Comentarii

6/recent/ticker-posts

Călin Georgescu, plătit să îi facă lui Iohannis proiecte de 30.000.000€

Călin Georgescu ar fi fost contractat pentru a elabora un Plan de Dezvoltare Durabilă al orașului Sibiu, într-o colaborare cu Klaus Iohannis, primarul de atunci. Acum a apărut în spațiul public un document alcătuit dintr-o înșiruire de nume și cifre, imposibil de aplicat în realitate. Care erau planurile pe hârtie și cât ar fi costat totul.



Klaus Iohannis și Călin Georgescu au colaborat în trecut. Ironia face ca Georgescu să fi fost, timp de un deceniu, partener de afaceri și proiecte cu exact acei politicieni pe care acum declară că vrea să îi elimine din sistem. În perioada 2000-2011, a ocupat poziția de Director Executiv al Centrului Național pentru Dezvoltare Durabilă (CNDD), instituție aflată sub autoritatea guvernului și finanțată din bani publici sau fonduri ONU.

În timpul mandatului său, CNDD a oferit consultanță pentru numeroase orașe și județe din România, indiferent de culoarea politică a liderilor locali – fie ei din PSD, PNL sau UDMR. Însă, multe dintre proiectele elaborate s-au dovedit inutile, cu un nivel de execuție comparabil cu un eseu de liceu. Chiar și așa, Georgescu a fost generos remunerat pentru ele.

În urmă cu o lună, publicația Newsweek a scos la iveală un alt proiect al lui Georgescu, realizat pentru Primăria Constanța, condusă de Radu Mazăre la acea vreme, și Consiliul Județean, aflat sub Nicușor Constantinescu. Ambii lideri au ajuns ulterior la închisoare. Planul de acțiune pentru Constanța era plin de proiecte lipsite de fundament, însumând 1,7 miliarde de euro, fără studii de fezabilitate sau surse de finanțare clare.

Ce cuprindea planul de dezvoltare

Pe același tipar, în 2004, Georgescu a redactat Planul de Dezvoltare Durabilă al Sibiului. Documentul de 75 de pagini includea descrieri generale ale orașului. Printre informațiile „esențiale” menționate în raport: existența unui baraj construit între 1973 și 1980, o listă cu cartiere inundabile și detalii despre fauna locală – numărul de bovine, ovine și porcine din Sibiu.


Georgescu a cuprins în planul de atunci mai multe proiecte pentru oraș: mai multe spații verzi, modernizarea transportului public, reabilitarea străzilor, îmbunătățirea infrastructurii școlare. Toate acestea prezentate într-o manieră sumară, fiecare proiect având doar un titlu, un cost estimativ și o instituție responsabilă. De exemplu:Extinderea și amenajarea spațiilor verzi – 1,2 milioane euro
O stație de transfer și sortare a deșeurilor – 5,8 milioane euro
Modernizarea transportului urban – 7 milioane euro
Reabilitarea străzilor – 10 milioane euro
Îmbunătățirea infrastructurii școlare – 1 milion euro

În paralel, presa locală a confirmat că Georgescu s-a întâlnit cu Klaus Iohannis în perioada realizării acestui proiect. Valoarea însumată a proiectelor elaborate de Călin Georgescu pe hârtie era de 30 de milioane de euro.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii