Comentarii

6/recent/ticker-posts

Parchetul General, anunțul momentului despre Horațiu Potra și mercenarii care îl sprijină pe Călin Georgescu: "La data de..."

Procurorii Parchetului General îl acuză pe șeful mercenarilor români, Horațiu Potra, că avea în plan o acțiune violentă în fața CCR, în sprijinul lui Călin Georgescu. În cursul zilei de luni, 3 martie, Parchetul General a prezentat referatul privind arestarea preventivă a membrilor grupării de mercenari, în fruntea cărora se afla Horațiu Potra. 




Acesta din urmă este acuzat că a venit special din Congo pentru a organiza un protest violent în sprijinul lui Călin Georgescu. Parchetul General, în referatul de arestare a membrilor grupării de mercenari: Horațiu Potra plănuia un protest violent în fața CCR, în sprijinul lui Călin Georgescu. La finalul lunii februarie, instanța supremă a dispus emiterea de mandate de arestare în lipsă pentru mercenarul Horațiu Potra, fiul său, Dorian Potra și o rudă. În același dosar, 16 inculpați din gruparea de mercenari au fost arestați preventiv. Doi dintre ei au fost plasați în arest la domiciliu. În ceea ce-l privește pe Horațiu Potra, acesta este plecat din țară și s-ar afla în Dubai.

Conform datelor de pe site-ul Poliției Române, Horaţiu Potra, fiul său şi încă o rudă au fost daţi în urmărire generală. Anterior, pe numele lor au fost emise mandate de arestare în lipsă în dosarul în care au avut loc ample percheziții.Luni, 3 martie, în spațiul public au apărut informații din referatul pentru arestarea preventivă a membrilor grupării de mercenari conduse de Potra. Acesta din urmă este acuzat că a vrut să organizeze în 8 decembrie 2024 o acțiune violentă în fața Curții Constituționale. Procurorii spun că protestul, împiedicat atunci în urma unui apel la 112 era de fapt ”o acțiune de război hibrid, de natura să slăbească structura de putere a statului”.

Planul pus la cale de Potra și mercenarii săi, conform Parchetului

Din datele referatului, citate de G4Media, reiese că Horațiu Potra s-a întors în România pe 6 decembrie 2024. Anterior, pe 4 decembrie 2024, el ar fi fost contactat de liderul grupării ”Ciurarii”. Acesta i-ar fi transmis că ”mâna dreaptă” a unui candidat la Președinție ar dori să poarte o discuție cu el.

După această discuție, Horațiu Potra a organizat împreună cu subordonații săi o deplasare la București. Nu și-a dus la îndeplinire planul, întrucât cu toții au fost opriți de poliție înainte să ajungă în capitală.

La acea dată, în mașinile cu care se deplasau aceștia s-au găsit arme albe, precum și ”materiale pirotehnice din categoria F4, cele mai periculoase tipuri de dispozitive pirotehnice utilizate în scopuri civile și industriale”.

În acest context, procurorii au documentat și legăturile lui Horațiu Potra cu Rusia. Astfel, au găsit un bilet spre Moscova din septembrie 2024, precum și o confirmare pentru rezervarea unei camere pentru perioada 4 septembrie – 6 septembrie 2024, la Hotel St. Regis Moskow Nikolskaya Hotel.


”La data de 04.12.2024, numitul Horațiu Potra, rezervist al Legiunii Străine Franceze, președintele Asociației Românilor care au activat în Legiunea Franceză (RALF), prin intermediul căreia intermediază contracte pe linia securității pentru personal și obiective, cu prepoderență în zone din Africa, Orientul Mijlociu și America Latină, a fost contactat de numitul Andrei AVRAM liderul grupării infracționale ”Ciurarii” (specializat în comiterea de fapte de trafic de persoane și proxenetism), care i-a comunicat că ”mâna dreaptă” a unui candidat la Președinția ar dori să poarte o discuție cu el. Deși a menționat că se află pe teritoriul RD Congo, Horațiu Potra și-a exprimat acordul privind comunicarea numărului său de telefon către Andrei Avram.

Analiza declarațiilor martorilor și a datelor de trafic confirmă că Horațiu Potra nu doar că a fost figura centrală în organizarea deplasării către București, dar și în coordonarea logistică și strategia grupului. Încă din București, acesta a luat legătura cu mai multe persoane, stabilind punctele de întâlnire și repartizând participanții pe diferite autoturisme. Deplasarea sa și a celorlalți membri ai grupului nu a fost una aleatorie, ci s-a desfășurat conform unui traseu bine definit, care a inclus opriri strategice la Mediaș și Sighișoara. Întâlnirea de la Mediaș, desfășurată în zona Art Caffe, a fost esențială pentru organizarea grupului, fiind punctul unde participanții și-au definit rolurile și s-au asigurat că planul este pus la punct”, se arată în referat.

Procurorii, despre protestul pus la cale pe 8 decembrie: ”O acțiune de război hibrid, de natură să slăbească structura de putere a statului”


Procurorii mai spun că, odată ajunși în București, Potra și gruparea sa urmau cel mai probabil să înarmeze cu obiectele găsite la percheziții. Ei urmau să se ”manifeste violent la o adunare publică organizată de anumiți lideri politici nemulțumiți de hotărârea CCR privind invalidarea alegerilor prezidențiale din primul tur.

Singurul lucru ce a împiedicat acest deznodământ a fost intervenția promptă și profesionistă a organelor de poliție care au acționat la timp și au dezarmat și destabilizat persoanele din prezentul dosar”.

Potra Horațiu și Lup Florin Andrei au fost reținuți de către organele de poliție în noaptea de 7 spre 8 decembrie 2024. În ciuda acestui aspect, un grup de 10 persoane, format din membrii ai grupului de Whatsapp DRC, s-au adunat în zona Catedralei Mântuirii Neamului din București, încercând să participe la manifestația anunțată anterior.

”Acest fapt, consemnat în Raportul de Acțiune nr. 219/788 din 08.12.2024, întocmit de Batalionul 5 Jandarmi – Ordine Publică – Detașamentul 3 Jandarmi, relevă riscul major generat de mobilizarea susținătorilor, în ciuda măsurilor preventive luate de autorități (…).


În aceste condiții, actiunile organizate pentru data de 8.12.2024, orele 12:00, ca urmare a deciziei Curții Constituționale nu pot fi privit ca un simplu protest, ci ca o acțiune de război hibrid, de natura să slăbească structura de putere a statului”, mai spun procurorii.

Anchetatorii mai spun că materialele pirotehnice găsite asupra suspecților sunt din categoria F4. Acestea ar fi cele mai periculoase tipuri de dispozitive pirotehnice utilizate în scopuri civile și industriale.

”Utilizarea materialelor pirotehnice de categoria F4 într-un context de protest violent poate genera panică în rândul participanților prin mai multe mecanisme psihologice și fizice, având un impact direct asupra mulțimii și a forțelor de ordine”, arată procurorii.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii