Clanurile interlope care prădau industria României în anii '80. Goana traficanților după metalul prețios din uzine

Numeroase centre industriale din România se confruntau cu tot mai multe probleme de funcționare în anii '80, un motiv fiind și furturile care aveau loc frecvent. Componentele prețioase ale instalațiilor ajungeau adesea să fie traficate pe piața neagră, în afara țării.

Folosit intens în industria românească a anilor ‘80, argintul industrial devenise o marfă de contrabandă căutată de români, iar traficul de metale prețioase a îmbogățit încă din timpul regimului Ceaușescu membri ai unor rețele infracționale. Argintul industrial, printre cele mai căutate mărfuri. În acest timp, activitatea de pe șantiere și cea din uzinele și fabricile din România era adesea întreruptă în urma furturilor componentelor metalice din instalații.

„Inexplicabil şi pe neaşteptate, aproape 130 de macarale şi poduri rulante au rămas fără contactorii de argint. Mai multe Întreprinderi bucureştene au suferit diferite pierderi din cauza utilajelor care nu puteau fi folosite. La unele fuseseră furaţi contactorii, la altele întreg tabloul de siguranţă. Mai multe dosare purtau pe coperţile lor iniţialele A.N. adică autori necunoscuţi. Din unele întreprinderi din Capitală şi din ţară dispăruse o mare cantitate de argint industrial. Cele mai vitregite erau Conect, Uzinele 23 August, Întreprinderea de Utilaj Transport. Contactorii şi electrozii de argint dispăruţi reprezentau produse de valoare, realizate cu materie primă din import şi absenţa lor, pe lângă valoarea în sine, genera alte pagube produse prin staţionarea utilajelor”, informa revista Flacăra, în 1986.

După o anchetă complexă, la mijlocul anilor ‘80, autoritățile vremii au pus sub învinuire peste 130 de oameni, acuzați că ar fi fost membri ai unei rețele de hoți condusă de Virgil Brătianu, zis și Biru, șeful unui clan mafiot din Sectorul Agricol Ilfov, cunoscut ca traficant de aur și argint.

Ion Răduț, zis Piedone, Gheorghe Gheorghe, numit și Cap de Cal, dar și alte personaje controversate cu nume rezonante ar fi coordonat infracțiunile economice și furturile, circa 300, produse în 28 de întreprinderi, în urma cărora statul reclama o pagubă de peste 4,7 milioane de lei.

Și în alte centre industriale din România anilor ‘80, furturile de argint industrial - un metal adus din import și folosit în industrie datorită conductibilității sale electrice, deveniseră la ordinea zilei și făceau ca unele instalații să nu mai poată fi folosite.

La întreprinderea Electro-Argeș din Curtea de Argeș, o rețea de hoți făcuse pagube de peste șase milioane de lei, din furtul a peste 4,4 tone de argint industrial primit de uzină în cutii, ca pastă sau pulbere. Unii muncitori au profitat de ocazie pentru a scoate ilegal argintul din magaziile întreprinderii, paznicii și unii dintre șefii uzinei închideau ochii în fața infracțiunilor.

„Cum era scoasă din întreprindere pasta de argint ? Paza, în întreprindere, era ca şi inexistentă. Şi când era, totuşi, pază, hoţii o scoteau prin locuri dosnice. Într-o noapte, Viorel Ioniţă şi Constantin Tuţescu au transportat peste gard 18 cutii cu pastă. Cu cât credeţi că-l vindea Ioniţă? Cu 60 de bani gramul. Cel mai mult a luat 1.500 lei pe kilogram. în schimb, intermediarii ajunseseră să-l vindă şi cu 6.000 lei kilogramul. Vânzându-l la preţuri derizorii Ioniţă a câştigat pînă în 100.000 lei, alegându-se doar cu un Trrabant. Argintul era vândut unor traficanţi din Bucureşti şi din judeţele Ilfov, Timiş şi Teleorman”, informa România Liberă, în 1981.

Traficanții de argint din vestul României

Tot atunci, în vestul României, Ioan Căldăraș, nume cunoscut în lumea interlopă a anilor ‘80 ca traficant de metale prețioase, convinsese mai mulți muncitori și electricieni din Combinatul de prelucrare a lemnului din Arad să fure pastilele de argint folosite în agregatele de mare putere ale întreprinderii, pentru a i le vinde la prețuri derizorii.

Clădăraș a primit șapte ani și jumătate de închisoare, iar complicii săi au fost și ei condamnați, informa presa vremii.

În Valea Jiului, utilajele de pe șantierul Preparației de cărbune Petrila deveniseră și ele ținta hoților de pastile și contacori de argint, iar abia după ce nu au mai pornit, în urma verificărilor, ancheta a dus la găsirea celor care le-au devalizat. Unii muncitori de la Mina Bărbăteni din Valea Jiului „prădau” și ei utilajele întreprinderii, pentru a vinde apoi la prețuri modice componentele de argint. Traficanții care se învârteau în jurul minei plăteau piesele cu banii jos, indiferent de cantitatea primită.

Argintul era, adesea, scos din țară, cu ajutorul unor străini care achiziționau metale prețioase de la rețelele de crimă organizată. Dorel Luca, unul dintre capii clanurilor interlope din vestul României, schimba argintul cumpărat de la hoții din întreprinderi pe aur plătit de străini.

