav de atât: declasarea rating-ului de țară s-ar produce instantaneu – nu când s-ar naționaliza, forțat sau nu, Petrom, ci când guvernul român ar anunța că intenționează să facă asta. Iar cu rating „nerecomandat investițiilor” finanțarea deficitului bugetar se va face la costuri cu mult mai mari, până când piața ar seca de tot. Întreg procesul nu ar dura mai mult de 6 luni. După care „suveraniștii” ar mai rămâne doar cu atât: cu urlete că dușmanii sorosiști și conspirația iudeo-masonică au ceva cu țărișoara. Iar noi vom fluiera a pagubă… Rău de tot! Nu este un scenariu apocaliptic.
În aceste zile, când situația politică rămâne fluidă, iar programul de guvernare al majorității pro-europene este în ceață, dobânda pe piața secundară la titlurile de stat pe 10 ani a trecut de 8%, copios cea mai ridicată din întreaga UE. Cum ar evalua piața un program „suveranist” care pune sub semnul întrebării însăși apartenența țării la UE? Să nu ne facem iluzii.
Libertatea mișcărilor de capital este o trăsătură fundamentală a reglementărilor Uniunii.
Dar partidul la care m-am referit nu vizează doar să nu o mai respecte, dar are și alte idei: „Constituția României, ca lege fundamentală a statului, trebuie să prevaleze, în raport cu reglementările europene”. O şopârliţă nevinovată, în condițiile în care chiar tratatul de aderare prevede limpede că reglementările Uniunii prevalează în fața reglementărilor naționale diferite. Nu este vorba de „umilirea” românilor, ci doar de o regulă elementară: dacă vrei să faci parte dintr-un club, respecți regulile clubului în care vrei să intri. Dacă nu vrei, nu te forțează nimeni să rămai acolo!
„Nu avem mult timp la dispoziție”
În concluzie, România parcurge cea mai fastă perioadă din întreaga sa istorie. Aceasta se materializează prin creșterea fără precedent a producției interne, prin securitate națională cum nu am avut vreodată, ca și printr-o creștere fără precedent a standardului de viață al unei majorități covârșitoare a populației.
Toate acestea au fost posibile prin integrare economică, politică și militară în structurile euro-atlantice. Iată însă că, acum, vine un grup de partide, care se autointitulează „suveraniste” și doresc să întoarcă țara din drumul ei de succes. Se spune că și drumul spre iad este pavat cu bune intenții. Eu nu reușesc să decelez însă nici cea mai vagă bună intenție în aberațiile pe care acești „suveraniști” le-ar pune la cale, dacă ajung la guvernare.
Nu e mai puțin adevărat însă că avansul electoral al „suveraniștilor” a avut drept suport și politicile amețite ale partidelor denumite azi „pro-europene”, care de fapt îndepărtează, și ele, țara de la direcția spre care se îndreaptă țările dezvoltate ale lumii. Spre exemplificare, toate măsurile cuprinse în PNRR ar apropia România de standardele economiilor dezvoltate. Din nenorocire, nu doar că „pro-europenii” nu știu cum să mai fenteze aplicarea lor, dar adeseori susțin că nu autoritățile române au scris programul, ci niscaiva dușmani…
Nu avem mult timp la dispoziție. O înțelege ceva din asta majoritatea care guvernează țara, azi?”.
.jpg)
0 Comentarii