Comentarii

6/recent/ticker-posts

Piedone de la ANPC e de neoprit. A închis și Carrefour Vulcan, după ce a tras toate obloanele în AFI Cotroceni, la restaurante și Auchan, plus similar în Mall Băneasa

Șeful ANPC, Cristian Popescu Piedone, este de neoprit: Mai mulți bucureșteni din Sectorul 5 au anunțat că a fost închis temporar și Carrefour Vulcan, după ce inspectorii ANPC au închis toate fast-food-urile și magazinul Auchan din AFI Cotroceni.


Același lucru s-a întâmplat și la Mall Băneasa. ANPC a închis temporar și Carrefour Vulcan. Miercuri seară, 19 februarie, mai mulți bucureșteni care au vrut să-și facă cumpărăturile în Carrefour Vulcan din Sectorul 5 au descoperit că obloanele erau trase, iar ANPC anunța, printr-un afiș, că magazinul a fost închis temporar. O doamnă a anunțat, la ora 20:40, pe grupul de Facebook „Esti din Sectorul 5, daca..”, că ANPC a închis magazinul Carrefour Vulcan și nu se știa dacă acesta va fi deschis joi dimineață.

Carrefour Vulcan este închis de ANPC. Nu știau încă dacă îl vor redeschide până mâine.

Un alt bucureștean a anunțat aseară, la ora 21:33, într-o postare pe grupul de Facebook „Ești din Rahova dacă…”:

„Carrefour vulcan închis!”

Bărbatul a publicat și o poză cu afișul de la ANPC, lipit pe obloanele trase ale magazinului:




ANPC, controale de amploare în București: AFI Cotroceni și Mall Băneasa

Tot miercuri, 19 februarie, Piedone a descins cu inspectorii ANPC la AFI Cotroceni. Au fost închise toate fast-food-urile, dar și magazinul Auchan. Autoritățile de la Protecția Consumatorilor au tras obloanele, iar clienții au fost evacuați de urgență.

Au fost date amenzi în valoare totală de 506.000 lei și au fost date și 4 avertismente. Totodată, 348,2 kg de produse alimentare au fost retrase de la vânzare. În plus, operatorii economici care nu au remediat imediat problemele descoperite de inspectorii ANPC au fost sancționați cu oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea acestora.


În urmă cu o zi, Piedone a mers cu inspectorii ANPC la Mall Băneasa, unde a închis 16 restaurante și cel mai mare hipermarket Carrefour.


Trimiteți un comentariu

0 Comentarii