Progresul fizic de lucrări la Drumul Expres Brăila-Galați (DEx6), unde constructorul român Spedition UMB a mobilizat peste 150 de muncitori și 210 utilaje, a ajuns la 90%, anunță autoritățile. UMB își concentrează acum eforturile pe montarea tablierului metalic al podului hobanat peste râul Siret.
O explicație este aceea că angajații săi sunt foarte bine plătiți. Un șofer, de pildă, are un salariu cu mult mai mare decât un prefect, scrie romaniatv.net.


„Un șofer (n.r. – care lucrează la Umbrărescu) câștigă mai mult decât un prefect.
Decât orice prefect, nu doar de Vrancea.
Și așa a reușit și are o adresabilitate și la rându-i după aceea o foarte mare solicitare de forță de muncă din partea celor care vor să vină să câștige, normal, mai bine.
Au revenit și din diaspora, cei care mergeau și făceau curse internaționale sau lucrau efectiv doar acolo pe utilaje sau pe camioane”, spunea la un moment dat actualul președinte al Consiliului Județean Vrancea, Nicușor Halici.
Salariile foarte mari pe care le plătește constructorul român au făcut ca mulți meseriași din domeniu, plecați la muncă în străinătate, să revină acasă, aceștia lucrând acum la construcția de autostrăzi pentru firmele lui Umbrărescu. (foto: imagine ilustrativă)
0 Comentarii