Comentarii

6/recent/ticker-posts

VIDEO Italienii au adus peste 300 de muncitori la autostrada cu cel mai dificil și mai important tronson construit în toată istoria României

Constructorul italian WeBuild a adus peste 300 de muncitori pe secțiunea 3 a A1, la autostrada Sibiu-Pitești, care include și cel mai dificil și mai important tronson de autostradă construit în toată istoria României, cu cel mai lung tunel rutier.




Chiar dacă în ultimele zile vremea nu a fost favorabilă executării lucrărilor programate pentru această perioadă, antreprenorul are mobilizate 5 echipamente de foraj pentru piloții forați, atât la structuri cât și la tunel, amenajează drumurile tehnologice și platformele pentru foraj, iar în organizarea de șantier se apropie de finalizare montarea fabricii de prefabricate pentru grinzi și pentru elementele prefabricate ale tunelului, anunță autoritățile.

La această oră sunt mobilizați 300 de muncitori și peste 80 de utilaje și echipamente, numărul acestora urmează a crește cu fiecare nou punct de lucru deschis pe șantier.

Webuild SpA, antreprenorul acestui lot cu o lungime de 37,4 km, va avea de executat 53 de structuri, un ecoduct și un tunel cu 2 galerii, fiecare având o lungime de 1,78 km.

Pentru execuția acestui lot se vor folosi peste 100 000 tone de oțel beton, peste 1 milion m³ de beton și vor fi manipulate peste 9 milioane m³ de pământ și agregate.



În ianuarie au început lucrările pe șantierul Cornetu-Tigveni, parte a Autostrăzii Sibiu-Pitești A1, care este cel mai dificil și mai important tronson de autostradă construit în toată istoria României, până acum, care cuprinde și cel mai lung tunel rutier din A1.

Termen de realizare - ținta este 1 Decembrie 2028, respectiv să fie dată în trafic la 110 ani de la Marea Unire.

În acest moment:

au fost finalizate lucrările pregătitoare pentru construcția portalurilor celor 2 fire de tunel, unde va fi realizată și zona de acces a instalației TBM;


au fost finalizate principalele organizări de santier;
se lucrează la realizarea drumurilor tehnologice;
au fost finalizate accesele în șantier;
au început lucrările la tunelul Poiana, care va avea o lungime de 1,78 km și va fi format din 2 galerii cu câte 2 benzi de circulație pe sens prin forarea armarea și turnarea celor 87 de piloți de 1500 de mm diametru și 30 adâncime, pentru portalul dinspre Pitești;
se lucrează la realizarea platformelor de foraj pentru primele 3 viaducte.

Pe acest lot, constructorul italian WeBuild va realiza cantități impresionante de lucrări, printre care:

Excavații: 6,3 milioane mc
Umpluturi în terasamente: 2,5 milioane mc
Umpluturi de balast: 1,2 milioane mc
Beton: 980,000 mc
Armătură: 100.000 tone
Tabliere metalice: 46.000 tone
Piloți forați: 150.000 ml
Grinzi prefabricate: 1916 bucăți

Și va construi următoarele elemente principale:

37,4 km lungime traseu autostradă
54 structuri, care însumează un total de 14,5 km, dintre care cea mai lungă este tunelul Poiana (1,78 km)
noduri rutiere:

1) Nod Rutier Cornetu conexiune cu DN7 prin DJ703M (km 44+895)
2) Nod Rutier Văleni conexiune cu DJ703M (km 74+229)
3l Nod rutier Văleni (km 74+404 stânga)

Spații de servicii tip S1 (stânga/dreapta) la km 62+300
Spații de servicii tip S3 km 78+000 dreapta și km 80+000 (stânga)
Centru de Întreținere și Coordonare (CIC)

Antreprenorul italian este mobilizat în șantier și desfășoară lucrări pregătitoare pentru construcția zonelor de acces a instalației TBM, cu care vor fi forate cele două galerii, a anunțat atunci ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.


"A fost emisă Autorizația de Construire pentru tunelul Poiana, de pe Autostrada Sibiu-Pitești (A1) Este cel mai lung tunel de pe această autostradă și va fi construit pe Secțiunea 3 (Cornetu-Tigveni).(...) Cele două galerii vor fi forate cu tehnologie TBM. Antreprenorul italian este mobilizat în șantier și desfășoară acum lucrări pregătitoare pentru construcția zonelor de acces a instalației TBM", spunea acesta.

Tunelul Poiana este format din două galerii cu câte două benzi pe sens, respectiv galeria de pe calea 1, cu o lungime de 1.780 m (sens Sibiu - Pitești), și galeria de pe calea 2 cu o lungime de 1.778,11 m (sens Pitești- Sibiu).

Lucrările pe Secțiunea 3 (37,4 km) a Autostrăzii Sibiu-Pitești trebuie finalizate până în luna noiembrie 2027 (conform contractului), a precizat Grindeanu.

Constructorul acestei secțiuni a fost desemnată asocierea Webuild (Astaldi) - Tancrad (Italia - România).

Autostrada Sibiu-Pitești (formată din 5 secțiuni) va avea o lungime de 122,11 km și face parte din Coridorul 4 Pan-european, care tranzitează România de la Est la Vest (între Portul Constanța și Punctul de Trecere a Frontierei de la Nădlac).


Trimiteți un comentariu

0 Comentarii