Comentarii

Călin Georgescu a schimbat discursul după decizia CCR și amenință: "Vă asigur că lucrurile nu vor rămâne așa”. Cine sunt rezervele lui

Călin Georgescu a revenit în online cu un nou discurs, de data aceasta în trei limbi, și care are un iz amneințător. Discursul e total diferit de mesajul de ADIO pe care l-a transmis după ce CCR i-a respins candidatura la prezidențiale.



UPDATE ora 13:45. Călin Georgescu a făcut anunțul! George Simion și Anamaria Gavrilă intră oficial în cursa prezidențială. Liderii AUR și POT, George Simion și Anamaria Gavrilă, și-au anunțat candidatura la alegerile prezidențiale din luna mai. Decizia a fost confirmată după o discuție cu Călin Georgescu, iar anunțul oficial a fost făcut la Realitatea Plus. Călin Georgescu a revenit cu o reacție virulentă după ce a aflat că nu mai poate candida la alegerile prezidențiale, acuzând influențe externe în tot ceea ce i se întâmplă zilele acestea. Inițial, el a vorbit la Realitatea PLUS, după care a preferat să scrie în social media.

„În timp ce America devine măreață din nou, Europa și România – aflate în dictatură, au devenit mărunte și corupte”, a scris Georgescu pe X (fostul Twitter), anunțând că „lucrurile nu vor rămâne așa”.

Mesajul său este scris în limbile română, franceză și engleză. „11 martie 2025 – Azi, stăpânii au decis: fără egalitate, fără libertate, fără fraternitate pentru Români. Trăiască Franța și Bruxelul (sic!, n.r.), Trăiască colonia lor numită România!”, scrie Călin Georgescu, pe X.
Mesajul lui Călin Georgescu în limba română

„În timp ce America devine măreață din nou, Europa și România – aflate în dictatură, au devenit mărunte și corupte. Indiferența noastră și a partenerilor noștri se va plăti cu sufletul poporului acesta zdrobit în aceste momente, dar vă asigur că lucrurile nu vor rămâne așa! Răul sistemului nu va învinge, răul lor nu ne va învinge!”, a mai afirmat el. „Noi suntem poporul! Noi suntem România! Vă mulțumesc”, a scris el.

Mesajul lui Călin Georgescu în limba franceză


„Aujourd’hui, les maîtres ont décidé: pas d’égalité, pas de liberté, pas de fraternité pour les Roumains. Vive la France et Bruxelles, vive leur colonie appelée la Roumanie”, a adăugat apoi, în limba franceză (traducere – „Astăzi, stăpânii au decis: fără egalitate, fără libertate, fără fraternitate pentru români. Trăiască Franța și Bruxelles-ul, trăiască colonia lor numită România!”).


Mesajul lui Călin Georgescu în limba engleză

„While America is becoming great again, Europe and Romania have become petty, corrupt, and under dictatorship. Our indifference, along with that of our partners, will be paid for with the broken soul of our people!”, a conchis Georgescu, în engleză (traducere – „În timp ce America redevine măreață, Europa și România au devenit meschine, corupte și sub dictatură. Indiferența noastră, împreună cu cea a partenerilor noștri, va fi plătită cu sufletul zdrobit al poporului nostru!”).

Ce rezerve ar avea Călin Georgescu. Și Cristela a fost pe listă

Călin Georgescu a pierdut și ultima șansă de a candida la alegerile prezidențiale din mai, după ce Curtea Constituțională i-a respins marți, 11 martie, contestația depusă în urma invalidării candidaturii de către Biroul Electoral Central. În primul mesaj, Călin Georgescu a declarat că misiunea sa a fost îndeplinită, dar a evitat să îndemne lumea să voteze un anumit candidat, deci nici pe George Simion, care l-a susținut.

Ulterior, partidul AUR a anunțat în noaptea de marți spre miercuri, 11-12 martie, că „denunță decizia abuzivă a CCR de invalidare a candidaturii lui Călin Georgescu” și că acesta din urmă va decide cu George Simion cine va fi candidatul „suveraniștilor” la alegerile din mai. George Simion, Dan Puric, consultantul lui Călin Georgescu, Anton Pisaroglu, Dan Dungaciu, Claudiu Târziu sunt câteva dintre numele care au fost aruncate în spațiul public, ca înlocuitori pentru Georgescu!

Mai exact, în timpul ședinței AUR de marți seara au fost menționate 9 rezerve pentru Călin Georgescu, anunță Antena3.ro: George Simion, Dan Dungaciu, Dan Puric, Claudiu Târziu, Sorin Constantinescu, Gheorghe Piperea, Anamaria Gavrilă, Cristela Georgescu, Petrișor Peiu.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii