Titi Aur, fost pilot de raliuri, actual instructor de conducere defensivă, susține că în România majoritatea șoferilor conduc incorect și de multe ori, forțați de ceilalți din trafic, șoferii care vor să respecte regulile și limita de viteză, ajung să le încalce.
În România dacă mergi pe autostradă este aproape imposibil să mergi corect și vă spun asta din propria mea experiență. Eu încerc să fiu cât mai aproape de corectitudine, fără a spune că sunt sfânt, dar încerc să fiu cât mai corect atunci când merg cu mașina. Și dacă merg cu mașina pe autostradă cu 130 km/h, este imposibil, pentru că pe banda unu, în afară de camioane, care au dreptul și obligația în același timp să meargă cu 90 km/h, mai sunt mulți alții care merg chiar mai încet de 90 km/. Adică se urcă, merg pe autostradă, dar merg cu 70 km/h pe banda unu, ceea ce înseamnă că dacă sunt într-o perioadă relativ aglomerată, dacă vreau să merg pe banda unu, nu pot pentru că merg alții foarte încet, dacă trec pe banda doi, vin toți nebunii care vor ei să meargă cu 150-180 km/h, că au mașini bengoase și că sunt importanți, și că ei nu își permit să meargă cu 130 km/h în spatele unui fraier, adică eu.
Atunci eu, încercând să merg corect, pe banda unu trebuie să tot frânez că îi am pe cei foarte lenți, pe banda doi nu mă lasă cei care vor să meargă cu viteză și devine un stres mersul pe autostradă. Dacă am învăța cu toții să ne respectăm și dacă am învăța cu toții că pe autostradă putem merge cu 120-130 km/h în regulă, că de asta avem autostradă, și dacă ar învăța și cei care merg prea încet că în principiu nu te urci pe autostradă ca să mergi cu 70 km/h și dacă ar învăța și cei care sunt atât de importanți că ei trebuie să meargă repede, s-ar schimba ceva. În străinătate merg corect, iar în România majoritatea merg necorect și atunci, fără să vrei, te împinge valul să mergi și tu incorect.”, a declarat Titi Aur.
0 Comentarii