Sistemul de educație din România se află de zeci de ani blocat într-un cerc vicios. Rezultatele slabe ale elevilor, care s-au observat mai ales în urma testărilor internaționale, sunt, printre altele, consecința unui mod de predare deficitar, dar și rezultatul unei infuzii de dascăli slab pregătiți. Care, la început, au fost niște studenți slab pregătiți, spun experții în educație.
Este motivul pe care am încercat, împreună cu doi profesori universitari, să creionăm profilul studentului care intră în anul I de facultate din punctul de vedere al nivelului său de pregătire. Concluzia? Tinerii se împart în cel puțin două mari categorii: cei foarte slab pregătiți, care ies de pe băncile liceului fără pic de cultură generală, și cei care, deși sunt inteligenți și educați, au o lehaminte aproape viscerală de tot ce înseamnă școală. Motivul? Acești copii au ieșit dintr-un sistem de învățământ încorsetat în paradigme învechite de zeci de ani, unde pentru gândire critică, libertate de exprimare și judecăți de valoare nu a existat niciodată suficient timp.
Prin urmare, liceenii au fost îndopați până la refuz cu informație de-a valma, însă fără a avea timp s-o digere, s-o asimileze, să și-o însușească, iar apoi s-o aplice în viața de zi cu zi. Astfel că lucrul la clasă pe repede-nainte și după o programă extrem de stufoasă a scos pe bandă rulantă, de-a lungul generațiilor, copii care nu au abilitatea de a se descurca în viața de zi cu zi.
Studenții de anul I, la un nivel de mediocritate absolută
„Cea mai mare descumpănire a mea la fiecare început de an I, atunci când interacționez cu studenții mei, este inexistența aproape completă a informațiilor care țin de cultura generală”, a declarat pentru „Adevărul” Bogdan Bucur, sociolog și profesor în cadrul SNSPA. Dascălul a explicat un exercițiu pe care îl practică frecvent și cu ajutorul căruia reușește să sondeze pe loc nivelul de educație al tinerilor. „Deschid aplicația YouTube și le pun o arie celebră dintr-o operă populară, de pildă, „La Traviata” de Verdi sau baletul „Lacul lebedelor” de Ceaikovski. Iar dintr-o sală de aproape 30 de oameni abia dacă recunosc aceste melodii unul sau doi dintre ei. Iar exemplele pot continua: tinerii nu fac diferența între genurile arhitecturale, nu pot distinge între o clădire gotică și una barocă. Și nu discutăm despre clădiri mici, ci despre marile construcții ale umanității, care sunt capodopere ale civilizației europene”, a precizat specialistul.
La fel, continuă acesta, tinerii studenți din anul I nu identifică principalele stiluri în ceea ce privește artele plastice, principalele genuri muzicale. „Și mă refer la muzica simfonică și la muzica de operă. Nu cunosc marii scriitori ai lumii și nici opere consacrate din literatura universală. Nu cunosc aproape nimic din ce înseamnă dramaturgie națională și europeană. Foarte mulți nu au citit în viața lor nici o piesă de Shakespeare”.
Care este motivul acestor goluri culturale? În primul rând, sistemul de educație care nu le-a furnizat acestor copii aproape deloc astfel de informații. Sau, dacă a făcut-o, acestea nu au fost asimilate, pe de-o parte din lipsă de timp alocat studiului la școală, pe de altă parte din cauza unui mod de predare deficitar și învechit. Profesorul universitar Ovidiu Pânișoară a precizat în acest sens că școala din ziua de azi trebuie să fie construită pentru elevul din ziua de azi. „Copiii au acum informația la un click distanță. Intră pe Facebook, pe Instagram, pe TikTok. Iar școala trebuie să țin pasul cu vremurile, cu tehnica, cu tehnologia și digitalizarea. Și trebuie să le livreze informațiile în așa fel încât acestea să și ajungă la copii. Știți cum e școala? Ca un bucătar care știe să facă doar șnițel cu piure, și alea pline de ulei. O vreme, copilul a mâncat doar din acest meniu. Însă, la un moment dat, a apărut fast-food-ul. Iar bucătarul nostru nu a mai putut ține pasul”, a explicat specialistul starea școlii românești.
Profesorul Bucur consideră însă că sistemul preuniversitar românesc supraperformează în raport cu resursele de care dispune și cu nivelul scăzut de salarizare al profesorilor. „Poți să emiți pretenții de nemulțumire atunci când aloci resurse și ele sunt risipite, nevalorificate, când nu sunt utilizate adecvat. Însă nu poți să critici un sistem unde timp de aproape 20 de ani intră doar profesori slab pregătiți, în ideea în care cei buni, din cauza salariilor mici, se îndreaptă către alte domenii”.
