Comentarii

Un consultant al lui Călin Georgescu spune că a strâns 100.000 de semnături și va candida la președinție. Cum a explodat contul lui de Tik Tok în câteva săptămâni

Anton Pisaroglu, un consultant al lui Călin Georgescu care a lucrat în trecut și cu Viorica Dăncilă, George Simion şi Nicuşor Dan, şi-a anunţat candidatura la alegerile prezidenţiale. Pisaroglu afirmă că nu este rezerva lui Georgescu, deoarece acesta ”este de neînlocuit”, transmite News.ro.



”Sub pretextul de a nu deveni o dictatură, România a devenit o dictatură. A nu vorbi despre asta înseamnă a fi complicit. A nu face nimic, tot complicitate. Ne place sau nu, singura, dar singura şansă de a ne reveni este ca poporul român să aibă din nou încredere că alegerile sunt libere. Astăzi, majoritatea simte că nu mai sunt. Şi nu mai este vorba despre Călin Georgescu, este vorba despre anularea democraţiei. Dar am un plan. Am un plan solid să reparăm asta. 

Singura soluţie pentru a ieşi din haosul în care ne-au aruncat este ca eu să candidez la Preşedinţia României. Cu un singur scop: reluarea alegerilor libere de urgenţă. Să folosesc toate pârghiile odată ajuns acolo pentru a declanşa de urgenţă alegeri libere. Şi nu, nu sunt rezerva lui Călin Georgescu. El este de neînlocuit. Sunt soluţia la situaţia actuală în care ne aflăm”, a transmis Anton Pisaroglu, într-un mesaj pe TikTok.

Pisaroglu afirmă că a coordonat campania Vioricăi Dăncilă, a lucrat cu George Simion ”pentru a întări AUR în Parlamentul European”, a fost alături de echipa lui Nicuşor Dan ”în securizarea victoriei istorice de la Capitală”.

El afirmă că se pregătea deja pentru interzicerea candidaturii lui Georgescu, așa că a strâns aproape 100.000 de semnături pentru a candida la alegerile prezidențiale din mai.

Watch on TikTok




Primele postări pe contul de Tik Tok al lui Anton Pisaroglu sunt de pe data de 7 februarie. În mai puțin de cinci săptămâni, el a adunat pe rețeaua de socializare 70.000 de urmăritori și un total de 835.000 de like-uri.

Cine este Anton Pisaroglu


Numele lui a început să apară în spațiul public în 2019, când Viorica Dăncilă, atunci premier, l-a numit în funcția de consilier onorific pe acest personaj necunoscut publicului larg, însă multe conexiuni în afaceri legate de securitate, intelligence și media.

Pisaroglu a fost rugbyst de performanță, după care a lucrat ca șef de securitate și consilier la firmele lui Frank Timiș și Dragoș Dobrescu, potrivit Profit.ro. Ulterior, a devenit partenerul lui Alan Blaine Stone, fondator și fost CEO al firmei americane de apărare Circinus Defense LLC, dar și al lui Marshall Comins, un consultant politic cu proiecte în Rusia.

Profit.ro i-a făcut un portret amănunțit lui Pisaroglu, în 2018, într-un articol intitulat „Ce afaceri pun pe picioare la București un ofițer NSA și Pentagon, fost partener cu Elliott Broidy, cel care l-a dus pe Dragnea la Trump, un lobbyst american specializat pe Rusia și un ex-consilier de securitate al lui Frank Timiș în Africa”, acesta din urmă fiind Pisaroglu.

Publicația citată l-a prezentat ca fiind foarte apropiat de Alan Blaine Stone, ofițer al National Security Agency (NSA), fost CEO al firmei Circinus Defense LLC, la care a fost partener cu fundraiserul Elliott Broidy. HotNews.ro a scris despre Circinus Defence aici și aici.

Stone a ieșit din acționariatul Circinus anul trecut și și-a înființat o firmă în București de intelligence Stone Strategic Solutions SRL, unul dintre partenerii săi fiind noul consilier al premierului. Potrivit informațiilor Profit, Anton Pisaroglu a lucrat la mai multe firme pe zonele de securitate și comunicare, inclusiv la cele ale lui Dobrescu, un controversat om de afaceri, membru al celebrului Grup de la Monaco. De asemenea, a lucrat la Firma Washington East West Political Strategies, firmă de consultanță înființată de Marshall Comins, care este și el partener la firma Stone Strategic Solutions SRL.

„Am fost la masa liderilor mondiali”, susține el


Pisaroglu a postat fotografii în care apare alături de diferiţi lideri străini: ”Numele meu este Anton. Sunt strateg politic internaţional. Am reprezentat România la cel mai înalt nivel. Am fost la masa liderilor mondiali, acolo unde actualii noştri conducători se milogesc să intre”.

El susţine că a fost invitat, ”în nume propriu” de către preşedintele Franţei la Ziua Naţională, ”fiind singurul român invitat”.

”Preşedinţi din Africa mă caută pentru parteneriate strategice cu România. Nu am pe nimeni din spate. Am construit totul singur, plecând de jos. Dar sunt un om care înţelege perfect jocul global.

Publicaţii internaţionale, precum Politico sau Forbes, îmi cer sfatul”, a mai afirmat el. Pe site-ul politico.eu poate fi găsită o singură referință la Pisaroglu, un material de opinie din 2022 despre aderarea României la Schengen, iar numele său apare doar în ediția franceză a Forbes, într-un interviu din 2023.

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii