REPORTAJ. „Nouă nu ne lipsește nimic în Italia. Numai că, vezi, e altă lume față de România. Italienii sunt fiecare cu casa lui, «Bună ziua», «Bună ziua» și atât”. Sărbătorile românilor din diaspora

Elena Stancu și Cosmin Bumbuț călătoresc de 6 ani cu autorulota prin Europa și documentează comunitățile de români din diaspora. De aceste sărbători de iarnă, au vorbit cu românii din Forli, Italia. Aceasta este una dintre poveștile lor.

Două dintre poveștile românilor din diaspora publicate pe Teleleu.eu (și pe Hotnews și Libertatea) au fost nominalizate pe lista scurtă la True Story Award, o prestigioasă competiție globală care premiază jurnalismul narativ. 13 decembrie 2024. Cătălin și cumnatul lui, Constantin, așteaptă în parcarea de pe autostradă să sosească pachetele cu carne de porc, slănină, cârnați, murături, zacuscă, nuci și turte Scutecele Domnului trimise de familiile lor de la Dealu Mare și de la Ivești, de unde e verișoara Nicoleta, care locuiește tot la Forlì, dar n-a putut pleca azi de la serviciu. Aici, „la piadineria de lângă autostradă”, acolo unde se face celebra piadină din regiunea Emilia-Romagna, opresc de obicei microbuzele care aduc pachete din România.

„Stăm bine noi”, spune Constantin Munteanu, 52 de ani, primul din familie care s-a stabilit la Forlì, în august 2002. În 2003 a adus-o pe soția lui, Gabriela, și pe băiatul lor, Iustin, în 2006 au venit verișoara Nicoleta și soțul ei, Ionică, iar în 2007 Cătălin, fratele Gabrielei, și soția lui, Alina. Acum sunt toți împreună, cu copiii și nepoții care s-au născut în Italia.

„Ne adunăm duminica și sâmbăta, am stat mereu împreună. Punem pe masă ce este și mâncăm cu toții. Nouă nu ne lipsește nimic în Italia. Numai că, vezi, e altă lume față de România. Italienii sunt fiecare cu casa lui, «Bună ziua», «Bună ziua» și atât. Dacă noi nu ne-am cunoaște cu ceilalți români, am fi singuri, iar ca să trăiești o viață singur…”

La sfârșitul anilor ’90, Constantin locuia împreună cu soția sa, Gabriela, la părinții lui din Dealu Mare, în județul Vaslui. Muncea în construcții, dar câștiga puțin, așa că în perioada 1995-1997 a lucrat împreună cu Cătălin, cumnatul lui, în agricultură în Serbia și la o fabrică de clor din Turcia, unde dormeau noaptea și se trezeau îngrețoșați de miros.

În noiembrie 1997, când Gabriela era însărcinată, Constantin a trecut granița fraudulos în Grecia împreună cu un verișor și cu un prieten din Bârlad. Avea 25 de ani și împrumutase 250 de mărci de la un cumnat ca să aibă bani de călăuză. A plecat doar cu hainele de pe el și cu o plasă cu conserve.

A trecut granița pe la Turnu Severin, apoi a luat autocarul spre Niš în sudul Iugoslaviei, un punct de tranzit pentru migranții care mergeau spre Macedonia de Nord și Grecia. Acolo a tocmit o călăuză, pe Marian, un craiovean care vorbea grecește. S-au strâns un grup de 20 de români, 19 bărbați și o femeie, soția unuia dintre ei.

Călăuza i-a urcat într-un camion de vite și au traversat Macedonia până aproape de granița cu Grecia, unde au ajuns când se lumina. Ninsese și Constantin s-a udat la picioare, pentru că era încălțat în pantofi. S-au ascuns în grajdul unui țăran macedon care le-a vândut țuică și i-a lăsat să doarmă pe paie. În depărtare se vedea frontiera și se auzeau lătrăturile câinilor de pază.