Consecința acestei mobilități aproape nefaste pe piața muncii și care afectează în mod direct educația o reprezintă slaba pregătire a elevilor de liceu, care ies din școală fără nici o cultură generală. Ei sunt parașutați direct în băncile facultăților doar pe baza unor note și în ordinea mediilor de la Bacalaureat. În cel mai fericit caz, pentru că există multe facultăți care primesc și studenți care au picat examenul maturității. Doar universitățile de top, pe care le numeri pe degete, mai organizează examene. Este motivul pentru care foarte mulți dintre tinerii care intră în anul I „sunt la un nivel de mediocritate absolută, ca să nu spun ignoranță”, mărturisește prof. Bogdan Bucur. Dascălul ne-a spus că misiunea sa este una foarte grea, căci trebuie să-i ia pe acești copii și să-i ridice un un nivel cât mai înalt. „Misiunea profesorului este aceea de a prelua studentul de la nivelul la care se află și de a-l face să atingă nivelul maxim de potențial de care dispune. Însă, atenție! Sarcina sistemului de educație și al profesorului nu este să-i scoată pe toți de nota 10. Dacă studentul este de nota 2, iar tu, ca dascăl, reușești să-l urci la nota 6, ai bifat o uriașă performanță. Dacă îl iei de la nota 1 și îl urci la 4, iarăși este o performanță”.
Tinerii au crescut într-o cultură a demotivării profunde. „Trebuie să-i vindecăm de lehamite”
Profesorul universitar Ovidiu Pânișoară consideră că tinerii din ziua de azi sunt mai deștepți decât cei ai generațiilor trecute. Iar asta pentru că trăiesc într-o lume a progresului și a științei, au acces la informație, la tehnică, la tehnologie, s-au născut și trăiesc într-o lume modernă, dezvoltată pe toate planurile și care se dezvoltă în continuare cu o viteză formidabilă. „Problema cu care intră studenții în facultate ține de un soi de lehamite pe care acești copii au moștenit-o din învățământul preuniversitar. Vin cu o anumită stare de saturație dată de modul în care se face școala. Iar aici nu sunt de vină neapărat profesorii, ci programele școlare care nu le permit dascălilor să construiască o cunoaștere temeinică, ci doar s-o transmită și atât”.
Ovidiu Pânișoară a precizat că studentul de astăzi este conectat la informația pe care ajunge s-o dețină chiar instantaneu datorită tehnologiei la care este expus. „În anumite situații, el nici măcar nu trebuie s-o mai memoreze pentru că o deține deja. Însă, el trebuie motivat. Iar eu asta mă chinui să fac: să-i remotivez pe acești copii care au crescut într-o cultură a demotivării profunde. Eu trebuie să-i remodelez, să-i desfac până la ultima bucată și să le reconstruiesc structura motivațională. Pentru că pe acești tineri nu-i mai motivează nimeni și nimic. Se află într-o profundă stare de lehamite. Nu toți, evident. Dar mă refer la un trend pe care îl observ de ceva vreme”.
Prin urmare, continuă specialistul, întâi trebuie să vindeci boala de lehamite de care suferă copiii, iar apoi să construiești motivația lor. „Iar sistemul preuniversitar aici a pierdut foarte mult: a pus această misiune de motivare a spiritului copiilor pe ultimul loc”.
Ovidiu Pânișoară mărturisește că în cazul unui student care vine cu goluri informaționale dar este motivat să recupereze, lupta dascălului este una câștigată din start. „Dar ce faci cu un copil care deține o mulțime de informații, însă nu mai vrea nimic de la viață?” Dascălul recunoaște cu amărăciune că această lehamite este din ce în ce mai profundă și se răspândește ca o molimă printre tineri.
Soluții. Schimbarea vine din societate, nu neapărat din sistem
Ce ar fi de făcut pentru a stopa extinderea acestei lehamite la nivel de sistem de educație? În ideea în care nu și-a făcut deja apariția. „Să avem profesori care să-i poată motiva pe elevi”, consideră Ovidiu Pânișoară. Însă, acești profesori trebuie să fie și ei, la rândul lor, motivați „Omul care venea în învățământ venea să schimbe lumea. Atâta timp cât lumea se lăsa schimbată și era recunoscătoare pentru asta. Salariul era mic, dar pentru mulți nu era un impediment. Vorbim despre oameni care intrau în sistem pentru că se simțeau valoroși pentru societate. Pentru că-și doreau să schimbe lucrurile în bine. Problema este că sistemul este foarte obtuz în ceea ce privește valoarea celui care vrea să schimbe ceva. Și nu mă refer aici neapărat la sistemul de învățământ, ci la societatea în sine, care nu dă doi bani aproape pe nimic”.
Schimbarea, prin urmare, aici trebuie să se producă. La nivel de mentalitate a societății. „Oamenii din învățământ pleacă și pentru că sunt dezamăgiți de un sistem care nu-i lasă să construiască. Se duc acolo fericiți că vor face o catedrală dar, odată ce au ajuns, nu primesc decât o roabă de chirpici”.
Și atunci, când în clasă intră un dascăl abătut, indiferent, fără dorință de implicare, fără tragere de inimă, cum să le ceri copiilor să prindă aripi și să zboare?
0 Comentarii