E mereu cu zâmbetul pe buze, dar ascunde multe traume. Maria Buză, căci despre ea e vorba, a împlinit 56 de ani pe 26 februarie 2025, prilej de aducere aminte și practicare a recunoștinței, mai cu seamă că are de ce. Cu ani în urmă, la nașterea băiatului ei, aproape că a murit și a înviat.
A existat atunci o încercare (de întrerupere a sarcinii – n. red.) nereușită din fericire, căci iată-ne aici stând de vorbă și mi se pare cu atât mai mult un fapt evident al destinului că eu trebuia să mă nasc. Mai mult decît atât, trebuia să am și o carieră în teatru și muzică, să am o familie frumoasă și un copil simpatic cu care tare mult mă mândresc”.
Maria Buză: „Încercarea mamei de a renunța la sarcină nu a fost una reușită”
Actrița a povestit mai multe despre acest episod, unul dureros inițial pentru ea. ”Mama a știut să-mi povestească atât de frumos că eu îi sunt dată de la Dumnezeu și am venit pe lumea asta ca o răsplată și o binecuvântare, pentru că toate au fost împotriva a ceea ce ea, ca mamă, a încercat în ceea ce mă privește.
A fost ca un dar de la Dumnezeu pe care atunci nu avea cum să-l înțeleagă, l-a înțeles abia după ce încercarea ei de a renunța la această sarcină nu a fost una reușită.
Nu e zi și clipă în care să nu-mi spună că eu sunt minunea vieții ei.
Din păcate, doar eu am rămas aproape de mama, sora mea cea mare s-a stins din viață foarte devreme, la 40 de ani, iar mama a suferit foarte mult ca părinte pentru această tragedie. Și mai am un frate care nu a putut să ne fie alături așa cum ne-am fi dorit.
Și cumva, în toată nebunia asta, eu încerc să fiu alături și lângă al meu copil și lângă a mea mamă. Pe tata l-am pierdut însărcinată fiind, și lângă soț, și între prieteni, să fiu și o bună mamă și o bună soție”, a povestit ea.
N-a avut o copilărie ușoară, pentru că părinții erau mai mereu ocupați să pună o pâine pe masă, mai cu seamă că familia nu era una mică.
”Din momentul în care am venit pe lume, ai mei au încercat, parcă așa cu simț de vinovăție, să îmi arate cât mai multă dragoste, cât mai multă iubire, cât mai multă grijă, atât cât au putut-o ei face în acele vremuri, pentru că părinții erau foarte ocupați cu programul serviciului și cu mine chiar nu avea cine să stea.
A trebuit să fiu dusă la săptămânal, am suferit foarte mult atunci, plângeam și vinerea, plângeam și lunea.
Vinerea plângeam de bucurie și lunea de supărare. Știu bine ce înseamnă pentru un copil să te desparți de părinți și ești lăsat undeva. În mintea mea știam că sunt câteva zile în care eu mă despart de părinții mei și nu puteam să îi mai am lângă mine.
Sâmbăta și duminica, când mă luau acasă, erau tot cu treburi casnice, tot nu mi se acorda prea mult timp. Astea erau vremurile, asta era soarta copiilor din anii 69-70. Din fericire, toți copiii aveau totuși un loc frumos unde erau duși, la Săftica, vestitul cămin săptămânal.
Actrița a rememorat și cele mai dureroase momente ale vieții ei, cele în care a fost la un pas să plece din această lume. Acum știe însă că a fost vorba despre un moment al renașterii.
”Pe 21 februarie, când l-am născut pe băiatul meu, Andrei, eu sărbătoresc ziua lui de naștere, dar și ziua în care am primit o a doua șansă la viață. Medicii i-au spus atunci soțului că trebuie să aleagă între soție sau copil. Este o întrebare la care cu greu ar răspunde oricine, dar, din fericire, medicii au făcut toate eforturile posibile, au salvat întâi copilul și apoi au făcut tot ce s-a putut în ceea ce mă privește.
Am fost în comă vreo 6 ore și spuneau medicii că tot ce a depins de ei s-a înfăptuit și că nu rămâne decât ca Dumnezeu să facă o minune și a făcut-o. Medicii nu-mi mai dădeau nicio șansă, dar după 6-7 ore am dat semne și m-am trezit brusc, așa parcă dintr-o liniște absolută”, își mai amintește actrița.
.webp)
.webp)
.webp)
0 Comentarii