Au pornit din nou la drum când s-a întunecat, camuflați printre tufișuri și copaci. O patrulă a trecut pe lângă ei și călăuza le-a făcut semn să se ascundă. „Mergea cu farul, cu lumini, ca în război, câinii, «hau-hau-hau».” Au trecut granița pe la Gevgelija și au continuat să meargă toată noaptea. „Câmpuri, mlaștini, o gaură într-un gard, am intrat. Spre dimineață am ajuns la o cale ferată și am urcat spre munte. Am dormit lângă Salonic, în pădure. Era frig, că era sfârșit de noiembrie.”

Au mers cinci-șase zile până la Katerini, de unde urmau să ia trenul spre Atena. Când s-au terminat conservele, au mâncat ardei de pe câmp și au copt porumb la lumânare în cutii de conserve.

Primii au abandonat doi bărbați în jur de 50 de ani. „Mergeam pe arătură, noaptea. De trei-patru zile nu mai mâncase nimeni. Beam apă din bălți, din râu, poate nici nu era bună. Ăștia n-au mai putut. Călăuza le-a arătat un sat și le-a spus să meargă acolo la poliție. S-au predat, ca în război.”

În apropiere de Katerini, când treceau pe lângă o fermă, au fost atacați de un grup de albanezi care au oprit tractorul în fața lor și le-au băgat farurile în ochi. „Erau patru, cinci și ne-au pus furcile la gât. Tot strigau: «Lefta, lefta». Călăuza, dacă știa grecește, a zis: «Bă, ăștia vă cer banii. Nu dați nimeni nici pașapoarte, nici bani. Ne apucăm de țipat și sărim pe ei». Noi aveam pietre de la calea ferată, că pe drum ne-a zis să ne umplem buzunarele. Am sărit cu pietroaie pe ei. La un moment dat, pac, pac, pac, aud împușcături. Ne-am împrăștiat toți și ei au fugit.”

„Când ne-am strâns: «Băi, suntem toți?». Soțul zice: «Mirela nu-i». Ne-am întors înapoi; era împușcată în cap, am văzut cu ochii mei. «Mirela, Mirela!», o striga soțul. Erau tineri, de vârsta mea, 25-26 de ani. Am pus-o pe o pătură și călăuza a zis: «Decât să ne aresteze pe toți, vă ducem în gară și noi ne ascundem». Era ca în război, nu puteai să te duci înapoi. A venit salvarea, a venit poliția. Noi ne-am ascuns la calea ferată și am așteptat trenul.”

Ca să poată urca în tren fără să atragă atenția, s-au curățat de noroi în băltoace. Drumul a durat patru, cinci ore; nu le venea să creadă că se odihnesc la căldură, în timp ce privesc pe geam dealurile cu măslini.

Au coborât la Atena și pe Constantin l-a izbit mirosul de portocale – când era mic, tatăl lui aducea de Crăciun două portocale pe care le împărțea la patru copii. Călăuza a cumpărat ziare de la chioșc și i-a pus să-și acopere fețele în timp ce așteptau trenul.


A doua zi au ajuns la ferma de portocale și i-au dat banii călăuzei; 50 de români lucrau la fermă, toți veniți noaptea, cu călăuze, prin câmpuri și păduri. Dormeau în corturi de nylon, se spălau la bidon și mâncau mai mult portocale, pentru că n-aveau bani de mâncare. Cineva i-a dus la groapa de gunoi, de unde și-au luat saltele, pături, ligheane și tigăi. „Uleiul îl furam de la troițe. L-am întrebat pe părinte: «E furt?» «Nu-i furt, că doar îl luai să-l mănânci, Dumnezeu vede».” Alții furau câte o oaie de la stână pe care o mâncau până dimineața, iar resturile le îngropau.

Trei luni mai târziu, când s-a terminat culesul de portocale și măsline, Constantin s-a întors în România, pentru că n-a mai găsit de lucru. Câștigase 300-400 de mărci, cât să-și plătească datoria.

23 decembrie 2024

Gabriela Munteanu, 50 de ani, soția lui Constantin, face scoici Saint-Jacques la cuptor și gnocchi cu fructe de mare. În seara asta vin la cină Iustin, băiatul lor de 26 de ani, soția lui, Diana, 25, și nepoata de patru luni, Ilinca. Aluatul pentru colaci e pe masa din bucătărie, acoperit cu un prosop – Gabriela se pregătește să primească mâine colindători.