„La orele 4 dimineața, la punctul de frontieră Nădlac a apărut un autoturism cu număr de Viena. Lucrătorului vamal i s-a părut cam lăsat într-o parte autoturismul. Vameşul a înlăturat un capac de tablă aflat pe partea frontală a suportului canapelei, descoperind un lăcaş special, prevăzut cu două ferăstruici, în interior: argint Industrial (pastile), 90 de kilograme, plus cinci kilograme de monede vechi româneşti şi obiecte de podoabă. Proprietarul maşinii a mărturisit imediat că a cumpărat argintul de la un oarecare Dorel. N-a fost greu să se ajungă la Timişoara, pe strada Dorobanţilor 7. S-a constatat că Dorel Luca cumpăra orice cantitate de aur în schimbul argintului (un kilogram de argint pentru 32 grame de aur. Cu un an în urmă, acelaşi cetăţean străin ascunsese un rezervorul maşinii sale 1,6 kg aur pe care l-a introdus în ţară şi a primit de la Luca 50 de kilograme de argint (majoritatea contactori electrici). „Turistul“ a revenit cu încă 3,6 kilograme de aur şi a primit cela 95 kg de argint. Argintul valorează cam un milion de lei, dar cine poate calcula ce prejudicii au fost aduse economiei naţionale prin descompletarea unor utilaje mari”, informa România Liberă în 1981.

Dorel Luca, un personaj care trăia o viață de lux în anii ‘80, deși nu avea nicio ocupație, arăta presa vremii, a primit opt ani de închisoare pentru faptele sale. Atât argintul, dar și numeroase alte metale erau furate din întreprinderile românești ale anilor ‘80, de proprii angajați, fie pentru a fi vândute, fie pentru a fi folosite în propriile gospodării. Infracțiunile economice au continuat să ia amploare, în ultimii ani de comunism.

„Potrivit Partidului Comunist Român, sistemul socialist a eliminat cauza fundamentală a ilegalității – inegalitatea economică – și, prin urmare, criminalitatea a dispărut. Articole din presa românească, totuși, indicau că criminalitatea a rămas o problemă semnificativă, dacă nu chiar în creștere, în 1989. Fenomenul criminalității economice a fost produsul secundar al economiei ineficiente și excesiv de centralizate a României. Prețurile și ratele de schimb nerealiste au dus la corupție pe scară largă, lipsuri, o piață neagră, speculații și tezaurizare”, informau cercetătorii de la Biblioteca Congresului Statelor Unite ale Americii au finalizat volumul „România, un studiu al ţării”, editat în 1991 de Ronald D. Bachman (1947 – 2012).

Infracțiunile economice, scăpate de sub control după 1990

După 1990, fenomenul furturilor din industria românească părea scăpat de sub control. Într-un interviu publicat în august 1991, de ziarul hunedorean Cuvântul Liber, fostul procuror şef Tiberiu Hârşan, de la Parchetul municipiului Hunedoara, descria situaţia sumbră în care era adus combinatul din Hunedoara, din cauza hoţilor, într-o vreme în care acest centru industrial, acum cu 500 de salariați, avea atunci peste 10.000 de muncitori.

„Ne confruntăm la Hunedoara cu un fenomen foarte grav. După Revoluţia din Decembrie 1989, dar mai ales în ultima vreme, s-au înmulţit sustragerile din avutul public, mai precis din societatea comercială Siderurgica. Unii au înţeles libertatea în sensul că pot face ce vor fără să dea seamă nimănui. Or, bunurile pe care le avem – minele, fabricile, tot ce există – sunt rodul strădaniei naţiunii noastre, al sudorii ce a curs şi curge de pe fruntea poporului. Nu trebuie distruse, ci păstrate, dezvoltate, spre binele acestei ţări, ce se îndreaptă spre democraţie şi libertate. Adevărul este că din marele combinat se fură ca în codru. Se fură, nu un şurub, o piuliţă acolo, de care omul are nevoie acasă, la bicicletă, maşină ş. a., ci cu maşinile, cu cărucioarele. Paznici sunt o mulţime, dar nu pricep cu ce se ocupă, de vreme ce le trec pe sub nas bunuri de valori foarte mari”, relata procurorul şef de la acea vreme.

Tiberiu Hârşan dădea exemplu unui finisor la secţia Profiluri mici a Combinatului Siderurgic, tată a doi copii, care împreună cu un şofer la Întreprinderea de Utilaje Grele au încărcat într-un camion, în 27 noiembrie 1990, 1,2 tone de laminate, au ieşit cu marfa furată pe poarta combinatului, fără să fie întrebaţi ce fac, şi au ascuns-o într-un garaj al I.U.C.G. de la Peştiş, urmând să o valorifice la fier vechi. Furtul a fost descoperit, în urma sesizărilor făcute de colegii celor doi. Alte exemple date de procuror vizau salariaţi care furau, nestingheriţi, sute de kilograme de cupru, bronz şi neferoase.

„Am sesizat adesea aceste lucruri conducerii organelor de pază, dar nu prea se sinchisesc”, menţiona procurorul şef, în interviul din 1991.

Alte fabrici și uzine din România treceau prin situații similare, iar cu timpul, activitatea lor s-a diminuat și în cele din urmă a fost oprită definitiv.